Apropierea omului de Dumnezeu, tema cercului pastoral de la Berchieșu

de | sept. 24, 2019

În duminica a XVIII-a după Rusalii, în Parohia Ortodoxă ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Berchieșu, protopopiatul Turda, județul Cluj, a avut loc întrunirea Cercului Pastoral-Misionar Ceanu Mare, din care fac parte parohiile: Ceanu Mare, Frata, Soporu de Câmpie, Berchieșu, Boian, Bolduț, Crișeni, Iacobeni, Poiana Frății și Mănăstirea Sf. Treime” de la Soporu de Câmpie. Începând cu ora 17:00, în  biserica parohială s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu, în prezența părintelui protopop de Turda, Alexandru Rus, a numeroși credincioși și copii ai parohiei.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele protopop, care le-a pus la suflet celor prezenți câteva îndemnuri duhovnicești printre care apropierea omului de Dumnezeu, întoarcerea spre Dumnezeu de pe calea păcatului, calea rugăciunii, toate acestea făcând posibiliă o relație de strânsă legătură între om și Dumnezeu.

Totodată, prin binecuvântarea Părintelui Mitropolit Andrei, la Taina Sfântului Maslu au fost aduse spre închinare celor prezenți, un fragment din Moaștele Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, de la ,,Centrul de Îngrijiri Paliative Sf. Nectarie” din Cluj-Napoca, prin purtarea de grijă a părintelui director Bogdan Chiorean.

La final, corul de femei al parohiei a interpretat câteva pricesne, fiind un bun prilej de a aduce laudă și mulțumire lui Dumnezeu prin cântare corală, de asemeni toți copiii prezenți la biserică au fost răsplătiți pentru dragostea lor față de Dumnezeu și pentru răbdarea lor, cu pachete de dulciuri din partea parohiei.

Apropierea omului de Dumnezeu, tema cercului pastoral de la Berchieșu

De asemenea, părintele paroh Vasile-Florin Negru, a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate, părintelui protopop și preoților din Cercul Pastoral-Misionar, pentru dragostea și bucuria de a fi în rugăciune, acum la împlinirea a doi ani de la Sfințirea Bisericii celei noi a Parohiei Berchieșu. ,,A fost o zi deosebită pentru noi toți, o zi pe care am dedicat-o lui Dumnezeu prin cântare și rugăciune, o zi în care am avut bucuria imensă de a avea în mijlocul nostru un fragment din Moaștele Sfântului Nectarie de Eghina, o zi binecuvântată de Dumnezeu, o zi de bucurie duhovnicească, pe care am trăit-o cu toții din plin”.

Pr. Vasile-Florin Negru

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mănăstirii Bic

Hramul Mănăstirii Bic

Miercuri, 29 august 2018, Mănăstirea Bic și-a prăznuit ocrotitorul, pe Sfântul Ioan Botezătorul. Această sărbătoare încheie hramurile de vară ale mănăstirilor din Episcopia Sălajului. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte...

Bucuria de a fi pelerin

Bucuria de a fi pelerin

Căutarea  şi descoperirea lui Dumnezeu se face şi astăzi, încă din tinereţe. El se descoperă cu precădere, tinerilor, care la îndemnul părinţilor şi a slujitorilor Domnului, îl caută în tot ceea ce este frumos, iar frumuseţea  Creatorului nostru, o găsim în locurile...

PS Iustin: „Să trăim astfel ca să nu-L pierdem pe Dumnezeu”

PS Iustin: „Să trăim astfel ca să nu-L pierdem pe Dumnezeu”

Duminică, 26 august 2018, cu începere de la ora 9,30, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în Catedrala Episcopală "Sfânta Treime" din Baia Mare. Sfânta Liturghie Arhierească Din soborul slujitor...

Arhim. Benedict Vesa: „Bine ați venit acasă!”

Arhim. Benedict Vesa: „Bine ați venit acasă!”

Sâmbătă, 25 august 2018, comunitatea parohială din Ciceu Poieni a primit vizita părintelui arhim. Benedict Vesa, cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și secretar eparhial al Arhiepiscopiei Clujului. Cu această ocazie, a fost oficiată în...