Corala Armonia din Baia Mare, concert pascal în Parohia Aruncuta.

de | mai 5, 2019

Bucuria Învierii  s-a coborât peste sufletele credincioșilor  și în inimile  lor ascultând și trăind împreună cu cei 35 de coriști pricesnele pe care atât de înalțător  le-au prezentat de pe soleea bisericii parohiale.

S-au întâlnit la acest concert, emoția celor care poate pentru prima dată își încântă auzul cu o astfel de expunere muzicală, cu a celor care au venit mai de departe pentru a se bucura împreună cu enoriașii și cu emoția celor care au cântat.  A fost un concert dedicat satului Aruncuta, tuturor satelor românești de pretutindeni, părinților și bunicilor care au trăit și trăiesc în aceste sate și cărora noi cei de astăzi le datorăm clipa pe care o trăim și ceea ce suntem. De data aceasta în biserica satului s-au vărsat lacrimi de bucurie și de mândrie duhovnicească, ochii care altă dată plângeau de nevoi și de necaz astăzi s-au scăldat în lacrimile fericirii și ale mulțumirii. Dumnezeu a rânduit ca noi cei de astăzi, prin acest concert pascal, să răsplătim truda, nevoile și neajunsurile celor care ne-au purtat până aici.

Pentru toți această duminică a Tomii a reprezentat și va însemna mult timp în continuare  un reper al credinței lucrătoare, un raspuns la rugăciunile părintelui Andrei și a enoriașilor acestei parohii de “a pune pe hartă” parohia Aruncuta.

Troparul “Hristos a înviat” nu a răsunat niciodată mai frumos în parohia Aruncuta decât  astăzi, fiind cântat cu atâta drag de Corala Armonia la finalul concertului și în fața bisericii, încât Dumnezeu a pogorât harul Său peste cei prezenți mângâindu-i cu razele calde ale soarelui, neașteptate în aceste zile ploioase.

De acum înainte credincioșii acestei parohii vor purta în rugăciunile lor pe toți membrii Coralei Armonia din Baia Mare, pe toți cei care au făcut posibil acest eveniment și împreună cu icoana hramului bisericii pe care au dăruit-o Coralei, le-au dăruit prin mâna părintelui și binecuvântarea lui Dumnezeu  și a patriarhilor satelor românești.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Pelerinaj al măierenilor în Arhiepiscopia Bucureștilor

Pelerinaj al măierenilor în Arhiepiscopia Bucureștilor

Săptămâna aceasta, timp de trei zile, un grup de credincioşi din parohia năsăudeană Maieru s-a aflat într-un pelerinaj în Arhiepiscopia Bucureştilor. Însoţiţi de părintele paroh Dan Cismaş, pelerinii măiereni au vizitat Mănăstirile Caraiman, Sinaia, Ţigăneşti, Snagov,...

„Cupa Prieteniei” la Șieu-Măgheruș

„Cupa Prieteniei” la Șieu-Măgheruș

Duminică, 19 iulie 2015, s-a desfășurat la Șieu-Măgheruș a II-a ediție a competiției sportive „Cupa Prieteniei”, care a reunit echipele de fotbal ale tinerilor ortodocși din parohiile bistrițene Chintelnic, Mărișelu, Sigmir și Șieu-Măgheruș. Tinerii s-au întâlnit la...

Competiție de fotbal, în parohia Chintelnic

Competiție de fotbal, în parohia Chintelnic

Luni, 20 iulie 2015, când Biserica Ortodoxă l-a sărbătorit pe Sfântul Ilie, la inițiativa părintelui Grigore Linul a avut loc în filia Podirei a parohiei Chintelnic, protopopiatul Bistrița o întrecere de fotbal între tinerii din localitate. Competiția s-a desfașurat...

Împreună slujire a preoților din cercul pastoral Năsăud

Împreună slujire a preoților din cercul pastoral Năsăud

12 preoți din Cercul pastoral Năsăud, coordonați de preotul Ovidiu Sermeșan, au săvârșit pentru prima dată Taina Sfântului Maslu, în Paraclisul „Sfântul Prooroc Ilie” din cartierul Valea Spinului. Pe terenul donat de o văduvă, lângă pârâul Valea Spinului, Sfântul...

Sărbătoarea portului popular, în localitatea Gădălin

Sărbătoarea portului popular, în localitatea Gădălin

Localitatea Gădălin din județul Cluj a găzduit sâmbătă, 18 iulie 2015, cea de-a doua ediție a sărbătorii portului popular. Evenimentul a fost organizat de parohia ortodoxă, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj...