Biserica parohiei Vicea, Protopopiatul Chioar, târnosită Preasfințitul Părinte Iustin

de | oct. 19, 2020 | Episcopia Maramureșului și Sătmarului

Preasfințitul Părinte Iustin, episcopul Maramureșului și Sătmarului, a târnosit duminică,18 octombrie 2020, biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”  a parohiei Vicea, Protopopiatul Chioar.  Cu această ocazie, lăcașul de cult a primit un al doilea hram, „Schimbarea la Față”.

După slujba de sfințire, pe un altar amenajat cu această ocazie, a fost săvârșită Sfânta Liturghie, în sobor de preoți și diaconi, printre care: arhim. Pantelimon Ilieș, de la Mănăstirea Rohia, pr. Nicolae Petruș, protopopul Chioarului, pr. Nicolae Lauruc, consilier al Vicariatului Ortodox Ucrainean, pr. Ciprian Coza, secretarul Protopopiatului Chioar, arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial, arhid. Ionuț Todorca, consilier eparhial și arhid. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare. Grupul psaltic „Theologos” al Episcopiei, dirijat de arhid. prof. Adrian Dobreanu, a dat răspunsurile liturgice, iar pricesnele au fost interpretate de  cântărețul de muzică populară Ionuț Uivaroși.

 „E ușor să zici «Nu mai plânge». Toți îi încurajăm pe cei îndurerați: Liniștește-te. Va fi bine. Suntem aici; vom trece și peste asta»… Numai că acest îndemn al Mântuitorului a fost urmat de o minune. Nu a fost numai îndemnul „Nu mai plânge”, ci a fost și confirmarea că are putere să-i vindece rana și drama; să o aline. Pentru că i-a redat copilul viu, i-a redat speranța bătrâneților ei, i-a redat bucuria de a-și petrece viața lângă copilul ei”, a arătat Preasfințitul Părinte Iustin, în cuvântul de învățătură.

 „Nici nu știți, o, fiilor, tineri plecați peste mări și țări, ce dor nestins are mama după voi! Și tata. Dor nestins și nepotolit. Sunteți în lumea întreagă, pentru că ați căutat mai binele pe care nu l-ați găsit aici. Și știe că nu sunteți fericiți. Că nimeni nu poate fi fericit printre străini. A, da, aveți de toate. Dar vă lipsesc iubirea și zâmbetul mamei”, a adăugat ierarhul.

Un alt mesaj al pericopei evanghelice este acela că Mântuitorul dorește ca tinerii să fie vii, nu morți sufletește. „Așa trebuie să ne creștem copiii. În Legea și în conștiința noastră românească, în buna noastră tradiție strămoșească. Ca fiii noștri să fie vii, să fie adevărați, să fie români buni, să fie creștini, oameni între oameni și oamenii lui Dumnezeu.” 

  Biserica parohiei Vicea a fost ridicată între anii 1973 – 1974. Acum trei ani, după instalarea noului preot paroh Vasile Ionel Bocicorec, lăcașul de cult a intrat într-un semnificativ proces de renovare.

Astfel, pentru coordonarea lucrărilor de renovare și înzestrare a bisericii, părintele Vasile Bocicorec a fost ridicat la rangul de iconom, cu dreptul de a purta brâu roșu. Domnului Vasile Moldovan, prim epitrop, și Consiliului Parohial le-a fost decernată Medalia „Preot Nicolae Gherman”. Aceeași distincție a fost acordată domnului primar Lucian Morar și Consiliului Local Ulmeni. De asemenea, diplome omagiale au fost acordate Comitetului Parohial, precum și doamnelor Cornelica Luca, Rodica Covaci Pop și Crina Chilat.

Ultimele articole

8 martie: Ziua internațională a femeii

8 martie: Ziua internațională a femeii

Pe 8 martie, în toată lumea se serbează Ziua internațională a femeii. Istoria celebrării acestei zile a debutat la începutul secolului 20 în America de Nord și Europa. Prima zi națională a femeii a fost serbată în Statele Unite ale Americii pe 28 februarie 1909 în...

Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii Rohiţa

Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii Rohiţa

Marţi, 1 octombrie, când Biserica Ortodoxă prăznuieşte Acoperământul Maicii Domnului, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, a oficiat, din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, Sfânta Liturghie de...

Târnosirea bisericii din Mesteacăn, Protopopiatul Oaş

Târnosirea bisericii din Mesteacăn, Protopopiatul Oaş

Duminică, 29 septembrie 2019, a XIX-a după Sfintele Rusalii, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat slujba de târnosire a bisericii din Parohia Mesteacăn, Protopopiatul Oaş, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi a...

Resfinţirea bisericii din Moara Borşii

Resfinţirea bisericii din Moara Borşii

Duminică, 15 septembrie 2019, duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a resfinţit biserica din Parohia Moara Borşii,...

Hramul mic al Mănăstirii Săpânţa

Hramul mic al Mănăstirii Săpânţa

Sâmbătă, 14 septembrie 2019, praznicul Înălţării Sfintei Cruci, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în Altarul de...

Preasfinţitul Părinte Iustin, la hramul Mănăstirii Pietroasa-Borşa

Preasfinţitul Părinte Iustin, la hramul Mănăstirii Pietroasa-Borşa

Joi, 29 august 2019, de Tăierea Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Pietroasa din Borşa, cu ocazia hramului. Din soborul slujitor de peste 40 de...