În Duminica a 18-a după Pogorârea Sfântului Duh, preoții de pe raza Cercului pasotral-misionar Ilva Mică s-au reunit în localitatea Arşița. Astfel, de la ora 16.00 în Biserica parohială ce poartă hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, păstorită de Pr. Marian Şteopoaie, a fost oficiată Taina Sfântului Maslu de către un sobor de 13 preoți în frunte cu coordonatorul acestui cerc, Pr. Iuliu Brici. Prezent la acest ceas de rugăciune, Pr. Emil Dănilă, fost paroh al Parohiei Ilva Mică, le-a vorbit credincioşilor care au umplut biserica, despre importanța dar şi despre impactul rugăciunii în viața creştinului care o practică. Această întâlnire face parte din proiectele Cercului pastoral-misionar Ilva Mică de anul acesta, a transmis pentru radio Renașterea, Pr. Secretar al Protopopiatului Năsăud, Paul Gavriloaie.
Pelerinaj al măierenilor în Arhiepiscopia Bucureștilor
Săptămâna aceasta, timp de trei zile, un grup de credincioşi din parohia năsăudeană Maieru s-a aflat într-un pelerinaj în Arhiepiscopia Bucureştilor. Însoţiţi de părintele paroh Dan Cismaş, pelerinii măiereni au vizitat Mănăstirile Caraiman, Sinaia, Ţigăneşti, Snagov,...