Întrucât ne aflăm în zilele de sfârșit ale anului vechi, dar și de început ale celui nou, socotim potrivit să ne aducem aminte despre împăcare, pentru a nu încheia și a nu începe neîmpăcați… Iar împăcarea este un gest care izvorăște din inima oricărui creștince caută liniște sufletească și, în același timp, vrea s-o ofere tuturor din jurul său, mai de-aproape și mai de departe.
Nici unul dintre noi nu poate ști dacă anul în care ne găsim nu este cumva și ultimul din viața noastră… Trecerea pragului acestei vieți și înfățișarea înaintea Dreptului Judecător poate fi mult mai apropiată decât ne imaginăm, datorită înmulțirii bolilor aducătoare de moarte, între care, iată, noul coronavirus, vedem zilnic, determină decese cu duiumul. Orice creștin prevăzător ia seama la posibilitatea iminentă a trecerii în veșnicie și, de aceea, dorește ca această trecere să-l găsească împăcat: cu Dumnezeu, cu semenii și cu sine însuși. Ia seama, totodată, că semenii cu care nu s-a împăcat îi pot deveni acuzatori sau „pârâși” înaintea Dreptului Judecător. De aceea, dorind a fi prevăzători în acest sens, e bine să fim receptivi la un cuvânt expres al Mântuitorului: „Împacă-te cu pârâșul tău degrabă, cât încă mai ești cu el pe cale, ca nu cumva pârâșul să te dea pe mâna judecătorului, iar judecătorul pe aceea a slujbașului și să fii aruncat în temniță” (Matei 5, 25).
„Calea” poate fi înțeleasă, desigur, mai lungă sau mai scurtă: ani, un an, o lună, o zi, un ceas… Înțelesul de o zi apare și-ntr-o scurtă pildă din Pateric:
„Niciodată nu m-am culcat să dorm având (ceva) asupra cuiva, nici am lăsat pe cineva să se culce să doarmă având ceva asupra mea. Aceasta pe cât am putut…”(Pateric, Avva Agathon).
Această pildă este, de fapt, în consonanță cu îndemnul Mântuitorului ca, înainte de a-ți aduce darul în biserică, să te împaci negreșit cu semenii: „Dacă îți vei aduce darul tău la altar și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, Lasă darul tău acolo, înaintea altarului, și mergi întâi și împacă-te cu fratele tău și apoi, venind, adu darul tău…” (Matei 5, 23-24); sau, un alt cuvânt: „Iar când stați de vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greșelile voastre” (Marcu 11, 25).
Îndemnul de a ne împăca „pe cale” cu posibilii pârâși este foarte util, am zice salvator, chiar în înțelesul obișnuit. Dacă avem cu cineva un litigiu, este bine să ne împăcăm fără să se ajungă la tribunal, chiar dacă suntem nevinovați. Cu atât mai mult dacă noi purtăm vina. „Pe cale”, adică până a se ajunge la judecată. Sfântul Ioan Gură de Aur așa vede înțelesul prim, după literă, al versetului: „Dacă nu te împaci cu el, îți va face și mai mare rău; te va sili să ajungi în fața judecății. Împăcându-te cu el, pierzi poate averea, dar ai trupul liber! De eviți lupta de la tribunal, culegi două foloase: unul, că nu mai suferi rușinea închisorii și a condamnării; altul, că fapta se datorează ție, și nu violenței celuilalt. Că înainte de a intra pe ușa tribunalului tu ești stăpânul; dar dacă îi treci pragul, oricât te-ai strădui, nu vei putea să-ți aranjezi treburile după voința ta, că ești sub mâna altuia!”(Omilii la Matei, XVI, 8).
