A început Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși de la Iași

de | sept. 2, 2017

Peste 6.000 de tineri cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani sunt prezenți în aceste zile la Iași pentru a participa la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din toată lumea, ediţia 2017, informează ziarul Lumina. Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc aseară, în Grădina Palas, în prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a Înaltpreasfin­țitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a unui sobor numeros de ierarhi și preoți și a tuturor delegațiilor din străinătate și din România.

Evenimentul a început cu prezentarea delegațiilor partici­pante, după care a fost săvârșită o slujbă de Te Deum și a fost intonat Imnul Național.

Fiecare delegație a fost reprezentată de tineri îmbrăcați în costume populare, care au ținut în mâini steagul ITO, steagul țării din care vin și steagul eparhiei.

Moderatorii festivității de deschidere – jurnalistul Daniel Buzdugan și Roxana Chebac – au făcut o prezentare succintă a fiecărei delegații, după care au urmat cuvântul Înaltpreasfin­ți­tului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și cel al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Aprinderea torței ce va fi menținută pe tot parcursul întâlnirii de la Iași a avut loc în prezența Gărzii de onoare a militarilor de la Garnizoana Iași. În continuare, a fost intonat imnul ITO 2017 de către tinerii care au contribuit la realizarea lui, după care au avut loc discursurile oficialităților locale și ale reprezentanților instituțiilor partenere în organizarea evenimentului. Festivitatea s-a încheiat cu un concert susținut de grupuri de tineri din Iași și cu rostirea rugăciunilor de seară. ITO 2017 este continuatorul evenimentelor organizate la Baia Mare în 2013 și 2014, Cluj 2015 și Bucu­rești 2016, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Crearea cadrului în care tinerii să poată găsi modele și trăi experiențe formatoare care să-i apropie de Biserică prin împărtă­șirea valorilor creștin-ortodoxe și încurajarea dialogului dintre grupurile de tineret din țară și din străinătate reprezintă scopul întâlnirii.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghia Darurilor la Catedrala Ortodoxă din Turda

Liturghia Darurilor la Catedrala Ortodoxă din Turda

Miercuri seara, 27 martie 2024, de la ora 18:00, la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Turda, cunoscută și sub denumirea de „Catedrala Ortodoxă din Turda”, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului,...