Dragi ascultători, continuăm să răspundem la întrebarea despre Drumul Crucii, astăzi vorbind despre stația a unsprezecea la care comemorăm întinderea și râstignirea Domnului pe Cruce.
Un creștin dintr-un roman al lui Bernanos afirmă: „Dacă Dumnezeul nostru era cel al păgânilor sau al filozofilor, s-ar fi putut foarte bine refugia în cerul cel mai înalt. Ştiţi bine însă că al nostru a venit în faţa noastră, Îi puteţi arăta pumnul, puteţi să-L scuipaţi în faţă, să-L biciuiţi şi în cele din urmă să-L pironiţi pe o cruce”. Acesta e Dumnezeu creștinilor. Fiul lui Dumnezeu nu Și-a lăsat brațul pe cruce și a fugit, ci a îndurat suferința până la moarte și încă moarte pe cruce. De aceea să luăm aminte la avertismentul Cuviosului Iustin de la Celie: „Fiecare păcat al meu este un piron pe care îl bat în mâinile Domnului Celui blând”. Din contră, să-i cerem Domnlui, odată cu Sfântul Isaac Sirianul: „Prea sfintele Tale mâini pironite de necredincioşi pe cruce să mă tragă spre Tine din prăpastia pierzării”.
Marii oameni duhovnicești aveau mintea, după o expresie a Sfântului loan Casian, „pironită în contemplarea divină”. Măcar Pătimirile Domnului, Pătimiri la care ne-am adus contribuția și noi, să ne scoată mintea din împrăștiere și s-o pironească în contemplarea Lor.
