Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Centrul Misionar de Tineret “Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi la ceas aniversar

de | iul. 7, 2018

 

Sâmbătă, 07 iulie 2018, s-au împlinit trei ani de la inaugurarea Centrului Misionar de Tineret “Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi. Cu acest prilej, în biserica din stațiune, a fost săvârșită Sfânta Liturghie de Pr. Paul Gavriloaie, directorul Centrului de Tineret, și Pr. Mihăiță Mînzat din Parohia Liviu Rebreanu, prezent în tabără. În cadrul slujbei, zeci de tineri s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. La finalul Sfintei Liturghii, în memoria părintelui Ioan Bunea, ocrotitorul spiritual al acestui așezământ, a fost oficiată slujba parastasului.

La sfârșitul slujbei de pomenire, Pr. Paul Gavriloaie le-a vorbit tinerilor prezenți în tabără despre personalitatea Pr. Ioan Bunea. În cuvântul său, acesta a evidențiat că, prin construirea a trei biserici în vremuri grele, părintele Bunea este un model de jertfire de sine pentru Biserică, iar prin preocuparea sa permanentă de a-i catehiza pe tineri, el rămâne un misionar al Evangheliei lui Hristos, demn de urmat.

În cei trei ani de la inaugurare, mii de tineri atât din țară, cât și din străinătate, au trecut pragul Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi. Aici se desfășoară în special tabere, dar și activități dedicate tinerilor sau workshop-uri pentru profesori sau preoți. Tinerii din Sîngeorz-Băi sunt și ei beneficiari ai acestui centru, coordonat de Pr. Paul Gavriloaie.

pr. Cornel Coprean

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

A început Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel 2026

A început Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel 2026

Luni, 8 iunie, credincioșii ortodocși intră în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, cunoscut în popor și sub denumirea de „Postul Sânpetrului”. Anul acesta, perioada de pregătire spirituală va avea o durată de 21 de zile, fiind cel mai lung post dedicat celor doi...

Slujire arhierească în Lechința, județul Bistrița-Năsăud

Slujire arhierească în Lechința, județul Bistrița-Năsăud

În Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinţilor), 7 iunie 2026, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Lechința, județul Bistrița-Năsăud. Cu...