Concurs foto dedicat cimitirelor parohiale din Episcopia Maramureșului

de | oct. 19, 2021 | Cultură

Episcopia Maramureșului și Sătmarului organizează concursul foto „Cimitirul parohial – spațiu sacru, loc al odihnei și comuniunii celor adormiți întru Domnul”. Competiția se adresează parohiilor și mănăstirilor din eparhie și este organizată în cadrul Anului comemorativ 2021.

Participanții vor trimite pe adresa de email: sectormedialonline@gmail.com fotografii din acest an ale cimitirelor pe care le administrează. Imaginile vor fi însoțite de numele parohiei, protopopiatul, preotul paroh și localitatea. Termenul limită de expediere a fotografiilor este 1 decembrie 2021.

Cele mai frumoase fotografii din fiecare protopopiat vor fi premiate cu diplome și distincții, iar cele mai bune imagini din concurs vor fi publicate în revista eparhială.

„Este îndeosebi cunoscut faptul că toate cimitirele sunt o expresie a credinței, a respectului și a dragostei pe care credincioșii ortodocși din România creștină de pretutindeni o au față de cei trecuți la Domnul”, transmit organizatorii.

Anul 2021 a fost declarat Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor în Patriarhia Română.

Vezi și:

Sursa foto: Episcopia Maramureșului

Sursa: basilica.ro / Ștefana Totorcea

Ultimele articole

Agenda ierarhilor în Duminica a 3-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 3-a după Rusalii

În Duminica a 3-a după Rusalii (Despre grijile vieții), 3 iulie 2022, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul...

Mai multe din Cultură
Concert de romanțe și muzică cultă  „Flori de mai”, la Cluj-Napoca

Concert de romanțe și muzică cultă „Flori de mai”, la Cluj-Napoca

Orchestra profesionistă „Cununa Transilvană” a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, dirijor prof. Ovidiu Barteș,  susține marți, 17 mai 2022, de la ora 17.00, un concert de romanțe și muzică cultă, intitulat „Flori de mai”. ...

Credința, pe tabla de șah

Credința, pe tabla de șah

Dacă ar fi să-l „definesc” pe părintele Ovidiu Gavrea printr-un cuvânt (în măsura în care oamenii pot fi „definiți” prin unul sau mai multe cuvinte), i-aș spune „Părintele Bucurie”. Sau „Părintele Dragoste”. Sau „Părintele Prieten”. Și nu cred că este cineva, dintre...

Noaptea Muzeelor pe 14 mai, ca pe vremuri

Noaptea Muzeelor pe 14 mai, ca pe vremuri

Cea de a 18-a ediție a Nopții Muzeelor va avea loc sâmbătă,14 mai, la nivel național și propune publicului expoziții, intervenții și experimente artistice, proiecții, spectacole, ateliere, concerte, tururi interactive, toate desfășurate în format fizic, după două...