Concertul caritabil din 2 decembrie – o rază de speranţă în sufletele a 5 copii cu grave probleme de sănătate

de | dec. 23, 2016

Protopopiatul Ortodox Român Cluj I, cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a organizat în data de 2 decembrie 2016 concertul caritabil „Hristos cel Milostiv şi Ucenicii Săi”. Scopul acestui eveniment a fost să ofere ajutor unor copii cu grave probleme de sănătate: David (14 ani), cu surditate la ambele urechi în procent de 90%, autism şi maxilar deformat; David (1 an), cu o ureche mai mică şi fără canal auditiv; Andrei (5 ani), cu glaucom congenital, i-a fost salvat ochiul drept, iar cu cel stâng vede doar lumina; Ştefan (9 ani) – nevăzător; Csilla (19 ani), o tânără orfană şi nevăzătoare.

În data de 22 decembrie 2016 a fost finalizat proiectul „Hristos cel Milostiv şi Ucenicii Săi”, suma încasată fiind împărţită celor 5 cazuri, în funcţie de gravitatea acestora. Alături de artiştii consacrati care au luat parte la acest eveniment, în public s-a aflat un invitat de onoare – maestrul Florin Piersic, care impresionat de cele 5 cazuri prezentate a anunţat că le va dona toate încasările spectacolului din data de 19 februarie 2017 – „Seara caritabilă Florin Piersic” – spectacol organizat în parteneriat cu Protopopiatul Ortodox Român Cluj I.

Protopopiatul Ortodox Român Cluj I vă mulţumeşte pentru ajutorul dat celor 5 copii prin implicarea dumneavoastră directă, prin participarea la spectacol sau prin sprijinul financiar pe care l-aţi oferit beneficiarilor acestui proiect, aducând astfel zâmbetul pe chipul lor, dar şi sentimentul că există oameni pentru care ei contează.

SĂRBĂTORI PLINE DE PACE ŞI LUMINĂ!

Pr. protopop Dan Hognogi

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sărbătoare de praznicul Înălțării Sfintei Cruci la Bobâlna

Sărbătoare de praznicul Înălțării Sfintei Cruci la Bobâlna

Ziua sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci este un moment special în viața credincioșilor Parohiei Ortodoxe Bobâlna. În fiecare an, la data de 14 septembrie, credincioșii din comuna Bobâlna se adună la picioarele Sfintei Cruci, înălțate pe dealul din Bobâlna, unde se...

Protopopul Martir Aurel Munteanu, comemorat la Huedin

Protopopul Martir Aurel Munteanu, comemorat la Huedin

La sediul Protopopiatului Ortodox Huedin  avut loc marți,  12 septembrie 2017,  comemorarea Protopopopului Martir Aurel Munteanu, cu ocazia împlinirii celor 77 de ani de la moartea sa martirică. De la ora 10, în faţa statuii protopopului martir, un sobor de preoți a...

Întânirea fiilor Parohiei „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca

Întânirea fiilor Parohiei „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca

Parohia Ortodoxă „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, unde preot paroh este părintele Nicolae Buda a îmbrăcat  duminică,  10 septembrie 2017, haine de sărbătoare. Ca în fiecare an, în prima duminică  după 4 septembrie când, în anul 1994, a fost sfințit demisolul, de...

Deschiderea anului școlar, la Mociu

Deschiderea anului școlar, la Mociu

Elevii Școlii Gimnaziale din comuna clujeană Mociu și-au început anul școlar 2017-2018 în rugăciune. După ce au participat la Sfânta Liturghie în biserica parohială, de la ora 9:00, pe platoul din fața școlii, în prezența elevilor și a părinților, a avut loc slujba de...