Tema catehezei de azi, despre Cultul Maicii Domnului, este o continuare firească a temelor precedente, pe o linie liturgică ascendentă: Cultul Sfinților, al Sfintelor Moaște, al Sfinților Îngeri… După cum se cunoaște, cultul Bisericii este structurat pe o scară ierarhică bine determinată: adorare pentru Preasfânta Treime, supra-venerare (supra-cinstire) pentru Maica Domnului și venerare (cinstire) pentru Sfinți, Sfânta Cruce, Sfinții Îngeri și Sfintele Moaște. Fecioara Maria a fost aleasă, pentru vrednicia ei, de Dumnezeu însuși pentru a-L naște pe Iisus Hristos, Mântuitorul nostru. Această alegere este dovada că Dumnezeu i-a acordat o cinstire fără egal, temei firesc pentru a o cinsti și noi, oamenii, în chip deosebit. Din păcate nu toți care se consideră creștini acceptă această logică. De aceea, o cateheză despre Maica Domnului este binevenită, din cel puțin două puncte de vedere: 1. Pentru a evidenția temeiurile de bază ale cinstirii ei; 2. Pentru a răspunde atacurilor nedrepte din partea necinstitorilor.
Temeiuri biblice. a. Vechiul Testament: 1. Fc 3, 15: „Dușmănie voi pune între tine și între femeie, între sămânța ta și sămânța ei; aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa călcâiul”. Sfinții Părinți înțeleg prin „femeie” pe Maica Domnului, iar „sămânța” = Fiul ei, Iisus Hristos; 2. Is 7, 14: „Iată Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu și îi vor pune numele Emanuel”; 3. Iez 44, 2: „Poarta aceasta va fi închisă; nu se va deschide și nimeni nu va intra prin ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat prin ea. De aceea va fi închisă” (referire la pururea fecioriei Maicii Domnului); 4. Ps 45, 10: „Stătut-a Împărăteasa de-a dreapta Ta, în haină aurită și prea-înfrumusețată” (referire la locul Maicii Domnului în ierarhia cerească). Odată cu acestea, trebuie reținute și alte locuri vetero-testamentare, cu referire tainică la Maica Domnului: Fc 28, 11-19 (Scara lui Iacov), Ieș 3, 2 (Rugul care ardea și nu se mistuia), Ieș 16, 33 (Vasul = năstrapa cu mană), Num 17, 8 (Toiagul lui Aaron) etc.Pe temeiul acestor texte, dar și al altora similare, s-ar putea alcătui o carte care să se numească „Maica Domnului în Vechiul Testament”, după cum Pr. Prof. Nicolae Neaga de la Sibiu a publicat în secolul trecut splendida lucrare „Hristos în Vechiul Testament”, valorificând profețiile mesianice.
b. Noul Testament: 1. Lc 1, 28: „Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei” (cuvintele arhanghelului Gavriil); 2. Lc 1, 35: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri” (cuvintele aceluiași arhanghel); 3. Lc 1, 42: „Binecuvântată ești tu între femei…” (cuvintele Elisabetei); 4. Lc 11, 27: „Fericit este pântecele care Te-a purtat și sânii la care ai supt!” – strigă o femeie din popor – cuvinte pe care Iisus le-a confirmat: „Așa este…” (v. 28); 5. Lc 2, 51, loc în care aflăm că Iisus îi era supus; 6. In 2, 3 – Iisus preface apa în vin, la rugămintea Maicii Sale;7. In 19, 26 – aflăm că nici când era pe Cruce Iisus nu a uitat-o, încredințând-o ucenicului Său iubit, Apostolul Ioan.