Înțelegem, acum, că expresia „pe cale” se referă la timpul vieții noastre pământești, în care trebuie să fim împăcați cu toți semenii, așa încât îngerii buni și sfinții să poată da o bună mărturie, iar diavolii să nu aibă nici un capăt de acuzare asupra-ne. Împăcarea trebuie să aibă în vedere, în primul rând, conștiința proprie. Pentru că ea ne atrage atenția, de fiecare dată, când îi „uităm” pe cei în nevoi, sau când purtăm dușmănie cuiva. Dacă nu ne îndreptăm, conștiința noastră ne va fi, astfel, întâiul „pârâș” înaintea tronului Dreptului – Judecător. De aceea, „pe cale”, trebuie s-o avem împăcată, în fiecare zi, în fiecare clipă. „Peste mânia voastră să nu apună soarele!” – îndeamnă Sfântul Apostol Pavel (Efeseni 4, 26). Acest cuvânt are un înțeles apropiat, să ne împăcăm în aceeași zi cu cei cu care am avut supărări, și un înțeles mai larg, pe care-l subliniem: să nu apună soarele vieții noastre pământești și să ne găsească nepregătiți!
Revenind la îndemnul Mântuitorului de împăcare cu pârâșii, trebuie să observăm că este însoțit, atenție!, de un cuvânt pe care-l socotim „cheia” dezlegării întregii taine: „degrabă!”. Adică: nu amâna faptele de milostenie, nu amâna stingerea conflictelor cu semenii, nu amâna să-ți împaci conștiința ta de om și creștin! Cu alte cuvinte, împacă-te cât mai repede cu putință, azi, căci ziua de mâine nu mai este a ta, este a lui Dumnezeu. Azi trăiești, mâine nu se știe! Cunoaștem cu toții că atunci când rostim rugăciunea „Tatăl nostru”, zicem, la un moment dat: „Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi…”„Astăzi”, nu „mâine”, căci astăzi ne este foame, material și spiritual. Atunci, la fel să fie și cu iertarea, milostenia, împăcarea etc.: astăzi, nu mâine!
Este adevărat, că ne găsim uneori în situații delicate: am vrea să ne împăcăm cu X sau cu Y, fie din familie, fie dintre colegi ș.a.m.d., dar uneori avem de-a face cu oameni dificili, cu reacții imprevizibile, adesea violente… Ce vom face? Sigur, de la caz la caz vom căuta o soluție viabilă. Vom găsi una, de o vom căuta stăruitor! Evoc, pentru aceste cazuri delicate, o metodă practică, pe care am recomandat-o la spovedanii deseori în ultimii 10-15 ani, metodă favorizată de avansarea tehnicii comunicării prin internet: trimiterea unui mesaj, fie prin email, fie WhatsApp, ori alt mijloc… Un mesaj concis, bine cumpănit, prin care propunem să ne împăcăm, ori chiar ne cerem iertare, inclusiv în situațiile în care vina noastră e mai mică decât a destinatarului… E posibil ca întâlnirea directă ori convorbirea telefonică să fie dificile, greu de gestionat și, atunci, un mesaj poate rezolva litigiul fără strângeri de inimăși stres. Anticii aveau un proverb în acest sens: „Epistula non erubescit” (Cicero) – „Scrisoarea nu roșește”! Adică, fiecare dintre noi poate scrie degajat ce are pe suflet, fără a fi puși în situații jenante. Mai departe, reacția celuilalt poate fi creștinească, sau necreștinească (jignitoare, violentă, chiar). Însă: nu mai e problema noastră, noi ne-am făcut datoria, conștiința noastră poate fi împăcată! Ideea principală este să nu rămânem neîmpăcați, dacă se poate nici măcar o singură zi, necum un an, ori ani în șir…
De încheiere, amintim o rugăciune de împăcare, scurtă dar plină de sensibilitate, pe care să o rostim din toată inima acum la sfârșit de an vechi și început de an nou:
Doamne, miluiește pe cei ce mă urăsc, se sfădesc cu mine și mă ocărăsc; asemenea și pe cei ce mă grăiesc de rău, ca nu cumva vreunul din ei să pătimească ceva rău pentru mine, necuratul, nici în veacul de acum, nici în cel ce va să fie. Ci-i sfințește pe dânșii cu mila Ta, și-i acoperă de bunătatea Ta, Preabunule Stăpâne. Amin.
