Comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei

de | feb. 1, 2020

La Huedin a avut loc vineri, 31 ianuarie, comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei a Munților Apuseni.

În prima parte a zilei, în prezența cadrelor didactice și a elevilor de la Liceul Teoretic Octavian Goga  din Huedin, protopopul de Huedin pr. Dan Ionuț Lupuțan, preacuviosul părinte protosinghel  Grigore Benea, starețul mănăstirii şi memorialului dedicat represiunii comuniste de la Gherla și preoții orașului Huedin au săvârșit un parastas pentru luptătorii din zona Vlădesei a Munților Apuseni, la Monumentul Rezistenței Anticomuniste din orașul Huedin, care a fost resfințit cu această ocazie datorită mutării pe actualul amplasament. Alături de organizatori a participat și președintele AFDPR, Octav Bjoza și trei foști deținuți politici.

În cea de a doua parte a zilei, la Liceul Teoretic Octavian Goga, președintele AFDPR Octav Bjoza, a susținut o conferință în care a rememorat anii de detenție din închisorile comuniste și a adresat sfaturi elevilor, afirmând că credința în Dumnezeu l-a ajutat să treacă peste toate. (Pr. Ștefăniță Elefteriu, corespondentul Radio Renașterea în Protopopiatul Huedin)

Partenerii evenimentului au fost: Liceul Teoretic Octavian Goga Huedin, Clubul Monarhiștilor Clujeni, Protopopiatul Ortodox Huedin, AFDPR, Asociația Memorialul Gherla.

Foto: Nicolae Nistor     

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua Natională a Romaniei la Dej

Ziua Natională a Romaniei la Dej

Ziua Natională a Romaniei a fost marcată la Dej prin momente solemne, depuneri de coroane, retragerea cu torțe a militarilor, defilarea și prezentarea tehnicii de luptă în Piața Bobâlna. Manifestările au debutat cu prezentarea onorului, intonarea Imnului Național și...

Pr. Prof. Stelian Tofană a conferențiat la Dej pe tema dependențelor

Pr. Prof. Stelian Tofană a conferențiat la Dej pe tema dependențelor

„Dependențele – Utopia unei eliberări?!”, a fost tema despre care părintele Stelian Tofană a conferențiat în fața a sute de dejeni. În cadrul Proiectului Cultural ,,Familia și Societatea, ce ne spune Biblia?”, organizat de către Protopopiatul Ortodox Român Dej în...

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Joi, 16 noiembrie 2023, începând cu ora 18:00, la sediul Protopopiatului Ortodox Turda, s-a desfășurat un program biblic susținut de pr. dr. Cătălin Varga, specialist în teologie biblică și preot la Parohia Ortodoxă Oprișani I din municipiul Turda. Acest eveniment,...

În curtea Spitalului de Urgență Bistrița se va construi o biserică

În curtea Spitalului de Urgență Bistrița se va construi o biserică

Capela din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița va fi funcționa într-o bisericuță care urmează să fie construit în curtea spitalului, a anunțat managerul instituției, Gabriel Lazany la începutul acestei luni. Decizia a fost luată în primul rând din...