Duminica a 4-a după Rusalii, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

de | iul. 5, 2020 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 4-a după Rusalii, 5 iulie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Grija față de bolnavi, mare faptă a milei trupești”.

În cadrul slujbei, chiriarhul a hirotonit întru diacon pe teologul Silviu Rad, profesor de religie la Colegiul Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca. De asemenea, s-a rugat pentru încetarea noii pandemii, pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de Sergiu Stanciu, de la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.

Slujba a fost oficiată în fața Catedralei, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

Mai multe fotografii AICI 

În Duminica a 4-a după Rusalii, 5 iulie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 5 iulie 2020

Foto credit: Viorica Văscu / Radio Renașterea

Ultimele articole

Episcopul Petroniu a slujit la hramul Mănăstirii Bic

Episcopul Petroniu a slujit la hramul Mănăstirii Bic

Sâmbătă, 29 august 2020, Mănăstirea Bic și-a prăznuit ocrotitorul, pe Sfântul Ioan Botezătorul. Această sărbătoare încheie hramurile de vară ale mănăstirilor din Episcopia Sălajului. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Petroniu,...