Alexandru Averescu – general în vremuri tulburi

Alexandru Averescu, a fost un general, apoi mareșal, om politic și membru de onoare a Academiei Române. A condus armata română în victoriile de la Mărăști și Oituz. În primii ani de după Război, a speculat cu succes starea țăranilor și a reușit să-și formeze un partid care a ajuns să conducă țara.

Alexandru Averescu s-a născut în data de 9 martie 1859, în satul Babele, localitate, în Basarabia, în regiunea Odessa, care se află astăzi în Ucraina, dar care în vremea aceea făcea parte din Principatele Române.

După studii în satul natal,  Alexandru Averescu s-a înscris la Semminarul Teologic din Ismail, dar, după un an, se mută la Bucureşti şi urmează cursurile Şcolii de Arte şi Meserii. În anul 1877, pe când avea 18 ani s-a înscris voluntar ca jandarm. Pentru că a participat cu mult curaj la Războiul de Independență a fost promovat la gradul de sergent. Din acest moment, devine hotărât ce carieră să urmeze în viață: cea militară.  În anul 1881 a absolvit  Școala Militară de la Mănăstirea Dealu, după care urmează cursurile Şcolii Superioare de Război din Torino.

Se întoarce în țară în anul 1886  și preia rând pe rând, mai multe funcții.  Devine profesor la Școala de ofițeri de cavalerie și comandant al escadronului de elevi (1892), apoi director la Şcoala Superioară de Război din Bucureşti (1894–1895) apoi ataşat militar la Berlin (1895-1898) și apoi şeful Secţiei Operaţii în Marele Stat Major (1899 – 1904). În anul 1906 este înaintat la gradul de general de către regele Carol I. În anul 1907, Dimitrie Sturdza l-a numit în funcția de ministru de Război. Din această postură a avut de gestionat  o răscoală țărănească din Moldova. Evenimentele au degenerat și mulți ofițeri au început să împuște oameni indiferent dacă erau agitatori dovediți sau presupuși. În anul  1912 a devenit general de divizie, iar în 1913 a luat parte la Al Doilea Război Balcanic.

În anul 1917 a condus Armata Română în victoriile de la Mărăşti şi Oituz. În anul 1918, într-un moment critic pentru România, Alexandru Averescu a fost trimis să încheie armistițiul cu Puterile Centrale,  învingătoare pe frontul de est. A reușit să semneze doar preliminariile acestei păci, pe 20 februarie 1918, la Buftea. A fost înlocuit cu un filogerman, Alexandru Marghiloman, pentru că regele Ferdinand credea că va putea negocia o pace mai blândă.

După victoriile de la Mărăști și Oituz, Alexandru Averescu a câștigat respectul și admirația trupelor sale. În anul 1918 renunță la cariera militară și își întemeiază propriul partid, Liga Poporului.   Popularitatea sa l-a ajutat să câștige  președinția Consiliului de Miniștri al României, mai mulți ani ( 1918, 1920-1921, 1926-1927). Un colaborator apropiat al generalului, Constantin Argetoianu spune că numele lui Averescu era pe toate buzele țăranilor. Mulți evocau povești din tranșee care îl implicau, sau aveau alte amintiri și anectode la adresa lui. Atunci când a făcut campanie electorală se auzeau mulțimile cum strigau: „Trăiască tata Averescu!”. În anii de guvernare a realizat reforma financiară, unificarea monetară și reforma agrară, în urma căreia au fost împroprietărite 1,5 milioane familii de țărani. Cu toate acestea, lumea era dezamăgită că doar atât s-a realizat. Aura de mit a lui Alexandru Averescu începea să se spulbere. Lumea avea așteptări enorme. Credeau că va face minuni la guvernare. Cei mai dezamăgiţi erau ţăranii, care nu numai că nu au primit cele 5 hectare promise, dar reforma s-a înfăptuit cu foarte mare greutate.

Pe plan internațional,  în această perioadă a participat la evenimente cheie din istoria universală. La data de  4 iunie 1920 a fost semnat Tratatul de la Trianon, iar pe 28 octombrie 1920, cel de la Paris. Sub conducerea lui s-au semnat tratatele bilaterale ale Micii Înțelegeri, tratatele de amiciție cu Franța, Italia și concordatul cu Vaticanul.

În anul 1923, generalul a ieşit extrem de şifonat de la guvernare, atât în ochii populaţiei, cât şi în propriul partid. Pe data de  15 decembrie, Constantin Argetoianu s-a autoproclamat şef al partidului. Însă Partidul Poporului însemna înainte de toate Alexandru Averescu. În perioada următoare Alexandru Averescu va ține cuvântări în țară. A reușit să anime masele să ceară regelui demiterea imediată a guvernului liberal condus de Ionel Brătianu. De asemenea a sprijinit proclamarea principelui Mihai I ca moştenitor al tronului şi instituirea unei Regenţe.

