Corneliu Albu, un ziarist titrat despre „istoria zbuciumată” a Eparhiei Clujului. Restituiri la Centenar VIII

de | mai 7, 2022 | Documentare

Mi-am propus continuarea ciclului articolelor dedicate centenarului eparhiei noastre cu prezentarea unor capitole mai puțin cunoscute, chiar inedite, ale istoriei acesteia. În acest episod va fi discutat și restituit un articol semnat de Corneliu Albu în „Gazeta Ilustrată” din Cluj, în octombrie 1933, cu prilejul sfințirii Catedralei eparhiale. Născut în localitatea brașoveană Drăușeni, Corneliu Albu (1906-1992) a absolvit Facultatea de Drept a Universității „Regele Ferdinand I” din Cluj în 1928, afirmându-se ca ziarist, publicist și istoric prolific preocupat de istoria Transilvaniei și a elitelor românești ardelene. A publicat articole, eseuri și studii numeroase în paginile ziarelor și revistelor clujene „Patria”, „Hyperion”, „Gazeta Ilustrată”, „O lume nouă”, „Societatea de mâine”, „Caleidoscop”, „Steaua”, a celor bucureștene „Zorile”, „A.B.C.”, „Timpul”, „Argus”, „Flacăra”, „Colocvii”, „Cadran”, „Contemporanul”, „România Literară”, „Forum”, „Manuscriptum”, „Secolul XX”, „Magazin istoric”, precum și în filele revistelor „Progres şi cultură” din Târgu Mureş, „Tomis” din Constanţa, „Ecoul” din Bistriţa, „Familia” din Oradea și „Foaia noastră” din Budapesta[1].

În toamna anului 1933, Clujul românesc a sărbătorit cu mare fast sfințirea noii Catedrale Ortodoxe, eveniment la care au participat câteva mii de credincioși în frunte cu personalitățile vieții politice, sociale, culturale, academice și ecleziastice românești[2]. Cu acel prilej, „Gazeta Ilustrată”[3], editată la Cluj între anii 1932 și 1940, sub președinția moțului Petru Borteș, a dedicat ediția pe luna octombrie prezentării Catedralei și ctitorului ei, episcopul Nicolae Ivan. Înainte de a ne opri asupra cuprinsului respectivului număr, trebuie precizat că „Gazeta Ilustrată”, apărută la Cluj pe parcursul deceniului patru al secolului XX, a ocupat un „loc aparte” în peisajul publicistic clujean interbelic, după cum observa la un moment dat Ion Agârbiceanu într-un articol din vara anului 1941. Același cunoscut scriitor și publicist sacerdot clujean scria despre gazetă că „a pornit la drum cu intenția de a populariza, de a face cunoscute publicului românesc realizările făcute de români în România Mare, în Transilvania, începând cu cetatea ei culturală, cu Clujul”. Misiunea pe care redacția și-o asumase, de care se achitase cu seriozitate și consecvență pe durata apariției revistei, a fost aceea de „face cunoscute aceste realizări din toate domeniile creației și muncii naționale pe teren cultural-științific, artistic, economic, industrial și social. Și aceasta nu prin simple note informative, ci prin articole și articolașe bine documentate, după date și informații luate de la izvor, însoțindu-le cu ilustrații îngrijite, referitoare la subiectul tratat”. Prezentând realizările culturale, artistice, școlare, universitare, bisericești și muzeale românești, din Cluj și din alte centre ale Transilvaniei, în articole, studii largi și descrieri temeinice, „Gazeta Ilustrată” a contribuit la consolidarea stimei de sine a românilor, la depășirea unor orgolii și asperități politice, la creșterea încrederii în energiile creatoare ale neamului. Agârbiceanu, nota, totodată, că „publicația a fost mereu bine îngrijită sub raport tehnic, având hârtie și tipar frumos și ilustrații bine reușite”[4]. Toate aceste considerații ne dezvăluie motivul pentru care „Gazeta Ilustrată” reprezintă astăzi o sursă relevantă pentru cunoașterea cât mai cuprinzătoare a istoriei Clujului românesc în perioada interbelică.

