Biserica de lemn a mănăstirii Ciucea

de Documentare

În această săptămână, proiectul „Biserici de lemn din patrimoniul județului Cluj” vă invită pe domeniul poetului Octavian Goga de la Ciucea, pentru a descoperi frumoasa poveste a bisericii de lemn din Gălpâia, găzduită de complexul muzeal de aici.

Istoricul bisericii fixează construirea ei spre finalul secolului al XVI-lea, însă literatura de specialitate convine asupra plasării ei în secolul al XVIII-lea, datorită analizei stilistice.

„Ea exista deja la 1733, când apare menționată în conscripțiile lui Klein de la Blaj, iar inscripţia de pe peretele exterior al navei din 1768 poate fi un argument în acest sens. Potrivit specialiștilor de la Muzeul „Octavian Goga”, familia Goga a auzit de la preotul din satul sălăjean Gălpâia, Gavril Câmpeanu, că sătenii lasă în paragină biserica, deoarece își ridicaseră una de zid mai încăpătoare și decide să intervină pentru a salva monumentul. Moartea lui Octavian Goga a survenit înainte ca edificiul să fie adus în curtea proprietății sale. Ajunsă la Ciucea, biserica a servit micii mănăstiri de pe domeniu. Fiind copii de preoți, atât poetul cât și soția sa, au dorit înființarea unei mănăstiri pe domeniul lor, pentru a susține ortodoxia în localitate”, spune Consuela Bendea, consultant artistic în arhitectură și artă tradițională la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.

 

Mănăstirea de maici cu același hram a fost desființată în perioada comunistă și reînfiinţată în 1994. Biserica și mănăstirea au fost date spre folosință, în urmă cu câțiva ani, Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Biserica ce are hramul „Nașterea Maicii Domnului” este monument istoric.

„Acoperișul înalt și coiful turnului foarte zvelt dau o siluetă foarte elegantă edificiului, fiind o influență a stilului maramureșean. Edificiul se remarcă și prin decorul sculptat cu care a fost înfrumusețat. Elegantul portal de acces în biserică, de inspiraţie clasică, este decorat cu motivul torsadei, motiv pe care îl regăsim și în interior la intrarea în naosului, pe arcul dublou al boltei naosului şi la iconostas. Monumentul a avut un ansamblu de pictură murală realizat de meşterul Ioan Pop din Unguraș (astăzi Românaşi), care însă s-a distrus în cea mai mare parte. Acest pictor muralist și iconar a împodobit bisericile de lemn din Sălaj, la finalul sec. XVIII – începutul sec. XIX”. aflăm de la specialistul clujean.

În prezent biserica este în restaurare, deoarece pereții erau atacaţi de muşchi, pe latura de nord, atât la interior cât şi la exterior, precum şi de furnici de lemn şi carii.

Salvat de la pieire de intervenția familiei Goga, prezența acestui monument în incinta muzeului contribuie la atmosfera deosebită de aici, dar mai ales la valoarea acestui important complex.

Rubrică realizată în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Cluj.

Foto: arhiva CJCPCT Cluj

 

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Biserica de lemn a mănăstirii Ciucea
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Documentare
Cădelniţa și tămâia – Cezar Login

Cădelniţa și tămâia – Cezar Login

Tămâia este privită ca unul dintre elementele caracteristice ale celebrărilor liturgice creştine. Însă folosirea tămâiei este mult mai veche. Este atestată în cultul Vechiului Testament (Ieş. 30, 1-8; Lev. 16, 12 etc.), în alte religii şi chiar în scopuri civile,...

In Memoriam Preasfințitul Părinte Episcop Vasile Flueraș Someșanul – Medalion Biobibliografic

In Memoriam Preasfințitul Părinte Episcop Vasile Flueraș Someșanul – Medalion Biobibliografic

Părintele Vasile Flueraș a odrăslit într-o familie cu rădăcini adânci în vechea lume românească din mărginimea Clujului. Părinții săi, Constantin și Rozalia Flueraș, au făcut parte din comunitatea străveche a satului Cluj-Mănăștur, până în anul 1894 o localitate distinctă din punct de vedere administrativ de orașul Cluj. Contribuția românilor din Mănăștur la pulsul românesc al Clujului a fost una deloc neglijabilă, comunitatea avându-l drept reprezentant ales în delegația clujeană la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 pe mănăștureanul Pavel Albu (1885-1939). Asemenea majorității românilor, familia episcopului Vasile și-a adus obolul ei de sânge și lacrimi la înfăptuirea idealului național românesc, bunicul său patern căzând pe fronturile Primului Război Mondial.  

Acoperământul Maicii Domnului | Pr. Conf. Dr. Lucian Farcaşiu

Acoperământul Maicii Domnului | Pr. Conf. Dr. Lucian Farcaşiu

Maica Domnului se bucură de o cinstire deosebită în teologia Bisericii Ortodoxe şi de o preţuire aleasă în evlavia credincioşilor ei. Printre temeiurile cinstirii ei se numără faptul că este Născătoare de Dumnezeu (Theotokos), L-a adus în lume, născându-L pe Fiul lui...

In Memoriam Karl Christian Vasilij Felmy († 8 iulie 2023)

In Memoriam Karl Christian Vasilij Felmy († 8 iulie 2023)

„Și iată-mă ortodox. Nici nu mai știu de când”. Karl Christian Felmy, 2010. În seara zilei duminicii din 9 iulie 2023 am aflat cu tristețe că diaconul Vasilij Karl Christian Felmy, unul dintre cei mai cunoscuți și respectați teologi ortodocși contemporani, s-a mutat...