Charlotte Brontë – autoarea romanului englez ,, Jane Eyre”

Romancieră și poetă engleză, sora mai mare a celorlalte două scriitoare: Emily Brontë și Anne Brontë. Charlotte Brontë, care obișnuia să folosească pseudonimul de Currer Bell, este cunoscută pentru cartea ei Jane Eyre, unul dintre cele mai celebre romane din literature engleză și cea universală.

S-a născut la 21 aprilie 1816, în satul Thornton, Bradford în Yorkshire fiind cel de-al treilea copil din cei şase (cinci fete şi un băiat) ai unui preot de ţară sărac. În 1824, a urmat alături de surorile ei  şcoala nou-înfiinţată pentru fiicele de preot de la Cowan Bridge. Aici surorile Bronte au suferit un tratament dur, îndurând frigul şi mâncarea sărăcăcioasă. Condițiile dure ale școlii au fost reflectate mai târziu în romanul lui Charlotte Brontë, Jane Eyre. În iunie 1825, Maria şi Elisabeth au fost luate de aici, însă mult prea târziu pentru că, în acelaşi an au murit de tuberculoză. Charlotte şi Emily au fost aduse şi ele acasă.

În 1831 Brontë a fost trimisă la școala din Roe Head, Dewsbury. Corespondența cu prietenele cunoscute aici, care a durat până la moartea sa, constituie sursa pentru cele mai multe informații biografice despre ea. După trei ani petrecuți acasă ca instructoare a surorilor ei, a revenit la școala de la Roe Head ca guvernantă pentru alți trei ani. În tot acest răstimp, Charlotte nu încetase să scrie. Eforturile ei literare au fost însă descurajate de Robert Southey căruia îi trimisese un manuscris. În vederea deschiderii unei școli pentru fete, Brontë a plecat împreună cu sora sa Emily la Bruxelles ca să învețe limbi moderne, petrecând un an ca elevă, iar un al doilea ca profesoară la pensionul Heger. După eșuarea proiectului și după decăderea definitivă a fratelui lor Branwell, surorile Brontë s-au concentrat din nou asupra activității literare, editându-și pe cont propriu poeziile și oferindu-și romanele la diferite edituri. În 1874 lui Charlotte i-a fost refuzat romanul „The Professor”, dar editorii s-au declarat dispuși să-i accepte un alt roman, „Jane Eyre” (1874), care era dedicat lui Thackeray și care a cunoscut un mare succes.

Charlotte a mai scris două romane, „Shirley” și „Villette”, iar în 1855 s-a căsătorit cu vicarul tatălui său. Un an mai târziu a trecut la cele veșnice.

 

Surse:

Ana Cartianu și Ioan Aurel Preda, Dicționar al literaturii engleze, Editura Științifică, București, 1970

https://ro.wikipedia.org/wiki/Charlotte_Brontë

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Charlotte Brontë – autoarea romanului englez ,, Jane Eyre”
Loading
/
Stareța Macrina Vassopoulos și „înrudirea spirituală”

Stareța Macrina Vassopoulos și „înrudirea spirituală”

Dacă nașterea fizică te plasează într-o familie, într-o înrudire de neam, care îți oferă o anume identitate, o istorie și o geografie specifică, și mai vădit se întâmplă atunci când ne referim la nașterea duhovnicească și creșterea care vine în consecință. Înrudirea...

AUDIO Biserica de lemn din Dângăul Mic

AUDIO Biserica de lemn din Dângăul Mic

Biserica de lemn „Pogorârea Sfântului Duh” din Dângăul Mic, comuna Căpușu Mare, încadrată ca monument istoric, datează din a doua jumătate a  secolului al XVIII-lea (1764) și este ascunsă privirilor printre brazii din cimitirul satului. Beneficiind de prezența câtorva...

„BLAGA” – Un nume pentru România (I)

„BLAGA” – Un nume pentru România (I)

DATE VECHI ȘI NOI PRIVITOARE LA GENERAȚIILE UNEI FAMILII ROMÂNEȘTI DIN LANCRĂM De-a lungul istoriei, de pe meleagurile albastrului Lancrăm, au pornit în lume personalități de marcă, nume ale vieții culturale și științifice românești, precum Ioan Pavel, Dorin Pavel,...

Mihail Sturza (24 aprilie 1794 – 8 mai 1884)

Mihail Sturza (24 aprilie 1794 – 8 mai 1884)

Mihail Sturdza vede lumina zilei la data de 24 aprilie 1794 în Iași, fiind fiul renumitului logofăt Grigore Sturdza și al Mariei Calimah, fiica unui domnitor. Mihail a primit o educație aleasă cu influențe franceze și săsești, de la Christian Flechtenmacher și de la...

MIRCEA ELIADE (13 martie 1907 – 22 aprilie 1986)

MIRCEA ELIADE (13 martie 1907 – 22 aprilie 1986)

Mircea Eliade vede lumina zilei la data de 13 martie 1907 la București într-o familie cu trei copii. Istoria numelui acestei mari personalități este una foarte interesantă: într-o zi, tatăl său, Gheorghe Ieremia, pentru a cinsti memoria renumitului scriitor Ion...