Pe coperta întâi a ediției din octombrie 1933, redacția „Gazetei Ilustrate” a reprodus fotografia episcopului Nicolae Ivan, proiectată pe fundalul centrului orașului văzut de pe Cetățuie, însoțind imaginea cu o succintă, dar sugestivă explicație: „un ctitor de așezăminte românești la Cluj”[5]. Pe a doua pagină a gazetei erau prezentate fotografiile celor nouă membri ai „Consiliului Eparhial al Episcopiei Ort. Rom. din Cluj” în momentul sfințirii Catedralei, și anume: protopopii Sebastian Stanca, Andrei Ludu, Vasile Sava, preoții Dumitru Antal, Laurențiu Curea, Teodor Cotuț și Ioan Ciora, apoi mirenii Valeriu Matei și Vasile Bogdan, cu precizarea funcției pe care o ocupau. Urmează apoi șase articole de fond, semnate de: Titus Bunea, „Biruinți care ne umplu de mândrie” (p.195-196); Ioan Mateiu, „Un ctitor de eparhie: Episcopul Nicolae Ivan” (p.197-198); Corneliu Albu, „Din trecutul sbuciumat al Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Testamentul Mitropolitului Șaguna și atitudinea consiliului maghiar din Cluj. Scurt istoric” (p.198-199);  Sebastian Stanca, „P.S.S. Episcopul Nicolae Ivan” (p. 200); Petru Borteș, „Din istoricul zidirei Catedralei” (p.201-210); V. Beneș, „Pictura Catedralei Ort. Rom. din Cluj” (p.211-212), precum și o scurtă prezentare, semnată de redacție, a celor trei „Realizatori tehnici ai Catedralei”, inginerii Dumitru Marcu și Nicolae Dordea și arhitectul George Cristinel (p.215). Pe ultima pagină, rezervată de obicei programului Operei Naționale Române din Cluj și unor panouri publicitare, gazeta publica programul oficial al sărbătorii sfințirii Catedralei, reprezentația de gală oferită de Opera Română din Cluj cu acest prilejul în onoarea regelui Carol al II-lea, precum și organigrama conducerii Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului. Toate articolele sunt ilustrate cu fotografii ale Catedralei, realizate din diverse unghiuri și în etape diferite de construcție, apoi cu imagini de la sfințirea lăcașului de cult în 5 noiembrie 1933 și cu principalii participanți la acest eveniment unic. Unele dintre aceste ilustrații au astăzi valoarea unor fotografii-document istoric, fiindcă au imortalizat secvențe unice și irepetabile din istoria urbei, unele fiind fotografii unicat, iar altele rămân până astăzi foarte puțin cunoscute neregăsindu-se în albumele contemporane ale municipiului, ale catedralei și ale bisericilor Clujului[6].

Articolul lui Corneliu Albu tematizează sintetic două episoade din istoria înființării Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului, și anume: 1) originea șaguniană a proiectului episcopiei de la Cluj, binecunoscută tuturor în epocă, dar uitată uneori în ziua de astăzi; și 2) refuzul primăriei Clujului din vara anului 1904 de a oferi Bisericii Ortodoxe un teren intravilan gratuit, pe care să fie edificat viitorul centru eparhial, capitol extrem de puțin cunoscut în epocă și cu atât mai puțin știut în ziua de astăzi. În mod surprinzător, acest punct secund a fost lapidar și fragmentar amintit doar de părintele Sebastian Stanca (1878-1947) în prima monografie a Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului, publicată la Cluj în 1930, și de ziaristul-istoric Corneliu Albu în articolul din numărul pe octombrie 1933 al „Gazetei ilustrate”, cei doi citând însă surse diferite. În cazul părintelui S. Stanca este vorba despre un articol apărut în 22 octombrie 1904 în cotidianul clujean „Ellenzék”, iar în cazul publicistului C. Albu de arhiva primăriei orașului Cluj. Asupra acestui episod petrecut în anul 1904 voi reveni însă pe larg într-un episod viitor.

Editorialul lui Corneliu Albu merită a fi readus în atenția noastră, a celor de astăzi, dar și a generațiilor care vor veni după noi, nu atât pentru informațiile de natură istorică pe care le transmite cu referire la cele două etape ale istoriei înființării eparhiei noastre, ci mai ales pentru interpretarea  pe care o dă evenimentelor, oferind posterității perspectiva generației întemeietorilor asupra acestei zbuciumate istorii, a modului în care ei au perceput spiritul timpului, cum i-au caracterizat pe actorii și făuritorii istoriei seculare și bisericești dinainte de Marea Unire și de după acest moment astral al istoriei noastre naționale.

