ARHIEPISCOPUL JUSTINIAN CHIRA (28 mai 1921 – 30 octombrie 2016)

de | mai 28, 2021 | Personalitatea zilei

Înaltpreasfinția Sa, JUSTINIAN CHIRA, vrednicul de pomenire Arhiepiscop al Maramureșului şi Sătmarului, a fost fiul unei familii de gospodari harnici și credincioși din satul Plopiș, având ca părinți pe Ilie Chira (1871-1937) și Maria Chira, născută Puț (1884-1949).

S-a născut la 28 mai 1921 în satul Plopiş din judeţul Maramureș, potrivit mărturiei materne, în Duminica Mare, în vremea când preoții intrau la Liturghie. Era o zi senină. Clopotele sunau la toate bisericile din satele învecinate. Vestea comunicată de moașă: „Ai un fecior”, este urmată de precizarea: „care va ajunge om mare”.

Își petrece copilăria în satul natal, urmând şcoala primară şi gimnazială. Printre colegi și prieteni se numără și Vasile Rus, viitorul prim-curator al bisericii din Plopiș și tatăl Starețului Mănăstirii Bixad – arhimandritul dr. Emanuel Rus.

Din copilărie are multe amintiri plăcute, dintre ele unele chiar i-au marcat evoluția. După cum mărturisește, a văzut pentru prima dată, în anii 1925-1926, trei avioane pe cer, pe care, copilul de atunci, le considera adevărate apariții miraculoase. A răsfoit un calendar sau almanah ilustrat cu portretele conducătorilor de popoare europene ai începutului de secol XX. A fost impresionat de atitudinea sătenilor la dispariția lui Ferdinand I – regele României Mari: „A murit împăratul” – spuneau țăranii în anul 1927.

Şcoala elementară a urmat-o între anii 1927-1934 în Plopiș cu un învațător de neuitat, Dumitru Munteanu, venit din Vechiul Regat, care îl alinta zicându-i: „Jenică”. În anul școlar 1927-1928 îl găsim pe elevul Ioan Chira a lui Ilie în clasa I-a. Din cei 12 elevi înscrişi obține Premiul I. În clasa a II-a erau înscriși 10 elevi, în clasa a III-a frecventau 9 elevi, iar în clasa a IV-a erau 11 elevi. În anul școlar 1928-1929 îl găsim în clasa a II-a având note bune și foarte bune, obținând tot premiul I. În clasa a III-a elevul Ioan Chira avea numai note de 9 și 10, astfel că din cei 11 elevi înscriși ocupă primul loc. Examenul de absolvire s-a dat într-un centru zonal: Copalnic-Mănăștur. Lucrarea scrisă a impresionat Comisia de examinare prin faptul că tânărul elev îndemna conducătorii să se preocupe mai mult de soarta țăranilor. Perioada este marcată de patima cititului. La familia Chira ardea lumina și după ora 24 și toți cunoșteau motivul – ştiau că pruncul citeşte. Lecturi de neuitat din Almanahul „Universul” sau „Albina”, piese de Shakespeare, poezie, etc., citite din biblioteca şcolii din sat, sau orice ziar și revistă apărută la acea vreme, i-au fost prietenii de căpătâi şi de neuitat ai tânărului Ioan Chira.

La vârsta opțiunilor, la doar 16 ani, în 1937, familia Chira rămâne fără un sprijin important și drag. În apropierea sfârșitului pământesc, tatăl său îi cere să-l așeze pe „fața casei”, pe pavimentul din lut. Puțin mai târziu este chemat la căpătâiul bolnavului pentru a primi binecuvântarea părintească. Apoi tatăl îşi roagă copilul să-i citească Paraclisul Maicii Domnului. „M-a luat cu amândouă mâinile şi m-a tras pe pieptul lui. Apoi, ca un patriarh din vechime, cu amândouă mâinile m-a binecuvântat pe creştet de trei ori şi mi-a zis: citeşte-mi Paraclisul” – îşi aminteşte peste ani, cu lacrimi în ochi, Arhiepiscopul Justinian. În timpul acestei lecturi tatăl își încredințează sufletul Celui de Sus.

