Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, la hramul Mănăstirii Toplița

de | iul. 20, 2020 | Cultură

În perioada 19-20 iulie 2020, cu prilejul hramului Mănăstirii „Sfântul Proroc Ilie” din Toplița, județul Harghita, Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, condus de părintele prof. univ. dr. Vasile Stanciu, a răspuns invitației Preasfințitului Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, participând la evenimentele liturgice, care s-au desfășurat cu această ocazie.

În ajunul sărbătorii, duminică seara, 19 iulie, a fost oficiată slujba Privegherii în cinstea Sfântului Proroc Ilie. La finalul slujbei, pr. prof. Vasile Stanciu, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran” din cadrul facultății clujene, le-a adresat  credincioșilor prezenți un cuvânt de învățătură.

Luni, 20 iulie, în ziua praznicului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, printre care și starețul așezământului monahal, arhimandritul Emilian Telcean.

„Pentru comunitatea noastră românească din Episcopia Covasnei şi Harghitei, sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie i-a adunat astăzi, în curtea sfintei mănăstiri, pe toţi binecredincioşii, pentru a-l ruga pe sfântul care s-a înălţat la ceruri să mijlocească în faţa tronului ceresc pentru risipirea acestei ciume, a pandemiei, a COVID-ului, care a venit ca o plagă peste poporul nostru binecredincios”, a spus Episcopul Covasnei şi Harghitei, în cuvântul de învățătură.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica”, dirijat  de pr. prof. Vasile Stanciu.

Corul de Cameră „Psalmodia Transylvanica” este format din studenți și absolvenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, fiind înființat la începutul anilor 1990, de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, ca o continuitate a unei tradiţii lăsate de prof. dr. Vasile Petraşcu, cel ce punea bazele Corului bărbătesc al Episcopiei Clujului în anul 1921. De-a lungul anilor, corul a susținut peste 300 de concerte ocazionate de diferite participări la reuniuni corale, festivaluri de muzică corală sau concursuri, atât în țară, cât și în străinătate.

Mai multe fotografii AICI

În perioada 19-20 iulie 2020, cu prilejul hramului Mănăstirii „Sfântul Proroc Ilie” din Toplița, județul Harghita, Corul…

Publicată de UBB – Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca pe Marţi, 21 iulie 2020

Foto credit: Alexandru Apostol

Ultimele articole

Agenda ierarhilor în Duminica a 2-a după Paști

Agenda ierarhilor în Duminica a 2-a după Paști

În Duminica a 2-a după Paști (a Sf. Ap. Toma), 9 mai 2021, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului,...

Mai multe din Cultură
Cântece de dragoste și obiceiuri din satele clujene, prezentate online

Cântece de dragoste și obiceiuri din satele clujene, prezentate online

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj propune iubitorilor de obiceiuri și tradiții o serie de evenimente în online, menite să marcheze în mod special această perioadă a anului. „În luna februarie, sau în luna lui făurar, cum este...

Sute de volume, donate Memorialului Gherla

Sute de volume, donate Memorialului Gherla

Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud a făcut o donație de aproape 600 de volume pentru biblioteca Memorialului Gherla. O parte dintre cărțile donate sunt apărute sub egida bibliotecii județene,  iar celelalte provin din donații de la cititori, din...