Cuvântul de învățătură al vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu la prohodirea lui Ioan Alexandru, Mănăstirea Nicula

de Documentare

Marea schimbare în sufletul lui Ioan Alexandru este legată de persoana părintelui Stăniloae, sub îndrumarea căruia cunoaşte literatura filocalică şi ortodoxia patristică. În acest moment încep să fiarbă apele-n el prin revărsarea lui Dumnezeu; din această clipă el a părăsit vechea sa poezie şi a devenit imnograf, luându-şi-l ca model pe Sfântul Roman Melodul. Aşa se face că avem prin străduinţa lui Ioan Alexandru o uriaşă operă de imnuri pe care cei mai mulţi dintre noi o cunoaştem: Imnele bucurieiImnele TransilvanieiImnele Ţării RomâneştiImnele Moldovei.

Perioada de tranziţie a lui Ioan Alexandru ne este prezentată de Gheorghe Rusu, perioadă în care Ioan Alexandru laicul se transformă în Ioan Alexandru teologul, credinciosul, marele poet creştin. În Vămile pustiei este problema păcatului pe care omul şi-l descoperă, şi-l recunoaşte şi care trebuie spălat printr-o asceză purificatoare; odată cu această lucrare se încheie perioada de tranziţie şi se intră în aceea a imnelor. Acum poetul este senin şi lucrează numai cu cerul pur, nu mai găsim angoase, nu mai găsim conştiinţa în lacrimi, iar poetul se exprimă într-o necontenită cascadă de bucurie, de iluminări, de certitudini. De aceea Ioan Alexandru se poate număra printre marii poeţi de inspiraţie creştină din lumea întreagă.

Cu prilejul trecerii la cele sfinte a lui Ioan Alexandru trebuie să ne amintim de un verset din Psalmul 41: „Adânc pe adânc cheamă în glasul căderii apelor tale“. Or, din opera lui Ioan Alexandru transpare dorul pentru adâncul lui Dumnezeu. Ca şi Vasile Voiculescu, el cântă iubirea creştină, iubirea supremă a oricărui creştin, care este corolarul tuturor celorlalte virtuţi ale omului şi care le face pe toate acestea lucrătoare. Iubirea este singura dogmă ce nu se discută, împotriva căreia nu avem nimic de spus de 20 de veacuri, ea nu este o stare de spirit, nu este un simplu sentiment, ci apaţine fiinţei lăuntrice a omului. Iubirea este cea care-l ajută pe om să înainteze pe drumul cunoaşterii de sine şi al cunoaşterii de Dumnezeu.

Pentru Ioan Alexandru, cugetul nu poate cuprinde adevărul despre Dumnezeu şi fiinţa lui; este nevoie de intervenţia iubirii creştine care să deschidă larg orizonturile omului către cunoaştere. Dragostea lui Dumnezeu îşi arată roadele sale chiar şi atunci când omul nu este conştient sau când omul este frământat de îndoieli care îl apropie de necredinţă. Ioan Alexandru scrie în legătură cu aceasta: „pe cât era în sine de scârbit, cu el ardea de-a pururi văpaia. Aprobă bietul Iov că în cele din urmă Dumnezeu s-a reapropiat de el şi el de Dumnezeu”. Iubirea nu este numai o relaţie între om şi Dumnezeu pe verticală, ci şi pe orizontală. Mai mult de atât, iubirea nu este individuală, ea devine colectivă, devine omenească şi devine un bun al întregului neam pe care poetul îl iubeşte cu ardoare: „averea unui neam e în puterea lui de a iubi”. Universul însuşi din care face parte omul este stăpânit de iubire: „Stăpânul cosmosului este Miel, blândeţe şi numai iubire”. Dar iubirea în sine este descrisă şi are un corolar, anume jertfa de sine. Pe această temă a jertfei de sine, Ioan Alexandru ne-a lăsat pagini extraordinare în legătură cu martirii omenirii. Martiri precum Constantin Brâncoveanu sunt prezentaţi la o înălţime foarte mare de către Ioan Alexandru, însă nu numai ca o dramă spectaculoasă demnă de a fi  pusă în calendar, ci este şi o suferinţă cu urmări, cu consecinţe:
„Un stejar dacă e retezat
nu mai prinde grabnic rădăcină
Din credinţă un om decapitat
lasă în urmă o ţară în lumină”.

Jertfa de sine însă nu se opreşte în sinea ei, ci duce către un drum şi anume către Înviere – una din temele scumpe ale lui Ioan Alexandru. Este Învierea la care omul este aşteptat chiar dacă nu crede şi chiar dacă nu are o informaţie specifică.
Ioan Alexandru spune: „Fugi de moarte, dai de viaţă” şi: „Oricât moartea mai stăpâneşte încă Învierea în noi e mai adâncă”.

În momentul în care Iisus se ridica la cer le-a spus ucenicilor Săi: „Iată, Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor” şi ne spune evanghelistul că după acest cuvânt şi după ce au rămas singuri fără învăţătorul lor, Apostolii s-au întors în Ierusalim cu bucurie.

Iată de ce, duhovniceşte vorbind, astăzi Ioan Alexandru nu pleacă, ci se întoarce…

Cuvântul de învățătură al vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania la slujba de prohodire al poetului creștin Ioan Alexandru, Mănăstirea Nicula, 23 septembrie 2000

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Documentare
Efectele Aghesmei Mari şi întrebuinţarea ei

Efectele Aghesmei Mari şi întrebuinţarea ei

Cuvântul agheasmă în limba greacă înseamnă apă sfințită. După importanţa şi modul ei de întrebuinţare, agheasma este de două feluri: Agheasmă Mare şi Agheasmă Mică. În Biserica Ortodoxă, în ajunul şi în ziua sărbătorii Botezului Domnu­lui (5 şi 6 ianuarie), se...

Viața Arhimandritului Cleopa Ilie

Viața Arhimandritului Cleopa Ilie

Părintele Cleopa Ilie a fost unul dintre marii duhovnici ai Moldovei, care, mânat de dorința de a face bine, și-a dedicat întreaga viață rugăciunii și pocăinței, ajutând și pe alții să dobândească harul primit de la Dumnezeu. Părintele Patriarh Daniel l-a numit „dar...

Cădelniţa și tămâia – Cezar Login

Cădelniţa și tămâia – Cezar Login

Tămâia este privită ca unul dintre elementele caracteristice ale celebrărilor liturgice creştine. Însă folosirea tămâiei este mult mai veche. Este atestată în cultul Vechiului Testament (Ieş. 30, 1-8; Lev. 16, 12 etc.), în alte religii şi chiar în scopuri civile,...