Care sunt darurilor duhovniceşti ce le primesc creştinii care se străduiesc să postească au putut afla credincioșii din parohia Rebra, ce au participat în prima duminică după Rusalii la slujba Vecerniei, oficiată la biserică cu hramul „Sf. Arh. Mihail şi Gavriil” din localitate. Slujba a fost oficiată în prezența a peste 200 de persoane și a preoților din cercul preoțesc Ilva Mare, iar cuvântul de învățătură despre importanța postului și a postirii a fost rostit de preotul Ioan Iliș din Feldru.
Aceasta este prima activitate din acest an a Cercului Pastoral-Misionar Ilva Mică, ce este coordonat de către Pr. Iuliu Brici, care are programate mai multe întâlniri pentru anul acesta, a transmis pentru radio Renașterea, corespondentul în protopopiatul Năsăsud, Paul Gavriloaie.

25 februarie – Sf. Ier. Tarasie, Patriarhul Constantinopolului
Sfântul Tarasie, Patriarhul Constantinopolului – S-a născut în Constantinopol (Bizanț). Părinții săi, Gheorghe și Encratia, erau oameni înstăriți. Tatăl său era slujitor împărătesc și chiar Tarasie a fost nobil și secretar la curtea imperială. În luna septembrie, anul...