Corneliu Albu, Din trecutul zbuciumat al Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Testamentul Mitropolitului Șaguna și atitudinea consiliului maghiar din Cluj. Scurt istoric[7]

„Luptă bună am luptat, curgerea am plinit și credința am păzit”. [II Timotei 4, 7]

Cu aceste cuvinte am putea începe azi aceste note fugare, menite să încresteze munca neobosită, desfășurată de Prea Sfinția Sa Episcopul Nicolae al Vadului, Feleacului și Clujului, spre a ajunge la sfințirea Catedralei sale, care înseamnă regăsirea noastră în acest oraș înconjurat de marea de sate românești, în care însă sub stăpânirea vitregă maghiară glasul românesc și credința noastră strămoșească mocneau sfioase fără putință de afirmare.

Cu acest prilej mintea ne poartă înapoi în negura vremurilor la nesfârșitele umiliri peste care se ridică apoi, ca o rază de speranță figura marelui Mitropolit al Ardealului, Andrei Baron de Șaguna, căruia îi datorăm în bună parte înființarea episcopiei clujene. El a fost acela care din nesfârșita lui dragoste față de biserică și de credincioșii ei, și-a pus în cumpănă toată energia talentelor sale și a izbutit să dea bisericii sale o nouă organizare demnă de poporul românesc. Și-a dat seama marele mitropolit că incoherența celor două episcopii[8] și dependența lor de patriarhia sârbească de la Carloviț, nu puteau favoriza progresul și dezvoltarea bisericii și prin aceasta a culturii noastre naționale din Ardeal. Se fereau de pe urma acestui fapt în special ținuturile mărginașe ardelene, împotriva cărora se ducea o acerbă luptă de acaparare din partea altor religii, străine de sufletul poporului nostru, precum și de organele statului pentru deznaționalizarea poporului românesc. Prima lui grijă a fost, de îndată ce a pășit pe pământul Ardealului, să declare sus și tare că „pășesc pe acest pământ clasic al străvechii metropolii române ortodoxe și vă făgăduiesc sărbătorește că voi lucra neobosit pentru înființarea ei”, promisiune de care a fost preocupat până la realizarea ei în 1864.

În cadrele mitropoliei acesteia însă Șaguna nu se putea mulțumi numai cu cele două episcopii, ci deodată cu pregătirea organizării mitropoliei contemplează în 1863 înființarea alor cinci episcopii noi în Bucovina, Timișoara, Caransebeș, Oradea-Mare și Cluj. Dificultățile vremii îl sileau însă să abandoneze Bucovina, înființând numai pe cea din Caransebeș și un vicariat în Oradea, iar pentru alte două episcopii noi lasă la moartea sa, în 1873, suma de 50.000 florini.

Urmașul său, mitropolitul Miron Romanul[9], împreună cu congresul național-bisericesc iau, în 1878, hotărârea de a executa această parte din testamentul marelui Șaguna. Călăuzit însă de anumite considerații, mitropolitul Miron reclamă suma testată pe seama unor episcopii în Timișoara și Oradea, abandonând Clujul.

Românii din nordul Ardealului au rămas însă nemulțumiți. Pentru înlăturarea litigiului, după lungi discuțiuni, congresul din 1881 se pronunță pentru înființarea a trei noi episcopii dintre care una să fie pe teritoriul Arhidiecezei, cu reședința în Cluj. Propunerea concretă se face abia în 1888 când se indică Mureșul ca linie de demarcație, pentru această episcopie atribuindu-i-se un număr de 250 mii suflete, cuprinzând 16 tracte, cu 865 parohii și o donație de 700 mii florini de la arhidieceză. În anul 1892 se prezintă un nou proiect, iar în 1902 un al treilea, aceste din urmă prevăzând pentru Episcopia Clujului 13 protopopiate, cu 322 comune matre și 64 comune filii, cu 242.633 suflete și 39.400 coroane, dotație din fondul Șaguna.