Ioan Chira rămâne doar cu mama şi îşi asumă muncile pe care le face un bărbat la ţară, dar tânărul aspiră la cu totul altceva decât truda pentru asigurarea zilei de mâine. După trei ani, obligaţiile filiale sunt copleşite de dorinţa de slujire a Tatălui Ceresc. Mănăstirea, pe care încă nu o cunoştea, îl atrage la sine ca un magnet. „Pentru mine, drumul pe care am mers, calea pe care am luat-o, a fost exact drumul pentru care îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi l-a rânduit. De copil simţeam că mă aşteaptă o altă lume. În sat, înainte de 1940, duceam o viaţă liniştită şi modestă. Arhaică. Lumea n-avea bani, n-avea condiţii. Dar era o viaţă aşezată, frumoasă şi liniştită. Eram în familie. Aveam tot ceea ce avea nevoie un tânăr într-un sat, la ţară. Şi totuşi, simţeam că nu e locul meu acolo”.

De aceea, purtând în suflet un dor mistuitor  după o altă lume, în dimineaţa zilei de miercuri, 12 martie 1941, porneşte în căutarea acestui tărâm mult visat, trăgând uşa peste lacrimile şi întrebarea neliniştitor – presimţitoare a mamei, care ar fi vrut să-şi vadă fiul în rândul oamenilor din sat. „Atunci, în noaptea aceea, mi-am scos lucrurile din casă, iar dimineaţa, în zori, m-am sculat şi m-am îndreptat spre uşă, să plec. „- Unde pleci, dragul mamei?” – m-a întrebat mama.Numai până afară”- i-am răspuns. Şi am plecat fără să mă mai întorc. Când am ieşit din sat, începea să se facă ziuă. M-am întors cu faţa spre răsărit, spre sat, m-am închinat şi am zis: Niciodată înapoi nu mă-ntorc”. Sunt amintiri sfinte pentru Arhiepiscopul nostru Justinian.

Mama rămânea acasă, însă feciorul ei se ducea acolo unde trebuia să-şi împlinească vocaţia şi misiunea. Răspundea chemării tainice, ieşind afară dintr-o lume obişnuită sau firească şi intrând într-o lume mai presus de fire, o lume pe care numai un om mai presus de oameni o poate simţi, înţelege şi cunoaşte.

Aşadar, în 12 martie 1941, este primit ca frate la Mănăstirea „Sfânta Ana” din Rohia de către starețul de atunci, Nifon Matei, care moare la numai 32 de ani. „Am intrat în mănăstire cu hotărârea să-mi dăruiesc lui Dumnezeu viața, trupul și sufletul”, mărturisește peste ani ÎPS Justinian Chira. În 2 martie 1942 este tuns în monahism la Mănăstirea „Sfânta Ana”, iar la 15 august 1942 este hirotonit diacon la Rohia de către PS Nicolae Colan, Episcopul Vadului, Feleacului și Clujului. Peste un an va fi hirotonit preot la Rohia tot de PS Nicolae Colan.

Fiind o perioadă de ocupație maghiară între 1940-1945, pentru români a urmat o perioadă foarte grea, inclusiv de a fi încorporați în armată străină. De aceea, între 22 noiembrie 1942 și 10 martie 1943, ierodiaconul Justinian este încorporat la Miscolt, în ciuda hainei clericale.

La revenirea în Mănăstirea Rohia, din zona Lăpușului, prin statornicie și mult har, în 1944 i se încredințează răspunderea pentru destinele sfântului lăcaș în calitate de stareț, la doar 23 de ani, misiune pe care o va duce la îndeplinire cu multă răbdare și încredere între anii 1944-1973. În această perioadă a contribuit decisiv la formarea și pregătirea a peste 20 de tineri care au devenit diaconi ori preoți pentru mănăstiri sau parohii.

