Concert de colinde la Centrul de Cultură Urbană Casino din Cluj-Napoca

de | dec. 5, 2022 | Actualitatea religioasă

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat luni, 5 decembrie 2022, la concertul de colinde susținut de Corul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” și de Corul Liceului Greco-Catolic „Inochentie Micu” din Cluj-Napoca.

Evenimentul a avut loc la Centrul de Cultură Urbană „Casino” din Cluj-Napoca și a fost organizat de Primăria municipiului Cluj-Napoca, împreună cu Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului și Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla.

În cadrul concertului au rostit alocuțiuni Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Claudiu Lucian Pop, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, și primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

„Acest eveniment de suflet a subliniat frumusețea comunității clujene, capacitatea noastră de colaborare, de susținere reciprocă, de toleranță și importanța pe care o acordăm tradițiilor și culturii noastre”, a spus primarul Emil Boc, pe pagina sa de Facebook.

La acest eveniment au participat reprezentanți ai Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului, reprezentanți ai Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, reprezentanți ai administrației clujene: Instituția Prefectului – Județul Cluj, Consiliul Județean Cluj, Primăria Cluj-Napoca, reprezentanți ai structurilor de ordine ale județului Cluj, reprezentanți ai consulatelor din Cluj, reprezentanți ai școlilor și universităților clujene, precum și alți invitați, conform paginii de Facebook a primarului Emil Boc.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Pagina de Facebook – Emil Boc

Ultimele articole

Premieră la Teatrul „Puck”: „Cei trei purceluși”

Premieră la Teatrul „Puck”: „Cei trei purceluși”

Cei mici și cei mari sunt așteptați duminică, 21 mai, de la ora 17, la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la o nouă premieră. Este vorba de spectacolul interactiv „Cei trei purceluși”, după James Halliwell-Phillipps, în regia lui Rumi László. Binecunoscuta...

Denia Imnului Acatist la Mănăstirea Nicula

Denia Imnului Acatist la Mănăstirea Nicula

În săptămâna a V-a din Postul Paştilor, vineri seara, 31 martie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Denia Acatistului Bunei Vestiri (a Imnului Acatist), în sobor de preoți și...

Liturghia Darurilor la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Geaca

Liturghia Darurilor la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Geaca

Vineri, 31 martie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, numită și a Sfântului Grigorie Dialogul, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”...