Concert de colinde, în biserica parohiei clujene „Întâmpinarea Domnului”

de | dec. 17, 2019

Elevii Colegiului de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca au susținut duminică 15 Ianuarie 2019, în biserica parohiei „Întâmpinarea Domnului” din oraș, un concert de colinde. Evenimentul a debutat la ora 18:00, cu slujba Vecerniei, după care tinerii de diferite vârste i-au bucurat pe cei prezenți interpretând colinde și cântece de stea.În prima parte au concertat elevii claselor a IV-a, coordonați și dirijați de profesorul Ciprian Nicola. Cea de-a doua parte a aparținut unui cvintet de instrumente de alamă, condus de profesorul Andrei Dunca, piesele interpretate au fost atât din repertoriul românesc, cât și din cel internațional. În cea de-a treia parte a evenimentului au concertat membrii corului „Cantabile”, format din elevi din  clasele V-VIII, condus de profesorul Andrei Dunca. În încheiere, toți cei prezenți au interpretat colinda „Cerul și Pământul”.

Părintele paroh Alexa Chira și părintele slujitor Vlad-Cornel Bob au adus mulțumiri elevilor și profesorilor Colegiului de Muzică „Sigismund Toduță”, cât și tuturor celor care au contribuit la organizarea evenimentului. Concertul susținut de către micii muzicieni se înscrie în cadrul parteneriatului încheiat între parohie și instituția de învățământ.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Copiii clujeni au învățat în biserică despre ia românească

Copiii clujeni au învățat în biserică despre ia românească

Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, unde preot paroh este părintele Nicolae Buda, a fost marți, 29 mai 2018, gazdă pentru elevii clasei pregătitoare A de la Școala „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca (dir. prof. Eugenia Marcu și Mirela Nicoară). Copiii au...

Cerc preoţesc în parohia Ilva Mare II

Cerc preoţesc în parohia Ilva Mare II

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonaţi de pr. Iuliu Brici, s-au întâlnit duminică, 20 mai 2018, în Parohia Ilva Mare II din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir”, în prezenţa a...

Cerc pastoral-misionar în parohia Nimigea de Jos

Cerc pastoral-misionar în parohia Nimigea de Jos

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Dan Vasile, s-au întâlnit în Duminica a 7-a după Paşti în Parohia Nimigea de Jos din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 17.00, în Biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, în prezenţa a...

Cerc Preoțesc în Parohia Herina, Protopopiatul Bistrița

Cerc Preoțesc în Parohia Herina, Protopopiatul Bistrița

Preoţii de pe Valea Tecii din Protopopiatul Bistrița, respectiv din parohiile: Dipşa, Viile Tecii, Budurleni, Archiud, Ocniţa şi Teaca, s-au întâlnit duminică, 20 mai 2018, în biserica din parohia Herina, unde preot paroh este Pr. Ioan Păcurar. În prezenţa...