Binecuvântare arhierească pentru copiii de la Grădinița „Sfântul Stelian” a Arhiepiscopiei Clujului

de | mai 31, 2022

Ziua Internațională a Copilului a fost sărbătorită în avans la Grădinița „Sfântul Stelian” a Arhiepiscopiei Clujului, în prezența Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Cu acest prilej, marți, 31 mai 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul i-a vizitat pe copii, a rostit o rugăciune de binecuvântare și le-a adresat un cuvânt duhovnicesc.

Copiii l-au întâmpinat pe ierarh cu bucurie și au prezentat un scurt program artistic. La finalul evenimentului, Episcopul-vicar Benedict i-a binecuvântat pe fiecare în parte și le-a oferit daruri.

Preasfinția Sa a fost însoțit de ec. dr. Sorin Câlea, consilierul economic al Eparhiei, care este și coordonatorul Grădiniței „Sfântul Stelian”.

Grădiniţa „Sfântul Stelian” a fost deschisă în anul 2010, are un efectiv de 120 de copii, de vârstă preşcolară, şi funcţionează într-un spaţiu modern de învăţare şi de recreaţie, având un personal didactic calificat şi cu experienţă.

Grădiniţa funcţionează într-un imobil, situat ultracentral, ce aparţine Arhiepiscopiei Clujului, pe strada Iuliu Maniu, nr. 31, şi oferă posibilitatea micuţilor să înveţe în sistem de program redus sau prelungit.

Copiii beneficiază de cursuri de limbi străine: engleză şi germană, ateliere de pictură și altele.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfințirea capelei mortuare din Panticeu

Sfințirea capelei mortuare din Panticeu

Joi, 22 februarie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Panticeu, județul Cluj, cu prilejul sfințirii capelei mortuare din...