Prin credință și evlavie, cu curajul umilinței creștine, prin predici cu grijă întocmite și expuse, cât și a unui devotament necondiționat și disprețul față de arginți, prin respectarea legilor mănăstirești, și a dezinteresului față de nevoile proprii și cu atenție la nevoile celorlalți, a creat la Mănăstirea Rohia un stil de viață monahală ca în vechile mănăstiri ortodoxe. „Vieţuitor şi stareţ la Mănăstirea Rohia, episcop-vicar la Cluj şi apoi primul episcop al  reînfiinţatei Episcopii a Maramureşului şi Sătmarului, Preasfinţitul Justinian se află de ani şi ani pe traiectoria unei misiuni bisericeşti deosebite, în această parte de ţară. Rohia de azi e opera sa” – va mărturisi peste ani şi ani, la ceas aniversar, ÎPS Sa Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, Crişanei şi Maramureşului.

Aşezarea pe temelii tot mai solide a mănăstirii este întreruptă pentru o perioadă de timp. Prin Decretul 410/1959 rămâne singur în mănăstire pentru o vreme, ceilalți 24 de preoți, diaconi, monahi și frați fiind izgoniți fără drept de apel de autoritățile comuniste ale timpului, însă, după repetate intervenții, reușește să facă în așa fel încât să revină la mănăstire 2 ieromonahi.

A considerat întotdeauna că este un simplu administrator al veniturilor mănăstirii. Astfel a sprijinit tineretul studios, îndemnându-l la completarea studiilor și susținându-i prin acordarea de subvenții cu titlu personal. Aceștia au devenit, prin absolvirea unor școli de grade diferite, preoți profesori, medici, avocați etc.

Plănuiește şi realizează construirea mai multor clădiri între care și Casa Poetului, la care poetul Ioan Alexandru oferă ca donație drepturile de autor pentru Imnele Transilvaniei.

În toată această perioadă, cu bucurii și greutăți, acordă cea mai mare atenție studiului și pregătirii duhovnicești personale la un nivel tot mai înalt. Va avea puterea să-și aștearnă pe hârtie ideile cu îndemnuri și învățături.

Dorința de studiu și aprofundare l-au determinat să urmeze cursurile Seminarului Teologic Cluj-Napoca și ale Institutului Teologic de grad universitar Sibiu cu teza de teologie istorică „Mănăstirea Sfânta Ana  Rohia”, îndrumător fiindu-i Preot Prof. Dr. Sofronie Vlad, Rectorul Institutului Teologic Sibiu.

Pentru susținerea studiului şi meditației profunde, ca un mare iubitor de carte şi cultură, ca un bibliofil de excepţie, în cei treizeci de ani de stăreţie, va ctitori la Rohia o bibliotecă de peste 40.000 de volume, cu un conţinut variat. De la teologie, literatură, istorie, filologie şi ştiinţă, până la colecţii întregi şi publicaţii rare, ediţii princeps, carte veche şi străină, toate cumpărate de ÎPS Sa Justinian în perioada 1941-1973 şi donate mănăstirii, formează nucleul principal al acestei biblioteci de renume.

În calitate de stareț al mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia a transformat această mănăstire într-un topos de credință și lumină. Mănăstirea Rohia devine treptat un centru de meditație și reculegere atrăgând și numeroase personalități.

Nu-i de mirare că, în timp ce era stareţ la Rohia, au purces într-acolo unii scriitori şi elite ale culturii româneşti, care au rămas marcaţi pentru totdeauna şi fascinaţi de profunda gândire şi deschidere spre universal a acestui călugăr „îmbunătăţit” în tainele cunoaşterii. Să-i amintim pe Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, pe Constantin Noica, apoi pe Ioan Alexandru şi pe Nicolae Steinhardt, al căror destin literar şi cultural poartă ampenta radicală al celui ce a fost Stareţul şi mai apoi Episcopul Justinian Chira. Caietul de autografe „Comoara mea” cuprinde dedicări și semnături de la Lena Constante și soțul ei H. Brauner, Octavian Ghibu, Geo Bogza și alții.

