Se împlinesc anul acesta 50 de ani de când, pe fosta stradă 11 iunie (astăzi Take Ionescu) nr. 86, din cartierul clujean Gheorgheni, a fost inaugurată o capelă pentru nevoile liturgice și pastorale ale credincioșilor ortodocși din zonă. În anul 1958 se înființa parohia ortodoxă Cluj-Borhanci, care cuprindea comunități răsfirate din satul Gheogheni, la nord de municipiul Cluj, sau din coloniile Borhanci, Sopor, Becaș, dar și din cartierul Gheorgheni, în partea de sud-est a orașului, pe atunci configurat preponderent din case. În anul 1964 este numit preot pentru această parohie preotul Gheorghe Mureșan. Odată cu anul 1965 cartierul intră într-un amplu proces de modernizare, prin edificarea unor lanțuri de blocuri, populate în majoritate de muncitori veniți din mediul rural sau din alte regiuni. Prin urmare, în scurt timp parohia se îmbogățește cu mii de creștini noi. Mulți dintre ei solicitau deja servicii religioase și prezența preotului pentru nevoile lor duhovnicești. Pentru preotul Mureșan a urmat o perioadă dificilă, de căutare a unui locaș de slujire, soluția cu biserica „Schimbarea la Față”, la care se apelase până atunci, nemaifiind satisfăcătoare. După mai multe încercări nereușite, episcopia Clujului achiziționează, în final, în anul 1970, un imobil pe strada 11 iunie, nr. 86, la prețul de 165.000 lei. Imobilul, după adaptările necesare, este transformat în capelă, purtând hramul Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir și fiind inaugurată la data de 14 februarie 1971, în prezența episcopului Teofil Herineanu.

De-a lungul timpului, capela a suferit modificări și extinderi, respectiv în anii 1975, 1978, 1982 și 1997, în încercarea de a face față participării numeroase a credincioșilor la sfintele slujbe dar și a conferi imobilului inițial alura unei biserici. Până în 1989 a fost singurul locaș de cult ortodox din cartierul Gheorgheni, preotul Gheorghe Mureșan (asistat din 1972 de preotul Toma Vulcu, iar din 1979 de preotul vicar Onisie Morar) reușind cu greu să răspundă nevoilor religioase ale unei parohii imense. După anul 1990 parohia Sf. Dumitru își diminuează teritoriul prin înființarea unor noi parohii în cartierul Gheorgheni sau prin arondarea unor străzi altor parohii noi (ne referim la parohiile „Nașterea Domnului”, „Sf. Apostol Andrei”, „Sf. Apostol Toma” sau „Înălțarea Domnului” ș.a., sau la satele Gheorgheni și Borhanci). În anul 1997, la inițiativa preotului paroh Ioan Bancoș (1991-2006), se pune piatra de temelie pentru o nouă biserică în parohia Sf. Dumitru, biserică ce avea să poarte hramul Sf. Cuvios Dimitrie Basarabov. În anul 2009 are loc o remodelare teritorială a parohiei Sf. Dumitru, prin înființarea parohiei Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir, la sud de străzile N. Titulescu și Unirii, și a parohiei Sf. Cuvios Dimitrie Basarabov, la nord de aceste străzi. Parohia Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir păstra în folosință vechea biserică de pe strada Take Ionescu nr. 86, iar parohia Sf. Cuvios Dimitrie Basarabov avea în posesie noua biserică, a cărei piatră de temelie fusese pusă în 1997. Vechiul locaș de cult, de pe strada Take Ionescu nr. 86, avea să fie refăcut din temelie, odată cu anul 2010, la inițiativa preotului paroh Ioan Goje (slujitor la altarul acestui locaș încă din anul 1991 și numit în această funcție ca urmare a pensionării preotului Onisie Morar). Pentru ca activitatea liturgică și funcționarea parohiei să nu fie afectată de ridicarea unei noi biserici, vechiul locaș de cult s-a demolat etapizat, în paralel cu zidirea unui paraclis la demisolul fostei biserici, paraclis cu hramul „Sf. Ioan Rusul”, sfințit, în data de 11 august 2012, de către Înaltpreasfințitul Andrei. Slujbele s-au oficiat în acest paraclis până la finalizarea construcției noii biserici, care a fost sfințită la 26 octombrie 2016, de hramul ei. Noua biserică, considerată un unicat în peisajul eclesial clujean, poartă în mod evident, atât la exterior cât și la interior, amprenta stilului artistic bizantin, socotit cel mai propriu etosului ortodox.

În pofida acestor prefaceri, timp de cincizeci de ani s-a slujit neîntrerupt Sf. Liturghie în acest loc, semn al unei continuități între întemeietorii acestui proiect eclesial și continuatorii lui. Un loc sfințit prin Jertfa liturgică și prin rugăciunea comunității, un spațiu binecuvântat care rămâne ca un topos sacru în memoria colectivă a clujenilor din cartierul Gheorgheni. Mulți oameni din parohie participă zilnic la Sf. Liturghie sau slujbele de seară, fie ele vecernie, acatist, maslu sau, după caz, pavecerniță sau denie, oameni care și-au modelat viața și universul interior după ritmul liturgic și au transmis aceste deprinderi și fiilor sau nepoților. Este și aici un semn al continuității. Duminica și la marile praznice comunitatea trăiește duhul sărbătorii, putând fi văzuți adesea laolaltă bunici, copii și nepoți, purtând peste timp dragostea față de Dumnezeu și manifestând fidelitatea față de acest sfânt locaș. Fie în perioada comunismului, fie după Revoluția din 1989, deci indiferent de vremuri, Dumnezeu a fost preamărit în acest loc prin viața liturgică dar și prin viața duhovnicească a credincioșilor. Continuitatea se exprimă totodată și prin sentimentul de pietate față de părinți, moși și strămoși, cinstiți prin rânduielile de pomenire a morților. Unii dintre ei vor fi fost la începuturi membrii aceleiași parohii. Comuniunea dintre cei plecați și cei rămași s-a păstrat grație pomenirii la sfântul jertfelnic sau parastaselor îndătinate. Nu mai puțin, continuitatea în această parohie îi are în vedere și pe preoți, cei de azi preluând ștafeta de la antecesorii lor, cinstindu-le memoria, păstrându-le tradițiile și prețuindu-le efortul și jertfa. În același fel ei dăinuie și în amintirea credincioșilor de azi, nu de puține ori numele lor fiind întâlnit pe pomelnicele de la altar.

Și în arhitectura interioară a spațiului de cult semnele continuității sunt evidente. Noul edificiu de cult a păstrat vechiul jertfelnic, iar în paraclisul de la demisol, închinat sfântului Ioan Rusul, se pot vedea iconostasul vechii bisericii, icoane sau piese de mobilier – toate donații ale preoților sau credincioșilor de altă dată. Altfel spus, cele noi s-au zidit pe temelia celor vechi, cele vechi dăinuie în cele noi. Comunitatea rămâne viguroasă doar păstrând continuitatea.

* Text apărut în revista Renașterea, nr. 10, oct. 2021.