Denia Canonului cel Mare, la Capela Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca

de | apr. 2, 2020 | Actualitatea religioasă

În săptămâna a V-a din Postul Paştilor, miercuri seara, 1 aprilie 2020, la Capela Seminarului Teologic din Cluj-Napoca, Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Denia Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, în sobor restrâns de preoți și diaconi, cu respectarea regulilor impuse de autorităţi, respectiv săvârşirea slujbei fără prezenţa credincioşilor, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

La finalul slujbei, ierarhul s-a rugat pentru cei aflați în suferință și a citit rugăciunea specială pentru încetarea noii epidemii.

De asemenea, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a afirmat că, printre altele, „acest Canon de pocăință, în cântarea a opta, ne aduce aminte de locuitorii din cetatea Ninivei, care se rătăciseră de la adevăr și de la calea cea dreaptă,  dar și de faptul că Dumnezeu i-a salvat. Noi nădăjduim că Dumnezeu o să ne salveze și pe noi, ne punem nădejdea în El, așa cum și-au pus-o ninivitenii; s-au căit și au postit de la cei mari până la cei mici.”

„În acest Canon de pocăință, alcătuit de Sfântul Andrei, Arhiepiscopul Cretei, după cântarea a șasea, într-un condac plin de înțelepciune, Sfântul Andrei se adresează sufletului lui și, bineînțeles, sufletului nostru: «Suflete al meu, suflete al meu, scoală! Pentru ce dormi? Sfârşitul se apropie şi vei să te tulburi. Deşteaptă-te dar, ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce este pretutindeni, şi toate le plineşte.»”

Pornind de la cuvintele Sfântului Isaac Sirul, care compară lumea aceasta cu o mare, iar pocăința cu o corabie, Mitropolitul Andrei a menționat: „Marea cea furtunoasă așezată între noi și raiul spiritual o putem trece numai prin corabia pocăinței, purtată de vâslașii fricii. Dacă vâslașii aceștia, ai fricii, nu cârmuiesc bine corabia pocăinței, prin care trecem marea lumii acesteia spre Dumnezeu, ne înecăm în ea. Căința e corabia, frica este cârmaciul, iar dragostea e limanul dumnezeiesc. Deci ne așază frica în corabia pocăinței și ne trece marea cea furtunoasă și ne călăuzește spre limanul dumnezeiesc, care este dragostea.”

La finalul predicii, Mitropolitul Clujului a afirmat: „Dumnezeu ne iubește pe toți! Pe El îl rugăm să ne ajute să depășim această stare de încercare în care ne aflăm.”

 

Deoarece credincioșii nu au putut participa la acest moment solemn, Denia Canonului cel Mare a putut fi urmărită, în direct, pe pagina de facebook a Mitropoliei Clujului și a Radio Renașterea, precum și ascultată pe frecvențele Radio Renașterea: 91 MHz la Cluj, 99.1 MHz la Huedin și 102 MHz la Bistrița.

 

Canonul Pocăinței

Deniile, slujbe specifice Postului Mare, sunt utrenii care se săvârşesc în seara zilei precedente. Astfel, Denia Canonului cel Mare este utrenia zilei de joi, oficiată miercuri seara.

Încă din prima săptămână a Postului, cultul Bisericii este marcat de citirea, de luni până joi, în patru părți a Marelui Canon, cunoscut drept Canonul Sfântului Andrei Criteanul.

Canonul se citește în întregime în săptămâna a cincea din Postul Paștilor, în cadrul deniei de miercuri seara.

Scopul acestui canon, scris de Sfântul Andrei Criteanul († circa 740 d.Hr.), este să ne readucă aminte de starea noastră de păcătoșenie, de necesitatea chemării numelui lui Iisus Hristos în inima noastră și de importanța pe care o are pocăința în viața noastră.

Din punct de vedere al structurii, Canonul cel Mare este cel mai extins imn liturgic din cultul ortodox, alcătuit din nouă cântări compuse la rândul lor din stihiri scurte de pocăință, 250 la număr, ritmate de invocația „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă”, cerere care amintește de rugăciunea vameșului din prima duminica a perioadei Triodului.

Mai multe fotografii AICI  

Text și foto: Darius Echim / mitropolia-clujului.ro

În săptămâna a V-a din Postul Paştilor, miercuri seara, 1 aprilie 2020, la Capela Seminarului Teologic din Cluj-Napoca,…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Miercuri, 1 aprilie 2020

Actualitate