Realizările sale importante împletite cu prestigiul tot mai mare al mănăstirii Rohia, al cărei stareț era de mulți ani, fac ca în 9 iunie 1973 să fie ales episcop-vicar pe seama Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În 9 septembrie 1973 este hirotonit episcop de către trei ierarhi: mitropolitul Ardealului, Nicolae Mladin, arhiepiscopul Clujului Teofil Herineanu și episcopul Oradiei, dr. Vasile Coman.

Timp de 17 ani, în perioada Vicariatului clujean, PS Justinian Chira Maramureşanul, va desfăşura o bogată  activitate pastoral-misionară şi editorial-publicistică, coordonând apariţia „Îndrumătorului bisericesc” în 12 volume, contribuind la îmbogăţirea acestuia cu articole pe teme diferite, teologice sau de morală creştină ori de atitudine civică. Iată, spre exemplu, ce spunea P.S. Sa Justinian în vol. 12/1989 (anul Revoluţiei): „Libertatea este cel mai sfânt dar care i-a fost dat omului. Fără libertate omul nu ar avea calitatea de om. Libertatea cu care este înzestrat, voia liberă, îi dă omului dreptul să se considere suveran, stăpân al cerului şi al pământului, pe care Dumnezeu i le-a dat drept arie sau câmp de dezvoltare a tuturor capacităţilor de gândire şi de creaţie…” Mărturie de atitudine civică, pe care nimeni altul nu a îndrăznit să o ia în acele vremuri, avem în vara anului 1989, într-una din predicile rostite, unde va spune un cuvânt cutremurător: “Să dea Dumnezeu să ardă scaunul de sub cel care flămânzeşte poporul şi dispreţuieşte muncitorii”.

În aceeaşi perioadă acordă o mare atenţie şi arhierească protecţie  Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia, îndrumând întreaga activitate misionară, pastorală şi economic edilitară. În anii `80, la îndemnul filosofului Constantin Noica, eseistul Nicolae Steinhardt face o vizită la Cluj Napoca Episcopului-Vicar Justinian Chira, cerându-i sfat şi adăpost. Ca urmare a acestei întâlniri, cucerit de personalitatea duhovnicească a Epsicopului Justinian şi de atmosfera mănăstirii Rohia, Nicolae Steinhardt este primit în mănăstire, unde se decide să rămână definitiv, călugărindu-se. Poate că fără această îndrumare şi adăpostire, cultura română ar fi rămas fără luminile din „Jurnalul fericirii. Una dintre mărturiile acestui fapt este dedicaţia de pe volum scrisă pentru Preasfinţia Sa de către îngrijitorul ediţiei: „Preasfinţitului Justinian Chira, sub oblăduirea şi apărarea curajoasă a căruia, în ceasuri grele, a fost salvat manuscrisul acestei capodopere a Părintelui Nicolae…” (Semnează îngrijitorul ediţiei, Virgil Ciomoş şi cel care s-a ostenit în editură, Virgil Bulat. Cluj, 4 martie 1991).

În cei 17 ani de arhierie la Cluj a coordonat activitatea Seminarului Teologic din Cluj Napoca, a sfinţit sau resfinţit un mare număr de biserici de pe cuprinsul întregii Arhiepiscopii, după cum reiese din cronicile eparhiale, a ţinut slujbe, liturghii şi alte servicii divine în multe municipii, oraşe, comune şi sate din cele trei judeţe (Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Maramureş) câte cuprindea atunci Arhiepiscopia Clujului. A acordat o importanţă deosebită activităţii predicatoriale, rămânând peste ani şi ani în inima şi amintirea seminariştilor, preoţilor şi credincioşilor, ca arhiereul care „atunci când predică se cutremură şi munţii” (din mărturiile credincioşilor).

