Ultima duminică din luna mai este dedicată românilor de pretutindeni

de | mai 26, 2024

Ziua Românilor de Pretutindeni este marcată anual în ultima duminică din luna mai. Inițial instituită în data de 30 noiembrie, de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, din 2015, a fost mutată în luna mai la cererea comunităților românești.

Ziua este dedicată românilor din diaspora și celor din comunitățile istorice românești din jurul granițelor.

Cu acest prilej, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului României organizează Festivalul „Aici – Acolo”, care reunește la București artiști, oameni de cultură și reprezentanți ai comunităților românești de pretutindeni.

Anul acesta, Patriarhul Daniel a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni, în care subliniază că „influența binefăcătoare a Bisericii este primită, trăită și transmisă copiilor mai ales prin intermediul familiilor formate din credincioși atașați valorilor Ortodoxiei”.

„Familia este mediul prioritar în care credința este asumată, practicată, îndrăgită și transmisă mai departe urmașilor”, mai afirmă Patriarhul României în mesajul din acest an.

Eparhiile Bisericii Ortodoxe Române din diaspora cuprind peste 1600 de comunități, dintre care zeci de obști monahale românești, deservite de peste 1500 de clerici români.

„Misiunea Bisericii Ortodoxe Române în diaspora se leagă cultivarea năzuințelor sfinte ale românilor din afara țării, unitatea familiei, limba română, credința creștină și cultura română în dialog cu marile culturi universale”, transmite Părintele Patriarh Daniel.

„Așadar, Biserica și familia sunt chemate să nască și să crească oameni credincioși, harnici și darnici, cu dragoste de neam și patrie.”


În 2009, Patriarhia Română a instituit „Duminica Migranţilor Români”, celebrată în Biserică în prima duminică de după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Ziua este marcată încă din 2006 în Mitropolia Moldovei, la iniţiativa Părintelui Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

Vezi și:

Foto credit: Facebook / Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

25 septembrie: Ziua mondială a farmacistului

25 septembrie: Ziua mondială a farmacistului

Ziua Mondială a Farmacistului este sărbătorită anual în data de 25 septembrie şi a fost inițiată în anul 2000 de Federaţia Internaţională a Farmaciștilor, având ca obiectiv principal conștientizarea utilizării adecvate a medicamentelor, măsurilor preventive împotriva...

25 septembrie: Ziua mondială a farmacistului

25 septembrie: Ziua mondială a farmacistului

Ziua mondială a farmacistului este sărbătorită anual în data de 25 septembrie. Aniversarea a fost inițiată în anul 2000 de Federația internațională a Farmaciștilor și are ca obiectiv ridicarea gradului de conștientizare asupra utilizării neadecvate a medicamentelor,...

24 septembrie: Ziua Satului Românesc

24 septembrie: Ziua Satului Românesc

Ziua Satului Românesc este serbată anual în ultima duminică din luna septembrie, conform legii adoptate în anul 2020. Cinstirea satului românesc prin înființare unei zile dedicate lui scoate în evidență importanța sa pentru cultura poporului român. Ziua Satului...

23 septembrie este Ziua internațională a limbajului semnelor

23 septembrie este Ziua internațională a limbajului semnelor

Ziua internațională a limbajului semnelor este serbată anual pe 23 septembrie. Inițiativa serbării unei zile dedicate persoanelor hipoacuzice a fost adoptată de Adunarea Generală a ONU în anul 2017.  Prin aniversarea acestei zile dedicate persoanelor cu deficiențe de...