Ziua internaţională pentru eradicarea sărăciei: Tema de anul acesta reclamă maltratarea socială şi instituţională

de | oct. 17, 2024

Data de 17 octombrie a fost fixată ca Zi internațională pentru eradicarea sărăciei de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) în 22 decembrie 1992. Ediția din anul acesta este dedicată acțiunii în solidaritate pentru a combate maltratarea socială şi instituţională.

Într-o lume care a ajuns la un nivel fără precedent de dezvoltare economică, mijloace tehnologice şi resurse financiare, faptul că milioane de persoane trăiesc în sărăcie extremă este imoral, arată Organizaţia Naţiunilor Unite citată de Agerpres.

Tema aleasă pentru marcarea zilei în anul 2024 este „Încheierea maltratării sociale şi instituţionale acţionând împreună pentru societăţi juste, paşnice şi incluzive”.

Sărăcia are dimensiuni multiple, unele vizibile, altele ascunse, dar toate interconectate. Tema din acest an va evidenţia una dintre dimensiunile ascunse a sărăciei, maltratarea socială şi instituţională cu care se confruntă persoanele care trăiesc în sărăcie şi va analiza modalităţi de a acţiona împreună cu privire la Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 16 (ODD 16) pentru a promova societăţi juste, paşnice şi incluzive, arată sursa citată.

Datorită preceptelor morale cuprinse în învățătura ortodoxă, Biserica este una dintre instituțiile care aduce o contribuție importantă în lupta cu eradicarea sărăciei, prin numeroase acțiuni filantropice și campanii sociale.

Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei reprezintă o oportunitate de a aprecia efortul și lupta persoanelor care trăiesc în sărăcie, o șansă pentru ca acestea să-și facă auzite preocupările și un moment pentru a recunoaște faptul că oamenii săraci sunt primii care luptă împotriva sărăciei.


Alegerea datei privind marcarea Zilei internaționale pentru eradicarea sărăciei a avut în vederea ziua de 17 octombrie a anului 1987, când peste o sută de mii de oameni s-au adunat în Piața Trocadero din Paris, unde a fost semnată Declarația Universală a Drepturilor Omului în 1948, în semn de solidaritate cu victimele sărăciei extreme, a violenței și a foametei.

Manifestanții, veniți la îndemnul unui preot catolic, au declarat că sărăcia este o încălcare a drepturilor omului și au afirmat necesitatea de a se aduna pentru a se asigura că aceste drepturi sunt respectate. Aceste convingeri au fost înscrise pe o piatră comemorativă inaugurată în aceeași zi.

Reproduceri ale pietrei comemorative au fost dezvelite în întreaga lume, servind ca loc de adunare pentru a sărbători Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei. O astfel de replică este situată în grădina sediului Națiunilor Unite și este locul unde anual au loc ceremonii organizate de Secretariatul Națiunilor Unite din New York.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Săptămânalul Lumina de Duminică, 19 ani de apariție neîntreruptă

Săptămânalul Lumina de Duminică, 19 ani de apariție neîntreruptă

Săptămânalul Lumina de Duminică al Patriarhiei Române împlinește miercuri 19 ani de existență. Conceptul publicației este să ofere teme de reflecție pentru cititorul creștin ortodox la începutul fiecărei noi săptămâni. Ediția inaugurală a apărut în 16 octombrie 2005,...

Episcopul Vasile Flueraș (30 decembrie 1948 – 8 octombrie 2021)

Episcopul Vasile Flueraș (30 decembrie 1948 – 8 octombrie 2021)

Preasfinţitul Părinte Vasile s-a născut în data de 30 decembrie 1948, în oraşul Cluj-Napoca, din părinţii Constantin şi Rozalia Flueraş, muncitori, familie ce îşi avea obârșia în Mănăştur. A urmat şcoala generală în Mănăştur (1955-1962), Şcoala profesională „16...

114 ani de la nașterea Sfântului Arsenie de la Prislop

114 ani de la nașterea Sfântului Arsenie de la Prislop

Sfântul Arsenie de la Prislop, recent canonizat de Biserica Ortodoxă Română, s-a născut în urmă cu 114 ani, în data de 29 septembrie 1910. A studiat la Gimnaziul ortodox „Avram Iancu” din Brad (1922-1929), la Academia Teologică din Sibiu (1929-1933), la Academia...

25 septembrie: Ziua mondială a farmacistului

25 septembrie: Ziua mondială a farmacistului

Ziua Mondială a Farmacistului este sărbătorită anual în data de 25 septembrie şi a fost inițiată în anul 2000 de Federaţia Internaţională a Farmaciștilor, având ca obiectiv principal conștientizarea utilizării adecvate a medicamentelor, măsurilor preventive împotriva...