Anton Cehov – principalul reprezentant al realismului rus de la sfârşitul secolului XIX

de | ian. 17, 2022 | Documentare, Personalitatea zilei

Unul dintre cei mai mari dramaturgi, povestitori și medici ruși. Acesta a fost Anton Cehov.

S-a născut la 17/29 ianuarie 1860, la Taganrog, Gubernia Ekaterinoslav, un oraş-port la Marea Azov, părinţii săi fiind Pavel Egorovici, un negustor care deținea o băcănie, şi Evghenia Iakovlevna (Morozova), fiica unui negustor de pânzeturi.

În povestirile sale regăsim ușor portretele ipocriziei tatălui sau, dar și calitățile de mare povestitoare ale mamei.Anton a mai avut o soră, Maria şialţi trei fraţi, Alexander, Nikolai şiMikhai.

Acesta a frecventat scurtă vreme o şcoală locală grecească iar după aceea a fost admis în gimnaziul (liceul) orăşenesc, unde a rămas timp de 10 ani. Aici a primit cea mai bună educaţie disponibilă în mod obişnuit la vremea respectivă – riguroasă, dar lipsită de imaginaţie, bazată pe clasicii greci şi latini.

După ce tatăl său a ajuns la faliment și după ce s-a mutat cu restul familiei la Moscova pentru a-şi încerca din nou norocul, Anton s-a întreţinut din meditaţiile date elevilor din clasele mai mici.

În 1879 el s-a alăturat familiei sale în Moscova și s-a înscris imediat la Facultatea de Medicină.După ce a finalizat-o, Anton a devenit medic.

În anul 1880, el a debutat cu povestirea “Scrisoare către un vecin savant”, publicată în revista Strekoza. În anii care au urmat a colaborat cu mai multe reviste, timp în care a publicat povestiri, scenete sau parodii.

Anton a impresionat prin stilul său sincer, fără victimizări și a mărturisit în repetate rânduri, că acesta scrie doar pentru a-și putea întreține familia.

„ Sunt un om cu familie, fără avere. Am nevoie de bani și Divertismentul îmi plătește zece copeici rândul. Nu-mi pot permite să câștig mai puțin de 150-180 ruble pe lună, altfel dau faliment” acestea sunt cuvintele lui Cehov din anul 1884, regăsite într-o scrisoare.

În anul 1890, Anton a realizat o călătorie de 11 săptămâni, pentru un recensământ, pe insula penitenciară Sahalin. Aici a avut parte de o experiență care și-a pus o puternică amprentă asupra sa și a devenit sursa de inspiraţie pentru volumul „Insula Sahalin” (care a fost publicat în anul 1893) – un impresionant studiu pe marginea crimei şi a pedepsei şi un reportaj excelent, nemilos şi nepărtinitor.

După această experiență, Cehov s-a dedicat din ce în ce mai mult activităților filantropice, unde a contribuit financiar la construirea mai multor școli.

Cehov a fost bun prieten cu Tolstoi, care i-a reproșat acestuia, de mai multe ori, cum că povestirile și personajele sale nu au nicio finalitate, niciun răspuns mulțumitor la problemele epocii. Însă tot Cehov declara că „un scriitor ar trebui să ridice întrebări, nu și să răspundă la ele”.

După ce starea sa de sănătate a devenit tot mai șubredă, Anton Pavlovici Cehov a muritîn luna iulie 1904, la doar 44 de ani.

Regizori mari de teatru din România precum Lucian Pintilie, Andrei Șerban, Cătălina Buzoianu, Vlad Mugur, Tompa Gábor, au găsit surse majore de inspirație în dramaturgia lui Cehov.

 

SURSE:

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/viata-lui-cehov

https://life.ro/cele-mai-frumoase-citate-de-anton-cehov-inspiratia-dupa-care-te-poti-ghida-in-viata/

https://www.britannica.com/biography/Anton-Chekhov

http://www.theatrehistory.com/russian/chekhov001.html

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Anton Cehov - principalul reprezentant al realismului rus de la sfârşitul secolului XIX
Anton Cehov - principalul reprezentant al realismului rus de la sfârşitul secolului XIX
/

Ultimele articole

Sf. Efrem Sirul și Imnele Nașterii Domnului

Sf. Efrem Sirul și Imnele Nașterii Domnului

Adevăr revelat în Scripturi, Nașterea Domnului a fost explicată teologic în omilii sau tratate, dar și celebrată în imne sau compoziții poetice destinate cu precădere uzului liturgic. Scrierile aparținând creștinismului siriac se individualizează prin inspirația lor...

Rembrandt – unul din cei mai faimoși pictori

Rembrandt – unul din cei mai faimoși pictori

Rembrandt este unul din cei mai cunoscuți artiști din lume. Pictorul, desenatorul și gravorul  olandez a fost un maestru al tehnicii clar-obscure. este autorul a 600 picturi, 300 gravuri și peste 2000 desene extrem de valoroase. Numele său apare și în domeniul...

William Hanna – omul care a creat desenele copilăriei noastre

William Hanna – omul care a creat desenele copilăriei noastre

Animator, scenarist și producător de desene animate american de origine irlandeză, ale cărui personaje au fost urmărite de milioane de fani din întreaga lume o mare parte a secolului al XX-lea. Astăzi vom vorbi despre William Hanna. S-a născut la data de 14 iulie 1910...

Iulius Cezar – cel care a declanșat Imperiul

Iulius Cezar – cel care a declanșat Imperiul

Iulius Caesar este unul din cei mai faimoși generali ai istoriei. De asemenea activitatea sa politico-militară a schimbat istoria imperiului roman. Chiar dacă el nu a fost niciodată încoronat împărat, tipul său de dictatură a deschis calea monarhiei romane. Până la...

Constantin Noica – mare filosof al României

Constantin Noica – mare filosof al României

Filosof, poet, eseist, publicist și scriitor român. Este membru post-mortem al Academiei Române (din 1990). Astăzi vom vorbi despre Constantin Noica. S-a născut la data de 12 iulie 1909 în comuna Vitănești, județul Teleorman. Parcurge clasele gimnaziale la „Dimitrie...

Sergiu Celibidache – românul cu care se mândrește orașul München

Sergiu Celibidache – românul cu care se mândrește orașul München

Sergiu Celibidache este compozitorul român sub care  Filarmonica din München devine una din cele mai bune orchestre simfonice din lume. Sergiu Celibidache s-a născut la data de 11 iulie 1912 în Roman. La șase luni de la nașterea sa (1913), familia Celibidache se mută...

Margareta Pâslaru – „un mit al muzicii ușoare”

Margareta Pâslaru – „un mit al muzicii ușoare”

Cântăreață, compozitoare și textieră română de muzică ușoară-pop, muzică populară, actriță de teatru și film, realizatoare TV și Radio. Astăzi vom vorbi despre Margareta Pâslaru. S-a născut la data de la 9 iulie 1943 la București. Eleva Margareta Pâslaru a debutat în...