Binecuvântare arhierească și sfințire de capelă mortuară în Parohia Berindu

de | sept. 11, 2022 | Actualitatea religioasă

În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, 11 septembrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Berindu, județul Cluj, cu prilejul sfințirii capelei mortuare din localitate.

De la ora 10:00, în biserica parohială, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Huedin – preotul Dan Ionuț Lupuțan, preotul paroh Ioan Petru Pop, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, spunându-le credincioșilor prezenți că „mântuirea vine prin Cruce”.

„Ce înseamnă cuvântul mântuire? Mântuire înseamnă izbăvirea din păcat și din moarte. Chiar dacă nu mărturisim lucrul acesta, dar cu toții avem o reținere față de moarte și vrem să ne izbăvim de păcat. De ce? Pentru că păcatul a fost cauza morții. Și atunci unde este mântuirea, unde este scăparea? La Sfânta Cruce este scăparea. La coasta străpunsă de suliță a Domnului Iisus Hristos din care a ieșit apa botezului și sângele Sfintei Cuminecături”, a subliniat Mitropolitul Clujului.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Satu Mare, dirijat de Petre Ținca și coordonat de protopopul de Satu Mare, preotul Ioan Socolan.

La finalul slujbei, preotul paroh Ioan Petru Pop a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare. Totodată, în semn de prețuire și recunoștință, i-a oferit o icoană cu Maica Domnului.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei l-a hirotesit sachelar, cu dreptul de a purta brâul albastru, pe parohul Ioan Petru Pop. Domnului Ioan Așchilean i-a acordat „Crucea Transilvană” pentru mireni, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, primarului comunei Sânpaul, Ovidiu Colceriu, i-a acordat Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”, doamnei Maria Pop i-a oferit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, domnului Remus Lăpușan Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni, iar domnului Eugen Pop „Gramata Mitropolitană, însoțită de Sfânta Scriptură, cartea de căpătâi a creștinului”. De asemenea, membrii Consiliului și Comitetului Parohial și alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.

După oficierea Sfintei Liturghii, Mitropolitul Clujului a sfințit capela mortuară din localitate și troița din fața capelei, ambele ridicate cu sprijinul credincioșilor parohiei și al Consiliului Local al comunei Sânpaul, de care aparține teritorial localitatea Berindu.

Evenimentul a avut loc în prezența oficialităților locale, a fiilor satului și a numeroși credincioși.

 

Scurt istoric

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Berindu, comuna Sânpaul, județul Cluj, a fost construită între anii 1925-1927, în stil neobizantin, în formă de cruce.

Între anii 2011-2015, lăcașul de cult a trecut prin ample lucrări de renovare și înfrumusețare, atât la interior, cât și la exterior, în timpul păstoririi preotului Mihai-Valentin Racolța. În urma acestor lucrări, biserica a fost și repictată, în tehnica frescă, de pictorii Mariana și Ioan Botiș, iar la data de 30 august 2015, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a resfințit-o.

În biserica parohială se află un veșmânt al Sfintei Mucenițe Filofteia, așezat într-o raclă specială.

Satul Berindu păstrează și o bisericuță veche de lemn, monument istoric, ridicată în anul 1781, cu hramurile „Înălțarea Domnului” și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Liturghie arhierească în parohia sălăjeană Borza

Liturghie arhierească în parohia sălăjeană Borza

Duminică, 5 iulie 2015, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica închinată Sfinților Apostoli Petru și Pavel din parohia Borza. În cadrul slujbei, Preasfinția Sa l-a hirotesit pe preotul paroh Cristian Oancea iconom...

Prezență arhierească în parohia clujeană Ticu

Prezență arhierească în parohia clujeană Ticu

Mitropolitul Clujului, Înaltpresfințitul Părinte Andrei a fost prezent sâmbătă, 4 iulie 2015, în parohia Ticu din protopopiatul Huedin. Înaltpreasfinția sa a oficiat Sfânta Liturghie în biserica monument istoric, ce poartă hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” după...

Teologii clujeni au depus jurământul de credință

Teologii clujeni au depus jurământul de credință

În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, cei peste 130 de absolvenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca au depus vineri, 3 iulie 2015, jurământul de credință față de Biserica Ortodoxă. Momentul solemn a avut loc în...

Mănăstirea Ștefan Vodă de la Vad, în sărbătoare

Mănăstirea Ștefan Vodă de la Vad, în sărbătoare

Mănăstirea din localitatea clujeană Vad l-a cinstit în mod deosebit joi, 2 iulie 2015, pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Cu prilejul hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată aici de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, alături de un sobor...

Inaugurarea Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea”

Inaugurarea Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea”

Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” de la Sângeorz-Băi va fi inaugurat săptămâna viitoare. După trei ani de muncă și investiții considerabile, lucrările au fost finalizate, astfel că tinerii din zonă, dar și din alte județe, se vor putea bucura de un loc al lor....