Biserica Ortodoxă cinstește începând din anul 1955 pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, în ziua de 14 octombrie ca ocrotitoare a țării, celebrată „ca sfinți cu moaște din țara noastră” , așa cum se amintea în enciclica Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Născută în Epivata, în apropierea Constantinopolului, în prima jumătate a veacului al XI-lea din părinți evlavioși care au învățat-o rugăciunea și milostenia, Cuvioasa Parascheva a mai avut un frate, Eftimie care va deveni episcop în cetatea Madite. La vârsta de numai 10 ani, la auzul pericopei evanghelice de la Marcu, 34, 8: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” s-a născut în inima ei dorința fierbinte de a-l urma pe Mântuitorul Hristos. La moartea părinților și-a împărțit averea săracilor și s-a retras în rugăciune cu gândul de a ajunge la locurile sfinte, la Ierusalim. După mai multe încercări va ajunge în țara sfântă, după care a stat o perioadă în pustie, într-o mănăstire de maici, lângă râul Iordan. După timpul petrecut departe de țara ei, se istorisește că la vederea și la auzul chemării îngerului vestitor, Sfânta Parascheva care avea 25 de ani se întoarce în Epivata unde, nu după mult timp, la vârsta de 27 de ani a trecut la Domnul.

Dintr-o întămplare avea să se găsească trupul neputrezit al Cuvioasei Parascheva atunci când săpându-se groapa unui corăbier mort adus de valuri la mal, a fost așezat în același mormânt cu ea. Noaptea în vis, precum o împărăteasă pe un tron luminat, înconjurată de îngeri s-a arătat la o femeie, Eftimia și la un bărbat, acesta cu numele Gheorghe spunându-i să scoată de acolo trupul: „De sârg să luați trupul meu, în loc de cinste să îl puneți… moșia mea este Epivat unde locuiți voi acum„[1].

De îndată cu multă evlavie au luat trupul ei și l-au așezat în Biserica „Sfinții Apostoli” din Epivata, unde și-a petrecut ultimii ani ai existenței sale pământești. După 200 de ani, respectiv pe la 1235, moaștele sale au fost mutate la Târnovo în Bulgaria, noua capitală a Imperiului româno-bulgar unde au rămas 150 de ani, iar mai apoi ele au fost duse la Belgrad în 1393 unde au fost cinstite alți 125 de ani, până când orașul a căzut sub ocupație turciască în 1521. Tot atunci ele au fost strămutate la Constantinopol unde au stat 120 de ani.

În 1641, sfintele moaște ale Cuvioasei Maici Parascheva, numită și cea „Nouă” au fost date domnitorului Moldovei, Vasile Lupu în semn de recunoaștere a sprijinului său pentru Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului. Până la incendiul din 1888 moaștele au fost depuse la Mănăstirea „Trei Ierarhi”, iar după aceea în monumentala Catedrala Mitropolitană, tot de la Iași unde au rămas până astăzi.

Cultul ei a început să se răspândească încă secolul al XIV-lea din Bulgaria în Țara Românească, în Moldova, în Grecia, în Serbia. În cinstea ei s-au înălțat multe lăcașuri de cult și s-au pictat fresce și icoane ce o istorisesc în arta zugrăvirii și a picturii.

Sfânta Cuviosaă Parascheva este venerată ca Ocrotitoare a Iașului și a întregii Moldove, iar în fiecare an, sute de mii de credincioși, ierarhi din țară și din diferite țări poposesc în capitala Moldovei pentru a-i cinsti ziua de prăznuire și spre a se închina sfintelor ei moaște, care continuă să facă minuni.

***

Printre repezentările iconografice ce se găsec la noi în țară reținem cea adăpostită la Muzeul Național de Artă din București ce provine din secolul al XVI-lea. Sfânta Cuvioasă Parascheva este reprezentată bust și frontal, având în mâna dreaptă Sfânta Cruce, în vreme ce mâna stângă o are cu palma întoarsă către privitor, ca într-un gest de rugăciune. Veșmintele sale sunt compuse cromatic dintr-un chiton verde-gri cu mânecuțe și guler în nuanțe roșietice, peste care este rânduit un maforion brun roșcat tivit la margini cu roșu-oranj.

Chipul dominat de ovalul prelung, ușor îndreptat spre stânga, poartă amprenta tradiției picturii bizantine. Fruntea semicirculară, sprâncenele amplu arcuite, nasul subțire, ochii bine conturați, buzele sugerate se armonizează cu desenul rafinat și nuanțele de verzui pentru proplasme,  peste care se așează ocru – roșu deschis luminos în raport cu umbrele.

Fondul icoanei este sculptat și decorat în relief unde predomină motivele florale, ornamentale. Deasupra icoanei se remarcă decupeuri și medalioane cu baghete și colonete în formă de funie răsucită, aurită, precum și capiteluri sub formă de rodii. În partea superioară se observă un arc trilobat[2]

Motivul funiei răsucite desparte bustul Sfintei de partea superioară a ramei unde se observă două arce de cerc cu siluetele miniaturale, a celor doi Sfinți: Teodor Tiron și Teodor Stratilat.

Întreaga icoană se impune prin sobrietate, clasicismul desenului și culorii, rafinamentul ansmblului sculptat și pictat. Privind icoana să ne amintim de troparul sărbătorii, rugând-o să ne însoțească rugăciunile noastre către Hristos.

„Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Parascheva, duhul tău” [3]. (Tropar, glas 8)

[1] Sfânta Cuvioasă Parascheva ocrotitoarea Moldovei, Ed. Orthodox Kypseli, Tesalonic, 1991, p. 36.

[2] Alexandru Efremov, Icoane românești, Ed. Meridiane, București, 2003, p. 203.

[3] https://doxologia.ro/troparul-sfintei-cuvioase-parascheva-de-la-iasi, accesat 14 10. 2024.