Bucuria comuniunii, împărtășită la ,,Procesiunea Bucuriei de Rusalii”, organizată la Dej

de | iun. 5, 2017 | Activități parohiale

Sute de oameni din municipiul Dej au trăit în această duminică, momente de comuniune participând împreună la „Procesiunea Bucuriei de Rusalii”, organizată de Protopopiatul Ortodox Român Dej, pentru al III-lea an consecutiv, potrivit protopopiatului Dej.

Procesiunea a debutat cu o slujbă de binecuvântare oficiată la Biserica „Sfântul Ierarh Nectarie” din Dej, după care, credincioșii au pornit spre centrul orașului intonând cântări specifice perioadei liturgice a Pogorârii Sfântului Duh. Pe parcursul traseului s-au alăturat și credincioși de la parohiile ,,Sfânta Treime”, ,,Adormirea Maicii Domnului” și ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, în frunte cu păstorii lor sufletești.

Ajunși la Biserica Militară din Parcul Mare, credincioșii prezenți la procesiune au participat la o Slujbă de mulțumire pentru toate binefacerile primite de la Bunul Dumnezeu, oficiată de către părintele Ioan Buftea, protopopul Dejului, împreună cu preoții de la parohiile din Dej și din împrejurimi.

La final, părintele protopop Ioan Buftea a pus la sufletele credincioșilor un cuvânt de învățătură în care a explicat de ce se organizează această Procesiune.

,,Această Procesiune, numită ,,Procesiunea Bucuriei de Rusalii” se organizează din cel puțin trei motive. Primul motiv: această procesiune este o mărturisire de credință, apoi al doilea motiv se bazează pe tradiția noastră transilvăneană, când, de Rusalii, credincioșii împreună cu preoții ieșeau la țarină și săvârșeau rugăciuni de binecuvântare a holdelor și un al III-lea motiv este acela al comuniunii, de a fi împreună, de a ne bucura unii de alții și mai mult de a se bucura Dumnezeu de noi.”

Apoi părintele protopop a mulțumit preoților și credincioșilor pentru prezență, iar autorităților locale pentru sprijinul acordat în buna desfășurare a acestui frumos eveniment.

Ultimele articole

Hramul bisericii din Ieud centru

Hramul bisericii din Ieud centru

Duminică, 26 martie 2023, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, s-a aflat în mijlocul celor peste 8.000 de credincioşi veniţi din Ieud şi de pe Valea Izei la hramul bisericii parohiale din Ieud centru, păstorită de Părintele Dinu Haraţiu...

Cum putem câștiga harul lui Dumnezeu?

Cum putem câștiga harul lui Dumnezeu?

Harul lui Dumnezeu îl primim de la Botez și îl păstrăm în noi prin Sfintele Taine și prin toate faptele bune. Adică prin post, rugăciune, spovedanie, împărtășanie, citirea cărților sfinte, priveghere, milostenie, smerenie, nașterea și creșterea copiilor în frica de...

Viața Părintelui Nicolae Steinhardt

Viața Părintelui Nicolae Steinhardt

Nicolae Aurelian Steinhardt s-a născut în anul 1912, în comuna Pantelimon din Bucureşti, într-o familie de evrei. Clasele primare le-a urmat o parte acasă, o parte la Școala Clemenţa. La Liceul „Spiru Haret” a fost singurul dintre cei patru elevi israeliţi care nu a...

Mulți păcătuiesc și nădăjduiesc că se vor pocăi înainte de moarte, arătând spre pilda tâlharului înțelept. Dar cine este în starea de nevoință asemenea lui? | Fericitului Augustin

Mulți păcătuiesc și nădăjduiesc că se vor pocăi înainte de moarte, arătând spre pilda tâlharului înțelept. Dar cine este în starea de nevoință asemenea lui? | Fericitului Augustin

Fericitului Augustin: „Mulți păcătuiesc și nădăjduiesc că se vor pocăi înainte de moarte, arătând spre pilda tâlharului înțelept. Dar cine este în starea de nevoință asemenea lui? Domnul l-a pomenit pe tâlhar în ultima clipă, pentru ca nimeni să nu deznădăjduiască....

Ieșire in comunitate Penitenciarul Gherla

Ieșire in comunitate Penitenciarul Gherla

În ziua Înainte prăznuirii Bunei Vestiri, un grup de persoane private de libertate, rezidente ale Centrului Terapeutic Lotus din Penitenciarul de maxima siguranța Gherla însoțite de preotul capelan alături de cadre din Serviciul Educație , Sectorul Reintegrare Socială...

Sărbătoare duhovncicească la Nepos

Sărbătoare duhovncicească la Nepos

Duminica a treia din Postul Mare a însemnat pentru credincioșii ortodocși ai Parohiei Ortodoxe Nepos un moment de mare sărbătoare duhovnicească: din încredințarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei un grup de elevi seminariști din Cluj-Napoca...