Discuțiile și greutățile începutului nu pot fi enumărate in extenso aici. Dacă ar fi să facem aceasta ar trebui să amintim frământările interne între bănățeni, ardeleni și bihoreni pentru acapararea moștenirii lui Șaguna în dauna înființării Episcopiei Clujului, la care ar trebui să mai adaugăm durerosul moment, prilejuit de consiliul municipal al Clujului de pe vremuri, care, indignat peste măsură de îndrăzneala românilor de a cere un intravilan potrivit pentru ridicarea unei biserici, a răspuns că „nu poate acorda acest favor bisericii valahe, iredentiste și antipatriotice pe teritoriul orașului unguresc Cluj și că patronii orașului au chiar datoria să vegheze ca nici un valah să nu-și poată pune piciorul în acest oraș”[10].

*

Și lucrurile au rămas așa până târziu, pentru că nici evenimentele politice din preajma anului 1914, nici războiul cel mare nu au putut fi prielnice unor asemenea revendicări religioase, dar și profund naționale. Ultima hotărâre eroică a congresului din primele zile ale lunii august 1916, nu au putut nici ea să fie realizată. Marea sarcină rămânea indirect pe seama armatei române, care peste puține zile va trece Carpații și care apoi, prin imense sacrificii, a realizat România-Mare. Acum a sosit vremea și pentru ca proiectata Episcopie a Clujului să devină realitate.

Sub noua stăpânire, aceluia căruia îi revine sarcina dar și onoarea de a reaminti necesitatea înființării Episcopiei Clujului e asesorul consistorial din Sibiu, Nicolae Ivan, Prea Sfințitul Episcop de astăzi. Datorită acțiunii sale energice, Congresul din 1919 decretează înființarea Episcopiei Clujului, iar Consiliul Dirigent îi dă aprobarea și o mică subvenție, așa că la 15 octombrie 1919, Consistoriul eparhiei Clujului își începe activitatea. Episcopia Clujului cuprindea 12 tracte, la care s-au mai adăugat, după 1 ianuarie 1920, încă zece parohii din Târnave. Sinodul alege în ședința sa din 7/20 iulie 1919 pe asesorul Nicolae Ivan ca președinte al noului consistoriu. Noua episcopie începe să funcționeze într-o locuință modestă, luată cu chirie, având ca primi funcționari pe domnii: Dr. Sebastian Stanca, referent bisericesc, Pompei Morușca, referent epitropesc, ca secretar pe Virgil Nistor, jurisconsult pe Dr. Alexandru Dragomir, casier pe Ioan Hermann, contabil pe Antonie Mandeal și arhivar pe Aurel Todoruț.

A urmat o serie de noi frământări interne, inerente de altfel înființării unei episcopii și deplinei ei consolidări. La organele Statului românesc problema Episcopiei Clujului a întâmpinat o largă solicitudine. Ea se rezumă în legea votată de Cameră în ziua de 22 iunie 1921, de Senat în 29 martie și sancționată de M.S. Regele Ferdinand I Întregitorul de țară, în ziua de 18 iulie 1921.

Prin această lege se fixează și titlul episcopiei: „a Vadului, Feleacului și Clujului”.

Întregul trecut zbuciumat s-a terminat astfel cu deplină biruință, câștigată prin perseverență și multe sacrificii. Ea e cu atât mai prețioasă pentru cei care, ostenind pentru ea, au știut aștepta întru desăvârșirea ei.


[1] O fișă biobibliografică extinsă pe pagina Bibliotecii Județene „George Barițiu” din Brașov: https://www.bjbv.ro/dictionar/albu_c.php, accesat 3 februarie 2022.

[2] Episcopia a publicat o broșură – conținând ecourile din presa românească locală, regională și centrală privitoare la această sărbătoare – intitulată Zile memorabile (4, 5 și 6 noemvrie 1933). Sfințirea Catedralei Ortodoxe Române din Cluj (1923-1933), Tipografia Eparhiei Ortodoxe Române, Cluj, 1933, 103 p.

[3] A fost digitalizată și poate fi consultată pe pagina de internet a Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca: https://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/gazetailustrata/, accesat 3 februarie 2022.

[4] I. Agârbiceanu, „Gazeta ilustrată”, în Gazeta Ilustrată, Anul X, Nr. 1-2, Sibiu, iulie-august 1941, p. 3.

[5] Gazeta ilustrată, Anul II, Nr. 10, Cluj, octombrie 1933, coperta 1.