În anul 1926 a ajuns din nou în fruntea guvernării. Și-a format un nou partid care a ajuns la conducere. De data aceasta Vocea poporului îi era potrivnică. Cetățenii simțeau că noul partid a apărut împotriva voinței lor. Aveau dreptate, pentru că în anul 1927 Averescu a luat inițiativa de a-l chema înapoi la conducere pe regele Carol, care abdicase, fără a supune la vot acest lucru. Acest act i-a scandalizat pe politicieni. Brătianu i-a reproșat că prin această faptă vrea să se ridice și să domine. Alexandru Averescu, nervos, i-a spus că a făcut ce credea că este mai bine pentru țară și a renunțat de bună voie la funcția sa din stat. Pentru binele țării, era dispus să sufere. Spre exemplu nu a fost de acord cu noua Constituție a lui Carol al II-lea prin care acesta își impunea dictatura. A spus că mai bine își taie mâinile decât să semneze pentru așa ceva.   A continuat să fie politician, dar într-o funcție mai joasă, până ce a trecut la cele veșnice, în data de 3 octombrie 1938.  A fost înmormântat în cripta de la Mărăști, în Mausoleul Eroilor, ridicat din inițiativa sa, în cinstea eroilor căzuți pe frontul Primului Război Mondial.

Alexandru Averescu a ocupat funcții importante în momente de cumpănă pentru țara noastră. Chiar dacă deciziile lui politice nu au fost întotdeauna apreciate, sau nu au avut efectul dorit, a acționat în interesul țării. Deși ca politician nu s-a remarcat, rămâne în conștiința poporului ca generalul care a condus Armata Română în victoriile de la Mărăști și Oituz.

 

Surse:

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Alexandru_Averescu

https://mausoleedinromania.ro/alexandru-averescu-1859-1938/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Averescu

https://www.descopera.ro/istorie/13951814-maresalul-averescu-eroul-care-a-reprimat-insa-rascoala-taranilor-si-l-a-ajutat-pe-carol-al-ii-lea-sa-instaureze-dictatura

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/alexandru-averescu-intre-mit-si-realitate

http://presamil.ro/artizanul-victoriei-de-la-marasti-se-opune-constitutiei-lui-carol-al-ii-lea/

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Alexandru Averescu - general în vremuri tulburi
Loading
/
Robert Delaunay – pictor francez

Robert Delaunay – pictor francez

Robert Delaunay este un artist care a pictat în mai multe stiluri. Mai întâi picta în stil neo-impresionist, după care a pornit mișcarea orfistă în artă. Este reprezentantul principal al acestui curent. De asemenea a creat împreună cu soția sa, Sonia, simultaneismul....

Barbu Ștefănescu Delavrancea – scriitor cu un talent deosebit

Barbu Ștefănescu Delavrancea – scriitor cu un talent deosebit

Scriitor, orator și avocat român, membru al Academiei Române și primar al Capitalei. Este tatăl pianistei și scriitoarei Cella Delavrancea, precum și al arhitectei Henrieta (Riri) Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din România. Acesta este Barbu Ștefănescu...

Camil Petrescu – inițiatorul modernismului

Camil Petrescu – inițiatorul modernismului

Camil Petrescu a fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet. Este inițiatorul romanului modern. S-a născut în luna aprilie 1894, în București. A rămas orfan de mic de ambii părinți și a fost crescut de o doică din familia subcomisarului de...

Giuseppe Tartini – violonist talentat, șlefuit prin muncă

Giuseppe Tartini – violonist talentat, șlefuit prin muncă

Giuseppe Tartini este unul din cei mai mari violoniști ai secolului al XVIII-lea, alături de Vivaldi și Veracini.  Încă de tânăr impresiona prin talentul său la vioară. Acest talent a fost amplificat prin studiu. Toată viața a studiat muzică pentru a deveni tot mai...

Amza Pellea – cel mai îndrăgit oltean al României

Amza Pellea – cel mai îndrăgit oltean al României

Actor incomparabil de film, radio, teatru, televiziune și voce, care are locul lui în istoria artelor spectacolului din România. Este foarte cunoscut datorită rolului memorabi de Nea Mărin, care i-a relevat atât de bine disponibilitățile sale pentru comedie. Totodată,...

Gheorghe Zamfir – artistul fără egal al naiului

Gheorghe Zamfir – artistul fără egal al naiului

Naist și compozitor român; s-a exprimat artistic printr-un instrument aproape uitat (naiul) și a reușit să cucerească aplauzele întregii planete. A modificat forma, construcția și tehnica naiului, lărgindu-i considerabil paleta de interpretare. A introdus naiul în...