În anul 1983, la Editura Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, va tipări cartea „Darurile Bisericii”, în vremea în care era interzis să vorbeşti şi să scrii despre Dumnezeu şi Biserică, iar în 1986 va tipări o nouă carte cu titlul „Viaţa Maicii Domnului.” Despre „Darurile Bisericii” Ioan Alexandru scria într-o recenzie: „O carte frumoasă scrisă de I.Chira, fiu de ţărani din satul Plopiş, o carte a iubirii de Patrie şi de valorile perene ale poporului nostru…”.

La începutul anului 1989, în ianuarie, timp de 18 zile, va vizita sudul Indiei, Delhi, Moscova, Tirana şi Roma, ca membru al unei delegaţii de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, condusă de P.F. Patriarh Teoctist.

La începutul anului 1978, întreg Occidentul vedea un documentar de excepţie despre Ortodoxism şi trăirea românească autentică realizat de cea mai importantă televiziune britanică, având în centru Maramureşul şi pe Omul ales de Dumnezeu să conducă Biserica Ortodoxă străbună din aceste locuri, Înaltpreasfinţitul Justinian Chira Maramureşeanul, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului. Era în plin regim comunist. O mare de oameni îmbrăcată în straie naţionale. Un alai de femei, copii, bărbaţi şi un episcop.

Iată ce spunea la acea vreme realizatorul documentarului: „La Cluj am întâlnit pe clericul care avea să mă intrige mai mult decât oricare altul din România. Chiar am început să mă gândesc la el într-un mod ciudat, ca la adversarul meu. Era episcop. Numit Justinian. E în regulă când icoanele rămân la locul lor în rame, dar când ele încep să vină înspre tine, devine îngrijorător”.

Realizatorii documentarului erau intrigaţi de personalitatea ierarhului Justinian, care le vorbea fără ascunzişuri, clar şi răspicat, demolându-le preconcepţiile despre cultura şi credinţa poporului român: „Problema dintre mine şi episcopul Justinian, dacă o putem numi aşa, – continua reporterul – era că eu puneam întrebări, crezând că ştiu lucruri despre creştinism şi cumva chiar mai mult de atât, iar el mă trata ca pe un precreştin, un păgân din vest, pentru care creştinismul abia urma să se întâmple. Ar fi putut să aibă dreptate… Când sunt întrebat ce am adus cu mine din România, mă gândesc la această plimbare despre care nu pot spune multe. Cred că este simbolul meu ortodox  românesc, individual, netransferabil şi pe care nu-l pot explica”.

Episcopatul maramureşean începe în septembrie 1990, când Adunarea Națională Bisericească îl alege Episcop al noii Eparhii a Maramureșului și Sătmarului, ca la 11 nov. 1990 să aibă loc întronizarea sa ca Episcop al Maramureșului și Sătmarului, la care participă 10 membri ai Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Această Episcopie a trecut printr-un lung șir de desființări și reînființări, tot atâtea motive de bucurii ori suferințe naționale și religioase.

De toate acestea fiind conştient, PS Sa Justinian Chira, fiul Maramureşului, va face demersuri imediate şi, la 20 iulie 1990, va pune piatra de temelie a viitoarei Catedrale Episcopale „Sfintei Treime” din Baia Mare, acesta fiind unul dintre momentele istorice cele mai importante din viaţa noii Eparhii.

