ALEXANDRU MIRONESCU (1903–1973), om de știință, scriitor și filozof, a urmat studii de fizică și chimie la Universitatea din București și la Sorbona, unde și-a obținut și doctoratul. Un al doilea doctorat, în filozofie, l-a susținut la Universitatea din București. A activat ca profesor de chimie în cadrul aceleiași universități, la Facultatea de Științe (1929–1949). A făcut parte din celebra mișcare de renaștere duhovnicească Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim (București). Una dintre preocupările constante din viața sa a fost relația dintre credință și știință, precum și complexul raport dintre cultură și spiritualitate. Persecutat de regimul comunist, este îndepărtat din învățământul universitar (1949) și, mai târziu, va fi arestat și întemnițat (1958), alături de fiul său, studentul Șerban Mironescu, și de alți membri ai Rugului Aprins, sub acuzația de activitate subversivă.
Împreună cu dr. Călin Emilian Cira, doctor în istorie și doctorand în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, stăm de vorbă despre câteva aspecte legate de ecumenism la Alexandru Mironescu și jurnalul său „Adimirabila tăcere”.
