Daniel Turcea – poet cu o viață aproape de sfințenie

Poet creștin român, despre care s-a scris însă mult prea puțin. Viața acestui poet înfățișează un model de convertire, precum și o viață creștină practică, deosebit de frumoasă, în cadrul Mănăstirii Cernica. Acesta a fost Daniel Turcea.

S-a născut la 22 iulie 1945, în localitatea Târgu Jiu, ca cel de-al doilea copil între cei patru ai familiei, iar copilăria și-a petrecut-o în Pitești. Bunicul său a fost preot, din neam de preoți, iar mama sa avea o minte deosebit de luminată, zestre pe care a dat-o mai departe, fiului ei. Acesta a absolvit Liceul „Nicolae Bălcescu” din Pitești în 1963 și a fost licențiat al Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” din București în 1968.

Deși prima sa poezie a scris-o la vârsta de numai șapte ani (Corabia) , debutul său literar s-a produs în revista „Amfiteatru” (1968) . În cadrul Editurii „Cartea Românească”, în anul 1970 a văzut lumina tiparului, volumul de poezii „Entropia”, iar în anul 1978, volumul „Epifania”, ambele semnate de Daniel Turcea. Dacă poeziile din volumul „Entropia” sunt rătăcitoare, cele din volumul „Epifania” sunt luminătoare.

Poeziile lui Daniel Turcea sunt greoaie pentru cei neobișnuiți cu stilul sau. Se spune că, pentru a-i înțelege întocmai poeziile, este nevoie de mult studiu asupra matematicii și a Sfinților Părinți. Legătura dintre matematică și Sfinții Părinți nu o pot înțelege însă decât aceia care au gustat în mod practic din amândouă.

Acest tip de poezie poate fi luat ca manual, ca îndreptar aşa cum sunt luate textele Părinţilor, învăţătura, mărturisirea, doxologia acestora. Imnele poetului român vin, se încadrează pe linia Sfântului Simeon Noul Teolog dar nu se opresc pe această linie pentru că în faţa lui Dumnezeu fiecare-şi are răspunsul, iar poezia lui Daniel Turcea este un răspuns aşa cum „un răspuns e-n fulgul de zăpadă”.

Gheorghe Pantelie spunea despre el că : „Avea o existență aproape de sfințenie“
Pasiunea sa pentru geometrie, i-a fost insuflată, cel mai probabil, de mama sa, profesoară de matematică. Retras, firav, meditativ, ne privea cu înțelepciune, ne încuraja blajin. Avea o fascinație pentru misticism. Deși nu știa că va muri, se grăbea să publice «Trebuie să public cât mai repede, să aflu». Avea un timbru calm, o tristețe întipărită pe chip, era de o rară calitate sufletească, distins, care impunea prin tăcere. Îl consider, dintre noi, apropiații, singurul vârf de lance în a se desprinde de materie. Chiar înainte de a se retrage la Cernica, cu certitudine o spun, avea o existență aproape de sfințenie. ”

Poetul a murit la data de 28 martie 1979 la Mănăstirea Cernica. Acesta a rămas ca unul din marii poeți creștini ai secolului XX.

 

Surse:

https://www.autorii.com/scriitori/daniel-turcea/

https://doxologia.ro/viata-bisericii/prezentare-de-carte/daniel-turcea-un-poet-care-trebuie-fericit-cu-lacrimi

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Daniel Turcea – poet cu o viață aproape de sfințenie
Loading
/
AUDIO  Biserica de lemn din Gârbău Dejului

AUDIO Biserica de lemn din Gârbău Dejului

În ediția din această săptămână a rubricii „Biserici de lemn din patrimoniul județului Cluj” vă invităm printre dealurile domoale din jurul Dejului, pentru a descoperi o biserică veche, aparent modestă, dar fermecătoare. Este vorba de biserica de lemn din Gârbău...

GHEORGHE ZAMFIR (6 aprilie 1941)

GHEORGHE ZAMFIR (6 aprilie 1941)

Gheorghe Zamfir vine pe lume în Găești, județul Dâmbovița, la 6 aprilie 1941 și a avut încă de mic copil înclinații muzicale. Va fi atras încă de timpuriu de instrumentele muzicale, în special de muzica lăutarilor, una dintre cele mai mari dorințe ale sale fiind aceea...

Johannes Brahms (7 mai 1833 – 3 aprilie 1897)

Johannes Brahms (7 mai 1833 – 3 aprilie 1897)

Johannes Brahms s-a născut la data de 7 mai 1833 în Hamburg, Germania, într-o familie modestă în care tatăl era contrabasist. Primele lecții de muzică le primește astfel chiar de la tatăl său, ajungând să se remarce în domeniul pianului. Pentru a-și ajuta financiar...

AUDIO Vechi icoane ale bisericii de lemn, monument istoric, din Bica

AUDIO Vechi icoane ale bisericii de lemn, monument istoric, din Bica

Unul din monumentele istorice din lemn care se remarcă prin frumusețea și starea de conservare bună în care se găsește este Biserica din Bica, județul Cluj. Ea își dezvăluie încă de la intrare vârsta, prin inscripţia în chirilică de pe portalul intrării, care ne spune...