A fost ierarhul cel mai potrivit care a ştiut să aleagă locul cel mai indicat de unde să păstorească această reînfiinţată Eparhie. Numai PS Sa Justinian, ca om al locului, cunoştea cel mai bine rănile, durerile, suferinţele şi nevoile spirituale, morale şi fizice ale tuturor oamenilor din această parte a ţării. În anii următori inițiază organizarea de curând reînființatei Episcopii a Maramureşului şi Sătmarului. Pune bazele şi dezvoltă Centrul Eparhial, înfiinţează la Baia Mare un Seminar Teologic, face demersuri şi înfiinţează Catedra de Teologie Ortodoxă din cadrul Univeristăţii de Nord din Baia Mare, determină înfiinţarea publicaţiei eparhiale „Graiul Bisericii noastre”, a pus piatra de temelie la peste 80 de biserici noi, a reînfiinţat încă trei protopopiate (Vişeu, Chioar şi Oaş), a crescut numărul preoţilor de la 325 la 560 şi de asemenea numărul parohiilor, în locul celor 4 mănăstiri câte erau în 1992, astăzi există peste 30 de mănăstiri şi schituri în Eparhia Maramureşului şi Sătmarului.

În plan editorial publicistic a tipărit sute de articole şi studii în reviste de cultură şi teologie din întreaga ţară: „Viaţa ilustrată”, „Telegraful Român”, „Tribuna Ardealului”, „Renaşterea”, „Mitropolia Ardealului”, „Mitropolia Banatului”, „Ortodoxia”, „Îndrumător bisericesc”, „Graiul Bisericii Noastre”, „Ortodoxia maramureşeană” etc.

Dintr-o serie numeroasă de cărți și pastorale în calitate de Episcop amintim:

  • Darurile Bisericii, Cluj-Napoca, Editura Arhiepiscopiei Ortodoxe Române Cluj-Napoca, 1983;
  • Viața Maicii Domnului, Cluj-Napoca, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului, 1986;
  • Apel la conștiință și rațiune, [Sibiu], [Tiparul Tipografiei Eparhiale], [1990].
  • Drepturile copilului, Baia Mare, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, 1994;
  • Harul și adevărul, Baia Mare, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, 1996;
  • Gând și suflet românesc, Baia Mare, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, 1998;
  • Viața Maicii Domnului, Baia Mare, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, 1999;
  • Scrisori, Baia Mare, 2011;
  • Lumină din lumina Naşterii şi Învierii Domnului, Baia Mare, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, 2006;
  • Convorbiri în amurg: [dialoguri cu Bogdan Eduard], Cluj-Napoca, Dacia, 2006;
  • Cuvintele părintelui: Un ghid al frumuseții lăuntrice. Antologie şi Cuvânt înainte: pr. prof. Radu Dorin Micu, Cluj-Napoca, Mega, 2009;
  • Mama şi copilul, Baia Mare, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, 2009;
  • Mănăstirea „Sf. Ana” Rohia: monografie, Baia Mare, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, 2009;
  • Viața şi Acatistul Sfântului Ierarh Iosif Mărturisitorul, 2009;
  • Colo’n sus în vremea aceea, Baia Mare, Editura Mănăstirii Rohia, 2010;
  • Pagini de Pateric – Rohia, Baia Mare, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, 2010;
  • Tinereţea – Primăvara vieţii, Baia Mare, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, 2010;
  • La început de drum: 1990-2010, Baia Mare, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, 2010;
  • Iată mama ta, Baia Mare, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, 2011;
  • Trei Ierarhi, Baia Mare, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, 2011;
  • Andrei Şaguna, Baia Mare, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, 2011;
  • Ştiinţă şi credinţă, Baia Mare, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, 2011;
  • Mihai Eminescu, Baia Mare, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, 2012;
  • Sfintele datorii ale familiei creştine, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, 2012;
  • Pastorale, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, 2012;
  • Dialoguri, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, 2013;
  • Trăiţi frumos şi-n bucurie, Editura Nicodim Caligraful, Putna, 2014.

