Artistul Johnny Răducanu, evocat în cadrul Festivalului Internațional Studențesc JAZZ NAPOCENSIS

de | nov. 19, 2019 | Cultură

Clujenii iubitori de jazz sunt așteptați, în perioada 25-27 noiembrie 2019, la Festivalul Internațional Studențesc JAZZ NAPOCENSIS, eveniment de tradiție, aflat la cea de-a 23-a ediție.

Prezenta ediție îi este dedicată artistului Johnny Răducanu, axându-se pe o temă generoasă, care va cuprinde date despre biografia (fotografii, afișe, literatura muzicală, etc.) și creația artistului (înregistrări inedite, culegeri de teme, amintiri personale). În cadrul zilelor festivaliere va evolua cunoscutul basist Michael Cretu, nepotul lui J. Răducanu.

Manifestarea va avea loc la Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”. În prima zi, luni,  25 noiembrie, de la ora 19.00,  în Sala „Europa”, etaj III, Clubul Dr. JAZZ este invitat să prezinte conferința JOCUL ȚAMBALELOR, în cadrul căreia va fi adusă în atenția publicului personalitatea artistică a distinsului muzician JOHNNY RADUCANU, pentru care folclorul românesc a fost un izvor nesecat și mult apreciat de inspirație.

A doua zi a festivalului este rezervată Concursului Național Studențesc JAZZ-ul MUZICA LIBERTĂȚII. Cea de-a XXIII-a Ediție a Festivalului Internațional Studențesc ”JAZZ NAPOCENSIS” se va încheia cu un eveniment unic, de suflet – Concertul Internațional IN MEMORIAM JOHNNY RĂDUCANU, cu participarea formațiilor: Big Band GAIO – Dirijor Stefan Vannai, Dominique Simionescu (Sibiu), Formația Manchester International Roots Orchestra, Michael Cretu Trio ( Manchester – UK).

Evenimentul este organizat  de Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”, Asociația Studențească ECO – JAZZ NAPOCENSIS & CCS, cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului, în colaborare cu Academia de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca și Opțional de Jazz, iar  intrarea este liberă.

„În fiecare an, Casa de Cultură a Studenților organizează Festivalul Internațional Studențesc JAZZ NAPOCENSIS, coordonat de unul dintre cei mai dedicați, talentați și vechi în meserie profesori de jazz, maestrul Ștefan Vannai, care reușeste să mențină viu interesul tinerilor pentru acest gen de muzică. Scopul evenimentului este de a-i aduce pe scenă, în fața publicului clujean, pe tinerii mediului universitar clujean, pasionați de jazz, pentru a le promova talentul și a-i încuraja în drumul spre performanță artistică”, a declarat Flavius Milășan, directorul Casei de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”.

Pe numele real Răducanu Crețu, Johnny Răducanu a fost un apreciat contrabasist, pianist, compozitor și aranjor, născut la 1 decembrie 1931, la Brăila. Artistul a încetat din viaţă pe 19 septembrie 2011, la București și a lăsat în urma sa o carieră impresionantă, întinsă pe mai bine de cinci decenii, concertele sale fiind memorabile.

 

Ultimele articole

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 23)

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 23)

Odată, un frate îl întrebă pe Sfântul Nifon al Ţarigradului: „Iată cum s-au înmulţit astăzi sfinţii în lumea în­treagă. Oare va fi aşa şi la sfârşitul veacului acestuia ?". Fericitul îi răspunse: „Fiule, până la sfârşitul veacu­lui acestuia nu se vor împuţina...

Mai multe din Cultură
Mitropolitul Bartolomeu, omagiat de BNR la 100 ani de la naştere

Mitropolitul Bartolomeu, omagiat de BNR la 100 ani de la naştere

Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, începând cu 8 martie a.c., o monedă din argint cu tema 100 de ani de la nașterea Mitropolitului Bartolomeu Anania. „Este prima instituție de la nivel central din țara noastră care a inclus în planul de...

A început târgul de carte „Gaudeamus”, ediție online, martie 2021

A început târgul de carte „Gaudeamus”, ediție online, martie 2021

Radio România organizează în perioada 1-31 martie Târgul de carte Gaudeamus, ediție online, martie 2021, pe www.gaudeamus.ro. Aproape 70 de participanți, printre care se numără cele mai prestigioase edituri din țară, zeci de evenimente, cele mai recente apariții...