Cea de-a IX-a ediţie a Conferinţei Naţionale „Text şi discurs religios”

de | mai 10, 2018 | Actualitatea religioasă

Întâlnirea de anul acesta se desfăşoară în perioada 10 – 12 mai şi a fost organizată pentru prima dată în mediul rural, în comuna Rodna din Ţara Năsăudului.

Conferinţa a fost precedată de o slujbă de Te-Deum oficiată în Biserica Ortodoxă din Rodna cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” de către Înaltpreasfinţitul Andrei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Deschiderea oficială a lucrărilor conferinţei a avut loc în sala Căminului Cultural din Rodna unde, în calitate de organizator, doamna prof. Vali Ganea, director al Şcolii Gimnaziale „Florian Porcius” din Rodna, a oferit cuvântul Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei.

În alocuţiunea sa, Mitropolitul Clujului a subliniat legătura dintre cuvânt şi fapta creştină, dar şi dintre cuvântul scris şi cel vorbit, cu trimitere directă la textul Sfintei Scripturi din Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel: „credinţa este din auzire, iar auzirea, prin cuvântul lui Hristos” (Rom. 10,17).

În continuare, a urmat cuvântul invitaţilor, după care au avut loc conferinţele în plen, susţinute de către prof. univ. dr. acad. Gheorghe Chivu – Scrisul religios şi unitatea limbii române, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă – Înţelepciune şi Unire/Unitate acţională în Sfânta Scriptură şi în istoria naţională a românilor şi pr. prof. univ. dr. Constantin Necula – Principii ale pedagogiei comunicării religioase astăzi.

Dezbaterile conferinţei continuă mâine cu lucrări împărţite pe trei secţiuni: Retorica textului/discursului religios, Traducerea textului sacru şi Literatura şi sacrul.

Ultimele articole

Ședință lunară în protopopiatul Cluj II

Ședință lunară în protopopiatul Cluj II

Preoții din municipiul Cluj-Napoca au fost informați asupra pericolelor care stau la baza internetului și a rețelelor de socializare. Ei au asistat marți, 9 iunie 2015, în cadrul ședinței lunare, la o prelegere susținută de scriitorul Cornel Udrea pe tema singurătății...

Resfințirea bisericii din Parohia Sălăjeni

Resfințirea bisericii din Parohia Sălăjeni

Duminică, 7 iunie 2015, credincioșii parohiei Sălăjeni, din Episcopia Sălajului, au îmbrăcat haine de sărbătoare. În această zi, biserica cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil a fost resfințită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. În...

Conferința preoțească de primăvară, în Episcopia Sălajului

Conferința preoțească de primăvară, în Episcopia Sălajului

Marți, 2 iunie 2015, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut loc conferința pastoral-misionară semestrială de primăvară, a preoților din Episcopia Sălajului. Potrivit articolului 140 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii...