În ultimele două cateheze am vorbit despre semnificaţiile slujbelor de înmormântare şi parastas, iar acum avem în vedere două subiecte din aceeaşi sferă liturgică: cimitirul şi mormântul.
I. Întâi de toate, cimitirul este o carte de vizită a unei comunităţi, fie la sat, fie la oraş. Practic, să ne amintim, există în fiecare localitate anumite bunuri sacre: Biserica, cimitirul, capela, troiţele, monumentele consacrate eroilor ş.a. Felul cum arată şi cum sunt întreţinute reprezintă adevărate „cărţi de vizită” în faţa celor care vin şi le privesc dinafară. Propriu-zis, reprezintă şi o notă a demnităţii sau onoarei cetăţenilor localităţii respective. În acelaşi timp, la nivel naţional, felul în care se prezintă cimitirele şi modul în care sunt îngrijite mormintele indică nivelul de civilizaţie al unui popor.
II. TEMA de faţă are drept scop sensibilizarea noastră, a tuturor, cu privire la responsabilitatea morală pe care o avem asupra acestor bunuri sacre, în general, cu atenţie specială asupra cimitirului şi a mormintelor. Din cele ce se pot constata de oricare dintre noi, întâlnim situaţii diferite, uneori extreme: localităţi în care cimitirele sunt îngrijite exemplar: garduri frumoase şi solide, alei amenajate corespunzător, mormintele în rânduială, copacii, florile şi iarba aşa cum trebuie să fie; altele în care cimitirele arată jalnic, iar pe deasupra mai sunt şi pline de câni aşa-zis „comunitari”…
III. TRATĂM acest subiect având în vedere atât aspectele administrativ-gospodăreşti, cât şi cele de ordin liturgic şi pastoral. Vom face referiri doar la cimitirele parohiale, dar anumite precizări sunt valabile şi în cazul cimitirelor particulare ori de stat.
1. Administrativ-gospodăresc. Întâi de toate, creştinii noştri trebuie să se informeze în legătură cu Regulamentele pentru organizarea şi funcţionarea cimitirelor, după caz, al celor de stat ori al celor parohiale[1]. În principiu, să ştie că există locuri de veci şi locuri provizorii (7 ani). Apoi să cunoască obligaţiile privind taxele de întreţinere, dar şi cele ce privesc îngrijirea mormintelor. Cele neîngrijite mai mult de 2 ani se consideră părăsite, iar dreptul de proprietate/concesiune se pierde. E bine de ştiut, de asemenea, că legea prevede anumite dimensiuni obligatorii ale gropii: 2/1 + 2 m adâncime, iar lucrările ulterioare să se încadreze în dimensiunile 2,50/1,20 pentru fiecare loc.
2. Liturgic şi pastoral. Părintele profesor Ene Branişte ne oferă date abundente în acest sens (v. Liturgica generală…, pp. 445-457), pe care le recomandăm spre informare. Aici extragem doar câteva elemente orientative:
– numele „cimitir” (κοιμητήριον, de la v. κοιμάω – a dormi, a sta întins, liniştit), este în strânsă legătură cu învăţătura creştină despre moarte (considerată adormire; v. Ioan 11, 11; Luca 8, 52); iar cuvântul românesc „mormânt” provine din lat. „monumentum” (la bază = vb. moneo/memini – a atrage atenţia, a-şi aminti); mormânt = loc al memoriei/amintirilor…
– de remarcat că legile romane considerau mormântul un „locus sacer” (loc sfânt), de aici şi denumirile de „sacrarium” sau „sanctuarium” dat uneori şi cimitirelor creştine. O menţiune aparte facem în legătură cu „martiriile” (bisericile martirilor), bisericuţe sau paraclise ridicate în cinstea şi spre pomenirea sfinţilor mucenici peste mormintele care adăposteau osemintele lor. De la această practică a rămas în rânduiala de azi ca Antimisul, fără de care nu se poate săvârşi Sfânta Liturghie, să conţină o părticică de Sfinte Moaşte;
– numai îngroparea morţilor (nu şi incinerarea!) asigură păstrarea osemintelor ce pot deveni sfinte moaşte, în cazul creştinilor cu o viaţă deosebită (sfântă). Acest fapt încununează motivele pentru care mormintele creştinilor trebuie considerate locuri sacre şi trebuie îngrijite cu cea mai mare atenţie. Iată ce spune Părintele Ene Branişte: „Cimitirul rămâne un loc venerabil pentru noi, creştinii: locul unde odihnesc morţii noştri şi în care noi ne îndeplinim datoriile religioase sau rituale şi tradiţionale faţă de ei. Caracterul lui de loc de cult se vede şi din aceea că, în unele Biserici, există şi o slujbă de sfinţire a cimitirului nou…” (Liturgica generală…, p. 456).
Cimitirul, fiind o carte de vizită a comunităţii, trebuie îngrijit cu spirit gospodăresc din partea principalilor factori responsabili, primăria şi parohia. Având în vedere caracterul sacru, preotul are însă cea mai însemnată răspundere. De aceea, va avea mereu iniţiativa acţiunilor gospodăreşti, cooptând, cu tact pastoral şi perseverenţă, atât autorităţile locale, cât şi pe enoriaşi. Lucrările executate la morminte trebuie să fie de calitate şi bun gust. A nu se înţelege costisitoare, neapărat. Pe cât se poate, e bine ca deasupra gropii să fie pământ, nu plăci de ciment sau marmură, întrucât pământul înseamnă cultivarea de flori adecvate spaţiului respectiv. Să ne amintim: cât de frumos arată astfel de morminte, atunci când florile sunt îngrijite corespunzător. Iar această îngrijire înseamnă, de fapt, dragoste şi recunoştinţă. Crucile ce străjuiesc mormintele trebuie să fie, de asemenea, de bun gust. Am zice, liturgice. În această privinţă, enoriaşii trebuie să consulte preotul, iar preotul trebuie să fie mereu vigilent să nu îngăduie meşterilor neaveniţi să confecţioneze fel de fel de „chiciuri” – cum din păcate vedem prin unele cimitire. Unde e posibil, sunt recomandate troiţele, la dimensiunile specifice mormântului, desigur.
În concluzie, mormintele celor dragi reprezintă locuri de comuniune şi convorbiri tainice dintre cei plecaţi şi cei veniţi în vizită: se aprind lumânări, se rostesc rugăciuni, se deapănă amintiri. Rostim rugăciuni pentru ca să odihnească în pace, dar le încredinţăm şi doleanţele noastre, având credinţa că şi ei se roagă pentru noi. Există posibilitatea ca între morţii din familia noastră unii să fie deja în rândul sfinţilor, prin voia Domnului, având, astfel, puterea să mijlocească pentru noi…
[1] În general sunt accesibile şi online: Legea 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane si serviciile funerare, Monitorul Oficial, Partea I nr. 520 din 11 iulie 2014; Regulamentul cimitirelor parohiale şi mănăstireşti; Hotărârea nr. 943 din 17 februarie 2012 Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind completarea regulamentelor anterioare etc. În general, regulamentele (ori extrase din ele) sunt afişate la avizierele cimitirelor, ori accesibile online pe site-urile de pe internet.