Întreaga activitate pastorală, misionară şi cultică pusă în slujba Bisericii Ortodoxe şi a Neamului Românesc, dar mai cu seamă bogata activitate culturală şi publicistică, i-a fost apreciată prin acordarea a patru titluri de „Doctor Honoris Causa”, de către: Universitatea de Vest din Oradea (23.05.2001), Universitatea „1 Decembrie” din Alba Iulia (20.10.2009), Universitatea „Vasile Goldiş” din Arad, filiala Baia Mare (12.03.2010) şi Universitatea de Nord Baia Mare (27.05.2010).

Pentru toate acestea şi altele ştiute şi neştiute, ca o încununare a vieţii jertfelnice şi a ostenelilor pilduitoare şi rodnice, la 13 decembrie 2009, PS Sa Justinian Chira al Maramureşului şi Sătmarului, este ridicat la treapta onorifică de Arhiepiscop, de către P.F. Patriarh Daniel.

Pentru desăvârșita lucrare misionară, ÎPS Sa Justinian Chira a propus Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române înființarea postului de Episcop-Vicar pe seama Episcopiei Maramureșului şi Sătmarului în persoana starețului mănăstirii Rohia, Arhimandritul Iustin Hodea, care devine astfel Episcopul Iustin Sigheteanul, şi care mărturiseşte la ceas aniversar că „înţelepciunea filocalică, chipul paterical, vorba bună şi blândă, firea răbdătoare şi jertfelnică, pilda unei vieţi trăită cu demnitate, chiar dacă a fost presărată cu multe încercări şi nu puţine umilinţe, au făcut din Înalt Preasfinţia Sa Arhiepiscop Justinian, ierarhul mărturisitor, ferm şi neînduplecat în apărarea Ortodoxiei româneşti şi a valorilor noastre sfinte. Aşa îl cunosc, îl preţuiesc, îl cinstesc şi îl iubesc toţi membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Aşa îl cunoaşte, îl preţuieşte şi îl iubeşte preoţimea şi poporul dreptcredincios. Pentru cinul monahal este o carte deschisă şi model viu al statorniciei şi fidelităţii faţă de Mănăstirea Rohia, în care a intrat acum 70 de ani şi pe care nu a încetat să o iubească, să-i sporească zestrea materială şi spirituală, să o promoveze şi să o ocrotească întotdeauna. Pentru toate acestea Îi mulţumim în genunchi, cu rugăciuni fierbinţi, lui Dumnezeu pentru darul pe care l-a făcut poporului Drepcredincios din Maramureş şi Sătmar, prin chemarea Părintelui nostru Arhiepiscop Justinian la demnitatea şi slujirea de Arhipăstor al Bisericii Ortodoxe din aceste ţinuturi, rugându-L să-i înmulţească sănătatea, anii şi să-l răsplătească pentru o viaţă întreagă, arsă şi mistuită pe altarul slujirii Bisericii lui Hristos şi al neamului românesc”.

Personalitate puternică şi marcantă a credinţei Ortodoxe ce s-a dovedit a fi, prin toate faptele şi îndemnurile sale, om al rugăciunii şi monah cu viaţă pilduitoare, orator iscusit şi părinte iubitor, cărturar înţelept şi iubitor de ţară, un stâlp de lumină, un sfânt în viaţă, prin care, spun unii, că se arată pasul lui Dumnezeu în nordul României, sunt cuvinte puţine din cele câte s-au scris şi se vor mai scrie despre Înaltpreasfinţia Sa Justinian Chira, fiul cel mai de seamă al localităţii Plopiş și vrednicul de pomenire Arhiepiscop al Maramureșului și Sătmarului.

Pr. Mihai Tira, Președintele Fundației Culturale „Arhiepiscopul Justinian

Ultimele articole

Călugării sunt santinele Bisericii

Călugării sunt santinele Bisericii

Amfilohie (Makris), Bătrânul din Patmos: „Acolo unde nu există monahism ortodox, nu există Biserică, precum nu există țară fără armată şi oraş bine administrat fără jandarmi! Călugării păzesc graniţele Bisericii şi le apără împotriva vrăjmaşilor ei, care, în epoca...

