Dumitru Caracostea – Critic, istoric literar și folclorist român

Critic, istoric literar și folclorist român. Este considerat a fi, alături de Tudor Vianu, unul dintre cei mai mari stiliști ai literaturii române. Acesta a fost Dumitru Caracostea.

S-a născut la 10/22 martie 1879, la Slatina, Olt. Acesta a avut o descendență aromână. Și-a început studiile la Slatina, pe care le-a continuat la Colegiul ,,Sf Sava” din București. După aceea a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie de la Universitatea din București, unde și-a luat licența în 1908. A fost elevul lui Titu Maiorescu, Ion Bianu și Ovid Densusianu.

Influența acestora a fost hotărâtoare asupra formării sale științifice. În 1909 a obținut o bursă de studii la Viena, unde a lucrat sub conducerea directă a lui W. Meyer-Liibke. În 1913 a susținut două doctorate: unul în filosofie, celălalt în filologie romanică. Odată cu izbucnirea războiului (1914) s-a întors în țară. Între 1914 și 1925 a fost profesor de liceu. A predat cursuri și la Universitatea din București, mai întâi ca docent la catedra lui Ion Bianu, apoi, din 1930, ca profesor titular la catedra de istorie a literaturii române moderne și folclor. Tot în același an a fost primit ca membru corespondent al Academiei Române, iar în 1938 devine membru titular.

A colaborat la revistele Convorbiri literare, Adevărul literar și artistic, Flacăra, Gândirea, Revista Fundațiilor Regale, Viața românească ș.a. .

Activitatea sa literară și științifică s-a orientat în două direcții: studiile de folclor (Miorița în Moldova, Muntenia și Oltenia, 1924) și exegeza operei eminesciene (Arta cuvântului la Eminescu, 1938; Creativitate eminesciană, 1943). Expresivitatea limbii române reprezintă un important studiu de stilistică literară. Lucrările sale asupra baladei populare (Balada poporană română, 1932-1933) au fundamentat o nouă metodă de cercetare, aceea a geografiei folclorice. Comentariile eminesciene s-au distins prin dubla perspectivă pe care le-au urmat: una dinamică (geneza poemelor) și alta statică (arta cuvântului) . Prin orientarea principală a spiritului, Caracostea a  aparținut mișcării moderniste.

Acesta a primit Semnul Onorific „Răsplata Muncii pentru 25 ani în Serviciul Statului.

Prin Caracostea, critica și istoria literară românească interbelică au atins un punct maxim în efortul lor de înnoire; ritmul pe care l-a imprimat acestui proces a fost însă prea abrupt și prea precipitat pentru a fi provocat ecouri și a se fi înrădăcinat în opinia publică a momentului. Astfel că meritul înnoitorilor avea să fie atribuit mai mult altora, cu pasul mai scurt, dar mai sigur.

A murit la data de  2 iunie 1964 la București.

 

Surse:

Titu Popescu, D. Caracostea – un critic modern, Cluj, Editura Dacia, 1987.

Ioana Bot, D. Caracostea, teoretician și critic literar, București, Editura Minerva, 1999; ediția a II-a revăzută și adăugită, Cluj, Casa Cărții de Știință, 2001.

Lucian Chișu, Activitatea lingvistică a lui Dumitru Caracostea, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 1998.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Dumitru Caracostea - Critic, istoric literar și folclorist român
Loading
/
Guido Schäffer, sportivul misionar | Episcopul Benedict Bistrițeanul

Guido Schäffer, sportivul misionar | Episcopul Benedict Bistrițeanul

Nu de puţine ori, privind la Hristos, modelul Său ne pare foarte îndepărtat și inaccesibil. Și atunci, există sfinţii, prietenii Săi, care ne oferă „traduceri” ale sfinţeniei, adaptate la timpul și la geografi a noastră. Viaţa Bisericii înseamnă o astfel de succesiune...

„Vlădica Nicolae s-a mutat în străbuni” | Corneliu Coposu

„Vlădica Nicolae s-a mutat în străbuni” | Corneliu Coposu

Text apărut în ziarul Ardealul, Bucureşti, Anul I, nr. 5, 16 martie 1941, p. 10. Zi mohorâtă de doliu. Steaguri cernite străjuiesc în oraşul troienit. Viers jalnic de clopote, viers de durere, străbate văzduhul răscolit de viscol întârziat, împletindu-şi neagra solie,...