Baba Novac – războinic la 80 de ani

În fața Bastionului Croitorilor din Cluj-Napoca se află o statuie care salută milioanele de trecători. Această statuie îl reprezintă pe Baba Novac, un haiduc, mercenar, luptător împotriva Imperiului Otoman, , căpitan al oștii lui Mihai Viteazul. Este erou național al Serbiei și respectat ca personalitate militară în România. Statuia sa rămâne mărturie a contribuțiilor sale și servește drept amintire că în acest loc, nobilimea clujeană care favoriza un domn maghiar l-au prins, arestat și ars pe rug.

Baba Novac s-a născut în jurul anului 1520, în Serbia, în satul  Poreč, aflat în apropiere de Dunăre. La acea vreme, teritoriul se afla sub stăpânirea Imperiului Otoman. Părinții săi erau de neam românesc și i-au inspirat copilului dragostea de neam. A învățat carte la  școalamănăstirii din Poreč, ajungând să vorbească fluent slavona veche. Vorbea deasemenea româna și greaca.

De tânăr s-a învăţat cum să mânuiască sabia și a devenit haiduc pentru a se revolta împotriva conducerii otomane care asuprea populația. La fel ca alți haiduci, nu fura de la cei săraci. Haiducii nu sunt tâlhari. Îi ataca doar pe cei bogați, care erau cunoscuți că și-au clădit averi pe munca oamenilor săraci, care în loc să fie lăsați să-și ducă traiul, erau munciți mai mult și taxați tot mai mult.

Haiducul a intrat în armata lui Mihai Viteazul în anul 1595, pe când avea 80 de ani.

L-a întâlnit pe domnul român în timp ce armata lui Mihai  Viteazul ataca garnizoana turcească din Ada Kaleh. A intrat în slujba lui și i-a rămas fidel până la moarte.

Prima sa misiune, care l-a ridicat în rândul celor mai apreciați oameni ai lui Mihai Viteazul, a fost incursiunea din primăvara anului 1595 când în fruntea a 700 de haiduci a trecut Dunărea, a înaintat pâna la munții Balcani și a pus pe fugă armata lui Pașa Hassan. După această victorie Baba Novac devine atât de apreciat de Mihai Viteazul încât este alături de domnul român la fiecare bătălie a sa. Domnitorul a avut foarte mare încredere în Baba Novac, iar garda sa personală era compusă în special din haiduci sârbi. Nu avea încredere în mercenarii plătiți pentru că aceia l-ar fi trădat pentru bani. La rândul său, și Mihai Viteazul era apreciat de Baba Novac pentru personalitatea sa impunătoare.

Victoria de la Șelimbăr i se datorează lui. Nu a mai avut răbdare ca episcopul Malaspina să termine tratativele începute. Și-a pregătit ostașii și le-a ordonat să lanseze un atac surpriză.

În anul 1600, Baba Novac este trimis de Mihai în Banat, în părțile Lipovei, unde este victorios în mai multe lupte. Apoi îl însoțește  pe Mihai Viteazul în Moldova. Baba Novac ocupă teritoriul Moldovei și instalează o garnizoană în orașul Iași.

În timp ce se afla cu o solie, Baba Novac a fost arestat de Dieta din Cluj, torturat și ars pe rug la data de 5 februarie 1601. Trupul său a fost tras în țeapă și expus în afara zidurilor orașului.

Când Mihai Viteazul se întoarce  biruitor în Cluj, a mers la locul unde l-au executat pe prietenul și generalul său și a pus un steag în cinstea lui.

În anul 1936 a fost ridicată la Cluj o troiță pe locul în care fusese expus trupul neînsuflețit al luptătorului. În anul 1975 s-a amplasat în locul troiței actuala statuie a lui Baba Novac.

Baba Novac a fost un luptător pentru dreptate. Nu a suferit să vadă cum otomanii îi oropsesc pe cei săraci. După o viață îndelungată de haiduc, la vârsta de 80 de ani, rămâne impresionat de cauza lui Mihai Viteazul și i se alătură în luptă.  Astăzi este erou național al Serbiei și respectat ca personalitate militară în România.

Surse:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Baba_Novac

https://adevarul.ro/locale/focsani/cine-fost-baba-novac-credinciosul-general-mihai-viteazul-ucis-unguri-chinuri-groaznice-devorat-corbi-1_5587fbd3cfbe376e358b3190/index.html

https://ro.wikipedia.org/wiki/Statuia_lui_Baba_Novac_din_Cluj-Napoca

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/baba-novac-o-figura-legendara-in-ostile-lui-mihai-viteazul

Daniel Dieaconu, Tâlhăria și haiducia la români, Jefuitorii cu arme, Editura Universitară, București, 2014

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Baba Novac – războinic la 80 de ani
Loading
/
Alexandru Ciurcu (29 ianuarie 1854-22 ianuarie 1922)

Alexandru Ciurcu (29 ianuarie 1854-22 ianuarie 1922)

Alexandru Ciurcu, figură emblematică a secolelor XIX-XX, este personalitatea care marchează ziua de 22 ianuarie. Acesta s-a născut în anul 1854, la data de 29 ianuarie, în Șercaia, comitatul Făgăraș, astăzi o comună aflată în județul Brașov. Alexandru Ciurcu a fost un...

Medicul Ion Cantacuzino (25 noiembrie 1863 – d. 14 ianuarie 1934)

Medicul Ion Cantacuzino (25 noiembrie 1863 – d. 14 ianuarie 1934)

Ion Cantacuzino a fost un medic și microbiolog român, fondator al școlii românești de imunologie și patologie experimentală. A fost profesor universitar și membru al Academiei Române. S-a născut în București, pe data de 25 noiembrie 1863 în familia aristrocrată...

Charles Perrault (12 ianuarie 1628 – 16 mai 1703)

Charles Perrault (12 ianuarie 1628 – 16 mai 1703)

Charles Perrault a fost un poet francez, scriitor de proză și povestitor, membru de frunte al Academiei Franceze,care a devenit celebru prin poveștile lui pentru copii precum Cenușăreasa, Scufița Roșiesau Motanul încălțat. El nu a inventat poveștile, dar le-a cules ...

Viața și scrierile Sfântului Paisie Velicikovski de la Neamț

Viața și scrierile Sfântului Paisie Velicikovski de la Neamț

Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț reprezintă o invitație a Sfântului Sinod adresată întregii noastre Biserici, dar mai cu seamă clerului, teologilor și monahilor de a medita asupra vieții și activității...