Charles Perrault (12 ianuarie 1628 – 16 mai 1703)

Charles Perrault a fost un poet francez, scriitor de proză și povestitor, membru de frunte al Academiei Franceze,care a devenit celebru prin poveștile lui pentru copii precum Cenușăreasa, Scufița Roșiesau Motanul încălțat.

El nu a inventat poveștile, dar le-a cules  din popor și le-a prelucrat, astfel încât ele să fie atractive publicului larg. Stilul său a ajuns definitoriu. El este unul din primii autori ai stilului modern de basm. Până la el, basmele se transmiteau pe cale orală de la o generație la alta.Cărțile erau o raritate. Preocuparea lui Perraud era un concept atât de nou încât volumul său de basme a fost publicat cu un secol înainte ca studiul folclorului să devină un domeniu de cercetare.

Charles Perrault s-a născut la data de 12 ianuarie 1628 într-o familie înstărită de burghezi. A avut parte de o educație aleasă și a terminat facultatea de drept în anul 1651. Se înscrie în barou, dar la scurt timp, „se plictisește să poarte robă în palat”, cum spune în memoriile sale. Își schimbă slujba și devine responsabil de clădirile regale.A supervizat construirea multor edificii, a căror frumusețe o admirăm și astăzi. În paralelse apleacă tot mai mult asupra literaturii. A început să publice poezii. Prin anul 1660, era un autor de renume datorită versurilor ușoare și poeziilor de dragoste scrise de el. În anul 1670 devine membru al Academiei franceze. Un an mai târziu, la vârsta de 44 de ani se căsătorește cu MarieGuichon. Împreună cu ea va avea patru copii.

În anul 1682, când Perrault avea 56 de ani,  ministrul regelui, Colbert, l-a obligat să se pensioneze. Patru ani mai târziu, în anul 1686 se hotărăște să scrie tot mai multă proză. Dintre toate operele sale, cea mai celebră, a fost și a rămas volumul său de basme, publicat în anul 1697.

Șase ani mai târziu, pe data de 16 mai, 1703 moare de bătrânețe, la vârsta de 75 de ani,  lăsând în urmă un tezaur literar bogat. Poveștile lui au rămas iubite de toți copiii care le-au auzit, până în ziua de azi.

 

Bibliografie:

Charles Perrault, The Complete Fairy Tales of Charles Perrault, ClarionBooks, New York, 1993.

Charles Perrault, Mémoires de ma vie, Voyage a Bordeaux (1669),par  Paul Bonnefon, LibraireRenouard, Paris, 1909.

AUTOR: Laurențiu Lucaci

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Charles Perrault (12 ianuarie 1628 - 16 mai 1703)
Loading
/
Maica Domnului, Mângâietoarea | Arhim. Simeon Pintea

Maica Domnului, Mângâietoarea | Arhim. Simeon Pintea

Luna august este considerată luna Maicii Domnului, deoarece pe 15 august Biserica Ortodoxă serbează cel mai mare Praznic al ei – Adormirea Sa. Praznicul este precedat de un post de două săptămâni, perioadă în care credincioșii se roagă și se pregătesc pentru...

Biserica „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca

Biserica „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca

Biserica Ortodoxă „Schimbarea la Față” este ridicată în perimetrul vechii cetăți medievale a Clujului, pe Bulevardul Eroilor, nr. 24-26. Biserica este construită într-un stil neobizantin, cu balcon la fațadă și coloane, fiind încadrată în ansamblul arhitectural...

Mănăstirea „Schimbarea la Față” – Ilva Mare

Mănăstirea „Schimbarea la Față” – Ilva Mare

Mănăstirea „Schimbarea la Față” de la Ilva Mare este amplasată pe Valea Ilvei, la 50 de km de orașul Năsăud. A luat ființă în 1992, ca schit de călugări, ctitorit de ieromonahul Daniil Ureche, actualul duhovnic, pe vatra casei părintești. Vrednicul de pomenire...