[6] Vezi ediția gazetei din octombrie 1933 aici: https://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/gazetailustrata/1933/BCUCLUJ_FP_279699_1933_002_010.pdf, accesat 9 martie 2022.

[7] Gazeta ilustrată, Anul II, Nr. 10, Cluj, octombrie 1933, pp. 198-199.

[8] Se face referire la Episcopia Aradului, dependentă canonic de Mitropolia Carlovițului din 1706, și la Episcopia Ardealului, intrată în jurisdicția aceleiași mitropolii în 1761, respectiv 1784.

[9] Miron Moise Romanul (1828-1898), profesor la Seminarul Teologic din Arad, vicar-președinte al Consistoriului din Oradea (1870-1873), episcop al Aradului (1873-1874), arhiepiscop al Ardealului și mitropolit al românilor ortodocși din Transilvania și Ungaria (1874-1898).

[10] Această atitudine are rădăcini istorice adânci și a fost reiterată, în a doua jumătate a secolului XIX, de cercurile șovine maghiare, după cum putem citi într-un memoriu al profesorului universitar Széchy Károly adresat, în 1888, Ministerului Învățământului de la Budapesta. Károly atrăgea atenția că orașul „Cluj e într-adevăr unguresc, dar din toate părțile e înconjurat de valachime care se înmulțește văzând cu ochii și se tot apropie de el, strângând tot mai tare cercul care să-l sugrume”, motiv pentru care solicita sprijinul necondiționat al guvernului în „menținerea spiritului național în familia maghiară (…), ca în împrejurări ca acestea, cel puțin centrul să radieze și să atragă, să strălucească și să cucerească, fiind pildă de însuflețire și izvor dătător de viață pentru maghiarimea din jur”, contracarând, în acest fel, activitățile „valahimii ardelene, cu hoarda de popi și de dascăli semiculți (…), cu ațâțările societății literare valahe [Astra] și cu banii fondurilor năsăudene”. Citat în Valer Moga, „Astra” și societatea 1918-1930, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2003, p. 31.

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/mirceabrudan/" target="_self">Dr. Mircea Gheorghe Abrudan</a>

Dr. Mircea Gheorghe Abrudan

Cercetător științific III dr. la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române din Cluj-Napoca.

Ultimele articole

Slăbănogirea și formele ei de tămăduire

Slăbănogirea și formele ei de tămăduire

Aspecte introductive Minunea din centrul istorisirii de astăzi se petrece la Ierusalim. De fapt, la intrarea în Cetate. Apostolul Teolog e precis. Oferă repere clare și chiar descrie cu lux de amănunte contextul. „Poarta Oilor” „Vitezda” și „cele cinci pridvoare”...

Mai multe din Documentare
Frank Sinatra – un om cu un talent inegalabil

Frank Sinatra – un om cu un talent inegalabil

Cântăreț, crooner, producător și actor american cu origini italiene, laureat al premiului Academiei Americane de Film pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, în 1954, pentru rolul jucat în filmul De aici în eternitate. Acesta a fost bine-cunoscutul Frank...

Ludovic Spiess – mare tenor al României

Ludovic Spiess – mare tenor al României

Tenor spinto-liric român, Ministru al Culturii între 1991-1992 și director al Operei Române din București între 2001–2005. Astăzi vom vorbi despre Ludovic Spiess. S-a născut la Cluj, într-o familie de oameni modești, fără educație muzicală. Tânărul Spiess a descoperit...

Justus von Liebig – chimist revoluționar

Justus von Liebig – chimist revoluționar

Justus von Liebig este un chimist care a adus bogate contribuții atât în domeniul său de cercetare, cât și pentru noi, oamenii de rând. Invențiile sale ne-au făcut viața mai bună. A descoperit o metodă sănătoasă pentru a produce oglinzi, întrucât vechiile oglinzi...

Alfreda Markowska – salvatoare de vieți

Alfreda Markowska – salvatoare de vieți

Alfreda Markowska este o eroină de etnie rromă din timpul celui de-al doilea Război Mondial. A salvat viețile a 50 de persone. Alfreda Markowska s-a născut la data de 10 mai 1926 în Galiția, Polonia. Alfreda era de etnie rromă. În anul 1939, în timpul invaziei germane...