Duminica a 3-a din Postul Mare (a Sfintei Cruci) | Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

de | mart. 19, 2023 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 3-a din Postul Mare (a Sfintei Cruci), 19 martie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca.

Din sobor au făcut parte slujitori ai Catedralei și părinți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Nu suntem singuri”, în cadrul căruia le-a vorbit credincioșilor prezenți despre semnificația practică a crucii în viața noastră.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din municipiu.

La Sfânta Liturghie au participat numeroși credincioși clujeni, iar o parte din cei prezenți au asistat la slujbă în fața Catedralei din Piața Avram Iancu, rugându-se alături de ierarh pentru cei aflați în necazuri și suferințe, pentru pacea, sănătatea și mântuirea lumii.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Ultimele articole

15 mai – Ziua internaţională a familiilor

15 mai – Ziua internaţională a familiilor

În data de 15 mai este serbată Ziua Internaţională a Familiei. Biserica Ortodoxă Română sărbătorește, în duminica cea mai apropiată de această dată, o zi națională a familiei. Anul acesta. Duminica Familiei Creștine este serbată în 14 mai. Cu această ocazie, vă...

Festivalul Produsului Tradițional, la USAMV Cluj-Napoca

Festivalul Produsului Tradițional, la USAMV Cluj-Napoca

Festivalul Produsului Tradițional, la USAMV Cluj-Napoca. Între produsele prezentate de studenți se numără palaneț cu brânză de Mociu, sarmale cu păsat de Vama Oaș, tochitură moldovenească sau bere tradițională din Dorna Candrenilor Universitatea de Științe Agricole și...

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Huedin

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Huedin

Clericii din Protopopiatul Ortodox Huedin s-au reunit vineri, 12 mai 2023, în cadrul conferinței preoțești de primăvară. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, săvârșit în Paraclisul „Sfinții Trei Ierarhi” din incinta protopopiatului, în prezența Preasfințitului...

Sfințirea capelei mortuare din Gârbău

Sfințirea capelei mortuare din Gârbău

Joi, 11 mai 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Gârbău, județul Cluj. Cu acest prilej, de la ora 12:00, Părintele...