A doua parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul, la Biserica din Călărași-Gară

de | mart. 16, 2021 | Actualitatea religioasă

În a doua zi a Postului Sfintelor Paști, marți, 16 martie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia s-a citit a doua parte a Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, la Biserica „Buna Vestire” din Călărași-Gară, județul Cluj.

Localitatea Călărași-Gară este filie a Parohiei Călărași, parte integrantă a Protopopiatului Turda, paroh fiind preotul Cristian-Mihai Cînța.

Miercuri și joi, 17-18 martie, ierarhul se va afla în alte două parohii din cuprinsul eparhiei, respectiv în Parohia Gârboul Dejului și în Parohia „Sfântul Arhanghel Mihail” din Cluj-Napoca.

Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul se citește în prima săptămână din Postul Paștilor, în patru părți, în zilele de luni, marți, miercuri și joi, în cadrul Pavecerniței Mari. De asemenea, în miercurea din săptămâna a cincea din Postul Mare, se citește integral, în cadrul slujbei numite „Denia Canonului cel Mare”.

Mai multe fotografii AICI 

Foto credit: Paul Popescu

Ultimele articole

Preoții din protopopiatul Gherla, reuniți în ședință

Preoții din protopopiatul Gherla, reuniți în ședință

Luni 8 iunie 2015, în Biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din municipiul Gherla, a avut loc şedinţa lunară a preoţilor din Protopopiatul Ortodox Gherla. Invitaţii evenimentului au fost părintele Dorel Gălan, consilierul Liciniu Câmpean şi doamna Adela...

Ședință lunară în protopopiatul Cluj II

Ședință lunară în protopopiatul Cluj II

Preoții din municipiul Cluj-Napoca au fost informați asupra pericolelor care stau la baza internetului și a rețelelor de socializare. Ei au asistat marți, 9 iunie 2015, în cadrul ședinței lunare, la o prelegere susținută de scriitorul Cornel Udrea pe tema singurătății...

Resfințirea bisericii din Parohia Sălăjeni

Resfințirea bisericii din Parohia Sălăjeni

Duminică, 7 iunie 2015, credincioșii parohiei Sălăjeni, din Episcopia Sălajului, au îmbrăcat haine de sărbătoare. În această zi, biserica cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil a fost resfințită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. În...

Conferința preoțească de primăvară, în Episcopia Sălajului

Conferința preoțească de primăvară, în Episcopia Sălajului

Marți, 2 iunie 2015, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut loc conferința pastoral-misionară semestrială de primăvară, a preoților din Episcopia Sălajului. Potrivit articolului 140 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii...