Credincioșii Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” din Cluj-Napoca au sărbătorit cu mare bucurie hramul bisericii lor. Slujba de hram a fost oficiată, cu binecuvântarea Înatpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei, de către Arhimandritul Dumitru Cobzaru, Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei iar un moment special a fost oferit de Arhidiaconul Ionuț Koblicska, care a interpretat pricesne, aducând o notă de profundă emoție și evlavie celor prezenți.
În cuvântul de învățătură Arhimandritul Dumitru Cobzaru a subliniat că sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh este temelia bisericii.
După încheierea Sfintei Liturghii, pe esplanada din fața bisericii, a avut loc sfințirea apei și a spicelor, o tradiție ce simbolizează binecuvântarea roadelor pământului și a muncii credincioșilor.
Scurt istoric
Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” a fost înființată în anul 1991, pentru a deservi nevoile spirituale ale credincioșilor ortodocși din cartierul Grigorescu, cel care a format comunitatea parohială fiind părintele Petru Varga.
Piatra de temelie a noului lăcaș de cult, cu hramurile „Pogorârea Sfântului Duh” și „Nașterea Maicii Domnului”, a fost pusă în data de 15 iunie 1997, de vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania. Biserica parohială, aflată pe strada Fântânele, nr. 30A, a fost edificată în perioada anilor 1997-2015, lucrările de construcție fiind coordonate de preotul paroh Petru Varga, împreună cu preotul Marius-Petre Varga, în prezent preoți pensionari îmbisericiți. Lăcașul de cult a fost sfințit în data de 23 august 2015, de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.
În prezent, biserica parohială este păstorită de preoții Adrian-Ioan Medan și Grigore Toma Someșan.
Mai multe fotografii AICI.