Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a aniversat 30 de ani de existență

de | apr. 15, 2022 | Actualitatea religioasă

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat vineri, 15 aprilie 2022, la evenimentul dedicat aniversării a 30 de ani de la constituirea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Astfel, la Centrul Cultural Dacia din Bistrița, de la ora 14:00, a avut loc o ședință festivă, în prezența oficialităților locale, județene și centrale, precum și a numeroase personalităţi marcante din toate domeniile de activitate.

Cu această ocazie, în deschiderea ședinței, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a rostit o rugăciune de binecuvântare și le-a adresat celor prezenți un scurt cuvânt de învățătură. De asemenea, i-a felicitat pe toți angajații Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, în frunte cu președintele instituției, Emil Radu Moldovan.

De asemenea, a fost ţinut un  moment de reculegere pentru cei care și-au pierdut viața în războiul din Ucraina și pentru cei care și-au desfășurat activitatea în cadrul CJ BN şi au trecut la cele veșnice.

În cadrul manifestării au fost rostite alocuțiuni, a fost prezentat un film cu activitatea din ultimii 30 de ani și au fost acordate diplome de mulțumire și recunoștință pentru toți cei care s-au implicat în dezvoltarea județului.

„Inima județului trebuie să continue să bată în ritmul dezvoltării. Viitorul este-n mâinile noastre, iar mâinile noastre și mintea trebuie puse la treabă, în continuare! Căci județul acesta are peste 300.000 de mii de suflete care depind de noi. (…) Spor la muncă tuturor celor din Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și din județul nostru! La mulți ani, Bistrița-Năsăud! Dumnezeu să binecuvânteze Poarta Transilvaniei și pe noi toți!”, a spus Emil Radu Moldovan, preşedintele CJ BN.

Video integral: 30 de ani de la înființarea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Pr. Emanuel Vidican și TimpOnline.ro

Ultimele articole

Zi de alese bucurii la Parohia Sfântul Nicolae din Zalău

Zi de alese bucurii la Parohia Sfântul Nicolae din Zalău

În prima zi a lunii noiembrie a fost o zi de alese bucurii duhovnicești pentru credincioșii Parohiei Sfântul Ierarh Nicolae din municipiul Zalău. În această binecuvântată zi, credincioșii au avut bucuria de a-i avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Mihail,...

Planul activităților catehetice din Maramureş şi Sătmar, în 2016

Planul activităților catehetice din Maramureş şi Sătmar, în 2016

Întâlnirea preoţilor responsabili cu activităţile de catehizare din Episcopia Maramureșului și Sătmarului s-a desfășurat la Mănăstirea „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din localitatea Scărișoara Nouă, Protopopiatul Carei, judeţul Satu Mare, joi, 29 octombrie....

Ședința Solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Ședința Solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

La Reședința Patriarhală a avut loc astăzi, 28 octombrie 2015, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ședința Solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul ședinței, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar...

Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia, la Cluj-Napoca

Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia, la Cluj-Napoca

Credincioşii clujeni vor avea privilegiul şi bucuria de a se închina Cinstitului Brâu al Maicii Domnului, care va fi adus la Cluj-Napoca la începutul lunii noiembrie 2015, de la Mănăstirea Kato Xenia, din Mitropolia de Volos, Grecia la iniţiativa şi cu binecuvântarea...