Biserica și lumea. Întâiul Sinod Ecumenic

Biserica și lumea. Întâiul Sinod Ecumenic

Apărute în momente de criză teologică profundă pentru Biserica creștină, Sinoadele Ecumenice sunt în primul rând o adunare, o întâlnire a episcopilor care, sub oblăduirea Duhului Sfânt, au reușit să formuleze adevărul de credință într-o manieră cuprinzătoare și să...

Duhovnicul este asemeni unui arbore bătrân

Duhovnicul este asemeni unui arbore bătrân

Amfilohie, Bătrânul din Patmos: “Eu mă asemăn cu un arbore bătrân la umbra căruia oile blânde a lui Hristos îşi găsesc plăcerea de a se adăposti în zilele calde de vară, iar păsările mici să se aşeze pe ramurile lui. Toate îl roagă pe bătrânul arbore să trăiască,...

Mai multe din Personalitatea zilei
Acad. Dr. Ing. Horia Colan (11 mai 1926 – 24 iulie 2017)

Acad. Dr. Ing. Horia Colan (11 mai 1926 – 24 iulie 2017)

Originar din Covasna (n. 11 mai 1926), Horia Colan a urmat studiile liceale la Arad și universitare la Timișoara, unde a absolvit, în 1941, cursurile Facultății de Electromecanică a Școalii Politehnice. Imediat după absolvirea facultății a devenit asistent...

Mihail Sturza (24 aprilie 1794 – 8 mai 1884)

Mihail Sturza (24 aprilie 1794 – 8 mai 1884)

Mihail Sturdza vede lumina zilei la data de 24 aprilie 1794 în Iași, fiind fiul renumitului logofăt Grigore Sturdza și al Mariei Calimah, fiica unui domnitor. Mihail a primit o educație aleasă cu influențe franceze și săsești, de la Christian Flechtenmacher și de la...

MIRCEA ELIADE (13 martie 1907 – 22 aprilie 1986)

MIRCEA ELIADE (13 martie 1907 – 22 aprilie 1986)

Mircea Eliade vede lumina zilei la data de 13 martie 1907 la București într-o familie cu trei copii. Istoria numelui acestei mari personalități este una foarte interesantă: într-o zi, tatăl său, Gheorghe Ieremia, pentru a cinsti memoria renumitului scriitor Ion...

ANGHEL SALIGNY (19 aprilie 1854 – 17 iunie 1925)

ANGHEL SALIGNY (19 aprilie 1854 – 17 iunie 1925)

Anghel Saligny vine pe lume într-o familie înstărită la data de 19 aprilie 1854 în comuna Șerbănești din actualul județ Galați. Atât Anghel, cât și fratele său mai mic, Alfons Oscar, sunt personalități de renume ale tehnicii și științei românești, cel din urmă...

Ion Pillat (31 martie 1891 – 17 aprilie 1945)

Ion Pillat (31 martie 1891 – 17 aprilie 1945)

Ion Pillat vine pe lume la data de 31 martie 1891 la București, în casa părintească de pe Calea Dorobanților. Ion Pillat făcea parte dintr-o familie înstărită, cu strămoși-figuri de reper în istoria poporului român. Tatăl său, de la care a preluat și prenumele Ion,...

Medicul NICOLAE KALINDERU (6 decembrie 1835 – 16 aprilie 1902)

Medicul NICOLAE KALINDERU (6 decembrie 1835 – 16 aprilie 1902)

Nicolae Kalinderu vede lumina zilei la data de 6 decembrie 1835 în București. Conform mai multor surse documentare, familia acestuia ar fi fost de origine turcă, numele lor însemnând în traducere „fiul filosofului”. Kalinderu a studiat în Franța timp de mai mulți ani...