Daruri pentru persoanele nevoiașe din Huedin

de | dec. 22, 2017

Fundaţia Cultural Filantropică „Protopop Aurel Munteanu” din Huedin, oferă zilnic, prin Cantina Socială „Protopop Dorel Puşcaş”, o masă caldă persoanelor cu situaţii financiare precare din zona Huedinului. În perioada Postului Crăciunului din acest an, fundaţia cu sprijinul mai multor instituţii din ţară și din străinătate precum şi cu sprijinul autorităţilor locale şi centrale, a reuşit să le facă copiilor beneficiari ai cantinei sociale cadouri frumoase.

Unul dintre principalii susţinători ai Fundaţiei Cultural Filantropice „Protopop Aurel Munteanu” şi a mai multor fundaţii din ţara noastră, este Fundaţia germană Diakonie, reprezentată de domnul Christian Muke din Berlin. Prin programele pe care Fudaţia Diakonie le desfăşoară se numără şi programul „Vereinigte Aktion fur Rumanien” care este destinat ajutorării copiilor proveniţi din familii cu situaţii financiare problematice, sau a copiilor proveniţi din familiile de etnie rromă, pentru sprijinirea creşterii şi educării lor.

Funadaţia Diakonie prin intermediul programului menţionat mai sus, sprijină de doi ani de zile proiectele Cantinei Sociale „Protopop Dorel Puşcaş” din Huedin, cu ajutor material, fie în bani, fie în bunuri. Anul acesta, fundaţia din Germania a oferit unui număr de 16 copii înscrişi în programul cantinei, burse în valoare de 40 de euro. Astfel, cei 16 copii din clasele V-IX, de la Grupul Şcolar Vlădeasa Huedin, care primesc în fiecare zi o masă caldă la cantina socială, au primit îmbrăcăminte în valoare de 40 de euro. Tot Fundaţia Diakonie asigură zilnic caserolele în care se transportă hrana caldă pentru copii din clasele primare de la Şcoala Cetatea Veche din Huedin.

În data de 19 decembrie 2017 Filiala Crucea Roşie Cluj, reprezentată de doamna director Bratu Simona şi de preşedintele filialei Părintele Dejeu Mircea, a oferit beneficiarilor cantinei, alimente în valoare de 1700 lei precum şi 80 de pachete consistente, conţinând dulciuri şi produse de curăţenie.

De asemenea, unii credincioşi din orașul Huedin și din cuprinsul Protopopiatului Ortodox Huedin, alături de preoţii parohi, au oferit familiilor aflate în situaţii de risc, pachete cu ajutoare constând în alimente şi îmbrăcăminte. Parohiile: Brăişoru, Buteni, Corneşti, Dângau Mic, Mărgău, Mănăşturul Românesc, Păniceni, Poieni, Vişagu, şi Mănăstirea Crucea Iancului din Mărişel, s-au ostenit pentru a face o bucurie aproapelui lor.

      Pr. Lupuțan Dan

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfintire de placă omagială și lansare de carte, în Huedin

Sfintire de placă omagială și lansare de carte, în Huedin

Pe fațada Catedralei Moților din Huedin a fost amplasată o placă omagială pentru cinstirea celor 10 delegați din zona Huedinului, împuterniciți cu credenționale, care au votat la Marea Unire de la Alba Iulia, indiferent de confesiunea lor, precum și a tuturor celor...

Centenarul Marii Uniri în Parohia Berchieşu

Centenarul Marii Uniri în Parohia Berchieşu

Sâmbătă, 24 noiembrie, incepând cu ora 11,00 ,în biserica de lemn, monument istoric a parohiei cu hramul ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, copiii îndrumaţi de preotul paroh Vasile-Florin Negru, au cântat cântece şi imne cu tematică istorică şi patriotic....

Hramul bisericii parohiale din Vânători, protopopiatul Huedin

Hramul bisericii parohiale din Vânători, protopopiatul Huedin

Biserica parohială din Vânători, Protopopiatul Huedin, și-a serbat miercuri 21 noiembrie, de sărbătorea Intrării în biserică a Maicii Domnului, hramul. Cu această ocazie a fost săvârșită Sfanta Liturghie în sobor de preoți, din care au făcut parte: protopopul de...

Instalarea noului preot paroh al Parohiei Șoimeni

Instalarea noului preot paroh al Parohiei Șoimeni

Miercuri, 21 noiembrie 2018, în ziua de prăznuire a ,,Intrării în Biserică a Maicii Domnului” a avut loc la Biserica Parohiei Şoimeni, cu Hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Protopopiatul Ortodox Român Cluj I, instalarea noului preot paroh. La acest eveniment...