Cultul Sfântului Nicolae în tradiția Bisericii

de Eseu

Realizarea unei biografii a Sfântului Nicolae, în sensul modern al termenului, reprezintă un deziderat. Cercetătorii au privit cu scepticism un asemenea demers, întrucât au întâmpinat dificultăți în corelarea diferitelor surse referitoare la viața Sfântului Nicolae.

Actualele preocupări în spațiul hagiografic „nicolait” îi aparțin părintelui dominican Gerardo Cioffari, cu studii de filosofie și teologie la Neapole, Roma și Freiburg, doctor în Științe Eclesiastice Orientale, profesor de istorie și teologie rusă la Institutul Ecumenic din Bari, precum și coordonatorul revistei de studii istorice consacrate vieții Sfântului Nicolae.

Investigațiile moderne aduc în discuție problema cultului Sf. Nicolae (răspândit atât în Răsărit cât și în Apus) însoțit de un suport cronologic.

În sec. IV-V cultul Sfântului Nicolae se limita doar la zona Lichiei, însă mențiunile importante urcă până în sec. VI, datorate lui Procopie de Cezareea, Teodor Lectorul și Eustratie de Constantinopol. În anul 700 Sf. Andrei Cretanul compune numeroase imne în cinstea sărbătorii Sfântului Nicolae. acordând puțină importanță procesiunilor exterioare și îndemnând la abandonarea tuturor elementelor ce aminteau de Misterele grecești și fantasmagoriile diabolice. Din sec. VIII cultul se răspândește în Apus – datorită emigrației călugărilor ortodocși îngroziți de persecuțiile iconoclaștilor – mai precis, în Italia (Sicilia și Calabria). Acum se conturează prima „Viață” a Sfântului Nicolae, cu un nivel ridicat de credibilitate, autorul fiind Arhimandritul Mihail. Această lucrare ne-a parvenit intactă și ea a devenit ulterior prototipul altor biografii.

Secolul al IX-lea ar putea fi considerat apogeul literaturii „nicolaite”, prin apariția „Vieților” Sfântului Nicolae (Metodiu și diaconul Ioan), panegiricelor (George Cartofilax, Niceta de Paflagonia, Leon înțeleptul) și imnelor Sfântului Teodor Studitul, Pseudo-Romanus, Iosif Imnograful. În sec. X se întâmplă un fapt cu repercusiuni adânci în scenariul de reconstituire istorică a vieții Sfântului Nicolae. Biografii acestei perioade – în dorința de a lărgi orizontul celor care îl prețuiau pe Sf. Nicolae – au declanșat confuzii între persoana Sfântului Nicolae al Lichiei și Nicolae de Sion, viitor episcop de Pinara, mort în anul 564. în evoluția cultului Sfântului Nicolae, un mo ment cheie îl constituie anul 1087, când are loc mutarea moaștelor din Mira Lichiei la Bari, prăznuită la 9 mai. Istoricii se bazează pe două izvoare cu privire la acest episod: cronicarul Niceforus și istoricul Ioan Arhidiaconul. Din anul 1087 până în prezent, cripta subterană a bazilicii Sfântului Nicolae din Bari adăposte ș te sfintele sale moaște. Deasupra se află o icoană a sfântului donată de țarul ortodox al Serbiei, Uros III Decianski, în anul 1327. Bazilica face parte dintr-un complex monahal dominican, unde se oficiază zilnic, pe mormântul sfântului, ca în vremurile primare, liturghia catolică, urmată de liturghia ortodoxă rusă și, o dată pe săptămână, slujba ortodoxă în limba română, săvârșită într-un altar propriu ortodocșilor. De asemenea, bazilica posedă un muzeu cu obiecte dăruite de împărați, prinți și regi, în cinstea Sfântului Nicolae.

Evlavia față de Sf. Nicolae a fixat în memoria creștinilor alte două locuri, care dețin o parte din moaștele Sfântului Nicolae: regiunea Lorraine în Franța unde există o bucată din degetul sfântului, și București, la biserica „Sf. Gheorghe cel Nou”, unde se găsește mâna sa dreaptă.

Sursa: Nicoleta Pălimaru – În revista Renașterea, nr. 12, dec./2004.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Eseu
De ce îl sărbătorim în 13 noiembrie pe Sf. Ioan Gură de Aur? 

De ce îl sărbătorim în 13 noiembrie pe Sf. Ioan Gură de Aur? 

Unul dintre marii părinţi ai creştinismului, Arhiepiscopul Ioan al Constantinopolului (†407) este cunoscut şi sub numele de „Atletul lui Hristos”, titulatură oferită de pr. Virgil Gheorghiu în cartea tradusă în română sub titlul omonim, apărută la Sibiu în 2004,...

Hristos – Domnul vindecării și al Vieții

Hristos – Domnul vindecării și al Vieții

Aspecte introductive Relatarea lucanică continuă și în această duminică. Medicul narator așterne astăzi în fața cititorilor descrierea altor fapte minunate. De-această dată, în centrul istorisirii se găsește o înviere. Însă mai e un aspect periferic, extrem de...

Împărăția și ipostazele ei

Împărăția și ipostazele ei

Text și context Parabola aflată în centrul pericopei de astăzi e adresată fariseilor. Pentru a nu știu câta oară, Hristos critică atitudinea lor și vine să pună accentele cum se cade. Formalismului atât de des invocat de ei, devenit însă o adevărată formă fără fond,...

Hristos Vindecătorul

Hristos Vindecătorul

Aspecte introductive Ar fi multe de spus cu privire la această pericopă. Ar fi și mai multe de înțeles dintr-o lectură făcută cu inima, a pasajului în cauză.Hristos, cel se prezintă în ipostaza Semănătorului vine apoi să potolească furtuna. Iar ulterior să izgonească...

Domnul și grija de ceilalți

Domnul și grija de ceilalți

Aspecte introductive Pasajul ce conține Evanghelia de astăzi este unul complex și de o densitate dogmatică rar întâlnită. De-altfel, Apostolul Ioan este un om care se remarcă prin profunzimea gândirii și atenția pentru chestiuni ce trec dincolo de simpla narațiune cu...

Gânduri despre Cuvioasa

Gânduri despre Cuvioasa

Unui șoarece de bibliotecă ca mine, învățat cu ștersul colbului de pe documente și scoaterea din negura istoriei a unor informații inedite, nu-i prea surâde ideea de a scrie despre Cuvioasa. În discreția ei a lăsat cam puține informații care ar putea fi valorificate...