Temeiuri patristice (dogmatice, canonice, cultice): 1. Sinodul al III-lea Ecumenic (Efes, 431) l-a condamnat pe Nestorie, care o numea pe Maica Domnului „Născătoare de Hristos”și, prin semnătura a 198 de episcopi, i s-a recunoscut calitatea de „Θεοτόκος”, adică „Născătoare de Dumnezeu”. Iată: încă un exemplu al atitudinii corecte al părinților Bisericii nedespărțite, așadar, inclusiv al strămoșilor pocăiților de azi, care ignoră pe cea mai cinstită dintre femeile pământului…2. În cultul ortodox, Maica Domnului este invocată după Sfânta Treime, înaintea îngerilor și a sfinților, prin faptul că este considerată mijlocitoare prin rugăciunile ei. În această privință, este foarte sugestivă icoana numită „Deisis” (Rugăciune), în care Mântuitorul este încadrat în dreapta de Maica Domnului, iar în stânga de Ioan Botezătorul. Frumusețea și bogăția cultului Maicii Domnului se poate observa cel mai bine în slujbele consacrate sărbătorilor ei: Nașterea… (8 sept.) și Intrarea în Biserică (21 nov.) – în care sunt evidențiate virtuțile părinților, Ioachim și Ana; Buna-Vestire (25 martie), în care este evocată acceptarea ei de a deveni Mama Fiului lui Dumnezeu; Soborul… (26 dec.) – omagiul Bisericii pentru vrednicia ei de mamă; Adormirea… (15 aug.) – care reliefează conștiința Bisericii că Maica Domnului este „Panaghia” (Preasfânta), care ne miluiește cu rugăciunile ei.
Câteva precizări la atacurile sectare. Facem întâi mențiunea că obiecțiunile sectare sunt rezultatul ignoranței lor în materie de interpretare biblică. Paradoxal, însă, își întemeiază tocmai biblic aceste obiecțiuni, legate în special de pururea-fecioria ei. „Bazați” pe textele de la Mt 1, 24 și Mt 13, 55, spun că ea a mai avut copii, pe așa-numiții „frați” ai Domnului (care de fapt erau verișori). Răspunsurile ortodoxe sunt la îndemâna oricui, mai ales în Mărturisirile de credință (catehisme), încât nu insistăm aici asupra lor. În schimb, evocăm cuvintele de total bun simț ale unui teolog, atenție!, protestant, Hengster Berg: „Pururea-fecioria Mariei constituie antiteza binecuvântată împotriva barbariei care socotește că aceea care a luat Duh Sfânt și a fost umbrită de puterea Celui Preaînalt a trăit apoi în comuniune matrimonială cu Iosif”.
Acestei mărturisiri, surprinzătoare, nu-i așa?, din partea unui protestant, adăugăm o remarcă de suflet a distinsului profesor, Teodor M. Popescu: „Cât va fi Biserica, și în chip deosebit Biserica Ortodoxă, Maica Domnului va fi nelipsită din credința, din evlavia, din dragostea și din cinstea noastră pentru ea. Numele ei îl poartă cele mai multe femei, icoana ei se găsește în toate bisericile și în cele mai multe case de creștini, sărbătorile ei sunt între cele mai de cinste, rugăciunile către ea, dintre cele mai obișnuite” (Meditații teologice, 1977).
Să luăm aminte, în sfârșit, la faptul că, odată cu argumentele biblice, patristice, liturgice etc., pentru cinstirea Maicii Domnului există argumentul logic al bunului simț: nu poate fi despărțit niciodată Fiul de Mamă și nici Mama nu poate fi despărțită de Fiu, așa cum din păcate o fac neoprotestanții și, parțial, protestanții. Cum poate susține cineva că-L iubește pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, iar pe cea pe care El a ales-o ca mamă să o considere o simplă femeie, care nu și-a păstrat sfințenia fecioriei, a mai avut alți copii etc. etc.?
Încheiem acum cu o mărturisire de excepție, aparținând ilustrului monah Nicolae Steinhardt. Într-o meditație din cuprinsul cărții„Dăruind vei dobândi”, meditație intitulată „Două evlavii ce nu se cuvine a fi părăsite: cinstirea Crucii și a Maicii Domnului”, spune, la un moment dat: „Pentru marea masă a oamenilor, Maica Domnului este maica mereu gata să ierte, să se roage, să îndrăznească a cuprinde pe Domnul cu temeritatea ei de mamă și să-L roage pentru sărmanii muritori. Căci – zice textul – mult poate rugăciunea Maicii pentru îmblânzirea Stăpânului. Maica Domnului e izvorul lacrimilor, e neobosita apărătoare și avocată, nerușinata (fără de rușine, de sfială) și stăruitoarea noastră solitoare împotriva dreptății stricte. Reprezintă în cer dulceața feminină și nemărginita dragoste maternă…” (Ed. Mt. Rohia, 2006, p. 294).
