Comunicat de Presă: Problema ridicării Arhiepiscopiei Tomisului la rang de Mitropolie

de | feb. 9, 2024

Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a transmis vineri un comunicat referitor la propunerea de a ridica Arhiepiscopia Tomisului la rang de Mitropolie.

Text integral:


Problema ridicării Arhiepiscopiei Tomisului la rang de Mitropolie

  1. Solicitarea Arhiepiscopiei Tomisului de a deveni Mitropolie a fost discutată şi respinsă în şedinţa din 4-5 martie 2003 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prezidată de Patriarhul Teoctist.
  2. În ultimii doi ani, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Teodosie a solicitat de mai multe ori Cancelariei Sfântului Sinod ca ridicarea Arhiepiscopiei Tomisului la rang de Mitropolie să fie înscrisă din nou pe ordinea de zi a Sfântului Sinod, aducând în acest sens mai multe argumente de ordin istoric, cultural şi sociologic. De fiecare dată, Cancelaria Sfântului Sinod a răspuns că, potrivit Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, o mitropolie este constituită din două, trei sau mai multe eparhii, iar ierarhii acestora formează împreună un sinod mitropolitan. Întrucât nicio eparhie vecină cu Arhiepiscopia Tomisului nu dorește să intre în componența unei viitoare Mitropolii a Tomisului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Teodosie insistă cu înverșunare ca doar eparhia pe care o păstorește să devină mitropolie, după modelul unor mitropolii din Bulgaria, încălcând astfel ordinea statutară a Bisericii Ortodoxe Române, care, în prezent, nu prevede existența unor mitropolii onorifice, fără sinod mitropolitan.
  3. De aceea, încălcarea ordinii statutare a Bisericii şi tulburarea păcii din viața Bisericii și a societății prin acte de răzvrătire, indisciplină și presiune publică vor fi înscrise pe ordinea de zi a viitoarei ședințe a Sfântului Sinod.

Cancelaria Sfântului Sinod

Sursa: Basilica.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Comunicate de presă
Comunicat: Patriarhul României își aniversează ziua de naștere

Comunicat: Patriarhul României își aniversează ziua de naștere

În ziua de luni, 22 iulie 2024, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, aniversează ziua de naștere. Cu acest prilej, la Catedrala Patriarhală, în timpul Sfintei Liturghii, va fi rostită o rugăciune de mulțumire adusă lui Dumnezeu. După...

Examenul de Evaluare Națională, sesiunea iunie-iulie 2024

Examenul de Evaluare Națională, sesiunea iunie-iulie 2024

La examenul de Evaluare Națională, sesiunea iunie-iulie 2024, în județul Cluj, s-au înscris 5.276  absolvenți ai claselor a VIII-a, care vor susține examenul în 109 unități de învățământ preuniversitar, desemnate centre de examen (68 de centre în mediul urban și 41 de...

Procesiune de Rusalii la Cluj-Napoca

Procesiune de Rusalii la Cluj-Napoca

Clujenii sunt invitați să participe duminică, 23 iunie 2024, la tradiționala Procesiune de Rusalii organizată în centrul municipiului Cluj-Napoca. Evenimentul continuă o veche tradiţie din Ardeal ce are în centrul ei rugăciunea pentru mediul înconjurător şi pentru...