De Noaptea Muzeelor, o expoziție de sculptură în lemn va fi vernisată la Muzeul din Ciucea

de | mai 11, 2022 | Cultură

Evenimentul anual Noaptea Muzeelor va fi marcat la Muzeul „Octavian Goga” din Ciucea prin deschiderea expoziției de sculptură în lemn „Memoria satului încrustată în lemn”. Aceasta este organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, în parteneriat cu Muzeul din Ciucea. Expoziția va fi prezentă pe simezele muzeului din Ciucea, între 14 mai și 6 iunie 2022.

Toți cei care vor trece pragul Casei Albe, parte a Complexului memorial din Ciucea, vor putea admira lucrările de mari dimensiuni a trei cunoscuți artiști sculptori sătmăreni: Vasile Dragoș, Kóter Vasile și Vasile Vari, membri ai Asociației Artiștilor Plastici Satu Mare.  Panourile sculptate se integrează prin materialul folosit în tematica expoziției etnografice de bază a muzeului din Ciucea. Material iubit dintotdeauna de meșterii și artiștii români, lemnul este lucrat cu talent, migală și  măiestrie de cei trei reprezentanți ai acestei arte, în a căror tematică se regăsesc crâmpeie din lumea satului românesc, de la peisajele idilice cu șuri, la figuri de femei în port popular sau țărani arând ogorul cu plugul tras de boi.

Expoziția itinerantă, prezentată mai întâi în Cluj-Napoca în a doua jumătate a lunii aprilie, este rezultatul parteneriatului cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare și se înscrie în șirul schimburilor culturale desfășurate în ultimii ani între cele două instituții.

Născut în 1958 în comuna Turț din județul Satu Mare, Vasile Dragoș este un sculptor autodidact, invitat în numeroase expoziții personale și de grup, dar și în tabere de sculptură în întreaga Transilvanie și în Ungaria. Vasile Vari s-a născut în 1979 în localitatea sătmăreană Halmeu, deprinzând tainele  sculpturii în lemn începând cu 2016, alături de maestrul sculptor Iosif Foris. A expus până în prezent la Târgu Mureș, Carei și Satu Mare, abordând tematică din lumea satului, natură dar și din cultura tradițională a altor popoare.

Cel de-al treilea sculptor prezent este  Kóter Vasile, născut în 1950 în Carei. A început să cioplească la 6 ani, preferând lemnul de-a lungul întregii sale activități, chiar dacă abordează osul și marmura deopotrivă. Din 1980, este membru al Asociației Artiștilor Plastici Satu Mare, fiind prezent în peste 40 de expoziții și tabere de sculptură din România, Ungaria și Grecia.

Foto: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj 

 

 

Ultimele articole

Agenda ierarhilor în Duminica a 33-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 33-a după Rusalii

În Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului), 5 februarie 2023, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și...

Mai multe din Cultură
Spectacol festiv la Cluj-Napoca, dedicat Zilei Unirii Principatelor Române

Spectacol festiv la Cluj-Napoca, dedicat Zilei Unirii Principatelor Române

Îndrăgiți cântăreți de muzică populară vor încânta publicul clujean luni, 23 ianuarie 2023, în cadrul spectacolului festiv dedicat Zilei Unirii Principatelor Române, intitulat „Hai să dăm mână cu mână!”. Manifestarea,  ajunsă la cea de-a treia ediție, este organizată...

Primele spectacole ale anului 2023 la Teatrul de Păpuși „Puck”

Primele spectacole ale anului 2023 la Teatrul de Păpuși „Puck”

Micii spectatori clujeni sunt așteptați în acest weekend la Teatrul „Puck” să urmărească primele spectacole ale acestui an. Este vorba de „Plüm-Plüm kalandjai /„Aventurile lui Plüm-Plüm”, (sâmbătă, 7 ianuarie, de la ora 11) și „ Hänsel și Gretel”, după Frații Grimm...

BALUL OPEREI – 11 februarie 2023

BALUL OPEREI – 11 februarie 2023

În 11 februarie 2023, după doi ani de pauză, ne bucurăm să putem organiza Balul Operei – cel mai elegant eveniment din România, ediția cu numărul 27. Balul Operei este cel mai elegant eveniment din România, devenit prin tradiția celor 26 de ediții, emblematic pentru...