Botezul este taina care, prin întreita afundare în apă, în numele Sfintei Treimi, împărtăşeşte omului harul care şterge păcatul strămoşesc (şi alte păcate, dacă este adult), conferindu-i identitatea de creştin. Botezul creştin este, de altfel, o treaptă în iconomia mântuirii, cum minunat se exprimă Sf. Ioan Damaschin, care vorbeşte de 7 „botezuri”: I. Al potopului; II. Prin mare şi nori (la ieşirea israeliţilor din Egipt); III. Botezul Legii Vechi; IV. Botezul lui Ioan (Botezătorul); V. Botezul Domnului, în care se înscrie şi al nostru; VI. Botezul prin pocăinţă şi lacrimi; VII. Botezul sângelui (al muceniciei).
– Cuvântul „Botez” provine de la grecescul „baptizein” (a scufunda). De aceea pruncul este „scufundat” în apa din cristelniţă, nu doar udat sumar sau stropit. Şi ne bucurăm că şi în parohiile din Ardeal devine tot mai răspândită rânduiala botezului în cristelniţă, nu doar prin stropire sau turnare cum a fost multă vreme…
– Numele dat la botez, după tradiţia ortodoxiei româneşti, este, de obicei, al naşului, sau al sfântului zilei de naştere, ori al altui sfânt ales de părinţi din calendar, ca ocrotitor şi model de urmat în viaţă. Trebuie evitate nume străine de calendarul şi neamul nostru, ca: Bubi, Rudi, Franţ, Shakira, Elsa etc. Numele înseamnă, astfel, o identitate specifică, de credinţă şi neam;
– Exorcismele sunt rugăciuni de alungare a lucrărilor diavoleşti. Ele sunt rânduite în cărţile de slujbă după exemplul Mântuitorului, Care a vindecat pe cei îndrăciţi (de ex. la Mt. 17, 18), dar şi al Sfinţilor Apostoli, care au practicat astfel de exorcizări;
– Lepădările de satana sunt o continuare a exorcizărilor, de data aceasta prin rostirea de către naş (în numele pruncului), în mod repetat, a cuvintelor „mă lepăd de satana şi de toate lucrările lui…” O parte dintre rugăciunile de exorcizare şi lepădările de satana se fac stând cu faţa spre Apus, deoarece apusul soarelui simbolizează întunericul lucrărilor celui rău, numit şi „domn (stăpân) al întunericului” (Lc 22, 53; Ef 6, 12):
– Unirea cu Hristos şi rostirea Crezului se fac stând cu faţa spre Răsărit, pentru că într-acolo era aşezat Raiul din care au fost izgoniţi protopărinţii noştri, Adam şi Eva, Rai pe care ni-l deschide acum botezul. Hristos Însuşi e numit „Răsăritul Cel de Sus” (Lc 1, 78). Iar unirea cu Hristos se pecetluieşte prin rostirea Crezului. Am spus „rostire”, nu „citire”, pentru că este de dorit ca naşii să cunoască Crezul spre a-l rosti liber;
– Apa, ca materie pentru botez este, se ştie, elementul natural cel mai des folosit pentru curăţirea trupească. După sfinţire, la botez ea se transformă în element de curăţire spirituală;
– Cristelniţa,în care se pune apa şi se scufundă pruncul, are două semnificaţii: 1. Apa Iordanului, în care a fost botezat Iisus; 2. Mormântul în care a fost El îngropat, întrucât, prin afundarea în apă, sunt „îngropate” păcatele celui ce se botează, dacă e adult, iar pruncilor li se „îngroapă” păcatul strămoşesc, moştenit de fiecare om prin naştere. Propriu-zis, afundarea simbolizează moartea, împreună cu Hristos, iar ridicarea (scoaterea), învierea cu El, adică „murim împreună cu El, ca să fim părtaşi învierii Lui”;
– Tămâierea în jurul mesei şi a cristelniţei simbolizează buna mireasmă şi harul Duhului Sfânt, care alungă mirosul cel urât al păcatului;
- Uleiul (untdelemnul) binecuvântat, numit şi „untdelemnul bucuriei”, cu care preotul unge pruncul înainte de al introduce în apă, este un semn al consacrării, adică pruncul devine, prin încreştinare, „uns al Domnului”. Chiar numele de „creştin” vine de la „Hristos”, nume care în limba greacă înseamnă „Uns”;
– Întreita afundare a pruncului în apa cristelniţei, odată cu rostirea de către preot a formulei sacramentale „Se botează robul lui Dumnezeu…, în numele Tatălui – Amin, şi al Fiului – Amin, şi al Duhului Sfânt – Amin”, arată că temeiul credinţei noastre este Sfânta Treime;
– Haina (pânza) albă în care este înfăşurat pruncul, după ce este scos din apă, simbolizează veşmântul luminos al celor spălaţi şi curăţiţi de păcate;
– Lumânarea pe care o aprinde preotul după scoaterea din apă a pruncului şi pe care o ţin naşii, simbolizează lumina harului primit la botez, dar şi candela faptelor bune la care este chemat să le împlinească, asemenea fecioarelor înţelepte din Evanghelie (Mt 25, 4);
– TAINA MIRUNGERII (ungerea cu Sfântul Mir) are loc la câteva momente după botezarea pruncului, prin rostirea formulei „Pecetea darului Sfântului Duh”, la care naşii spun „Amin”, adică „Aşa să fie”. Sfântul Mir are în compoziţie ulei curat de măsline, amestecat cu multe şi felurite aromate naturale, care îi dau un miros deosebit de plăcut. Această bogată compoziţie a mirodeniilor simbolizează mulţimea darurilor Sfântului Duh, pe care le primeşte noul botezat. „Mirungerea” se face în semnul Sfintei Cruci – o pecetluire a creştinilor, ca membri ai Bisericii, întemeiată prin jertfa de pe Cruce a Mântuitorului.
– Înconjurarea mesei şi a cristelniţei, cântându-se „Câţi în Hristos v-aţi botezat în Hristos v-aţi şi îmbrăcat”, este manifestarea bucuriei tuturor celor prezenţi, pentru că familia în care s-a născut pruncul dobândeşte un nou creştin, iar Biserica un nou membru. Înconjurarea se face de trei ori, în numele Sfintei Treimi;
– Apostolul şi Evanghelia, care se citesc apoi, reprezintă o dovadă că ritualul are temeiuri biblice. Apostolul, din Epistola către Romani 6, 3-11, descrie simbolismul şi efectele botezului, iar Evanghelia, de la Matei 28, 16-20, ne vorbeşte despre trimiterea Sfinţilor Apostoli pentru a boteza toate neamurile;
– „Tunderea” constă în tăierea câtorva fire de păr de pe capul pruncului, în semnul Crucii, simbolizând predarea totală a noului botezat sub stăpânirea şi ascultarea lui Dumnezeu, dar şi primul act de jertfă din partea lui, adusă lui Hristos.
– Împărtăşirea pruncului are drept scop unirea deplină cu Hristos. Despre importanţa şi semnificaţiile acestei Taine vom vorbi într-o cateheză viitoare.
