Elevii cu rezultate deosebite din Dej, premiați de Biserică

de | mai 30, 2016

Elevii parohiei „Adormirea Maicii Domnului” Dej II, care au obținut rezultate deosebite la olimpiada de religie, faza județeană, dar și cei care au participat la Concursul județean „Urmarea Lui Hristos” au fost premiați duminică, 29 mai 2016, după Sfânta Liturghie. Totodată au fost premiați și tinerii din grupa de cateheză a parohiei, câștigători ai concursului național „Biserica și Școala din sufletul meu” de la nivelul Eparhiei Clujului, cu portofoliul „Scoala ne învață, iar Biserica ne luminează”.

Premierea a fost făcută de cei doi preoți ai parohiei, Ioan Bolbos și Emil Sabadîs, în parteneriat cu Școala Gimnazială Nr. 1 Dej, după concertul de pricesne susținut de corul parohiei, în prezența a sute de credincioși.

De asemenea, din partea parohiei, doamna Adriana Stela Ochian, directorul școlii, și doamna profesor Cristina Șipoș, au primit diplome de aleasă cinstire, pentru buna colaborare dintre Școală și Biserică. Toți elevii au fost  recompensați cu diplome, cărți și premii în bani, după cum ne-a transmis părintele paroh Ioan Bolbos.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Împreună slujire a preoților din cercul Sângeorz-Băi

Împreună slujire a preoților din cercul Sângeorz-Băi

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Sângeorz Băi s-au întâlnit duminica aceasta, sub coordonarea părintelui Dan Cismaş, în Biserica cu hramul „Sfântul Arhidiacon Ştefan” din Sângeorz Băi. După slujba Paraclisului Maicii Domnului, aceştia au săvârşit Taina Sfântului...

Copiii din Dej, invitați în tabără la Colibița

Copiii din Dej, invitați în tabără la Colibița

Copiii cu vârste între 9 și 12 ani din Dej sunt așteptați la o tabără de vară la Colibița. Organizată de Protopopiatul Ortodox Dej, tabăra va avea loc în perioada 17-22 august și cuprinde un program divers și atractiv pentru cei mici. Detalii despre tabără și despre...

Sportul și prietenia, promovate pe Valea Someșului

Sportul și prietenia, promovate pe Valea Someșului

Parohia Ortodoxă Parva a organizat sub egida Asociaţiei Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinții Martiri Năsăudeni” duminică, 2 august 2015, o întâlnire între tinerii ortodocși din trei parohii de pe Valea Someșului: Ilva Mică,Nepos și Parva. Evenimentul a debutat la...

Pelerini clujeni, la locurile sfinte din Țara Năsăudului

Pelerini clujeni, la locurile sfinte din Țara Năsăudului

Parohia ortodoxă „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca a organizat al treilea pelerinaj din anul acesta la mănăstirile din țară. Credincioşii din parohie au vizitat în primăvară mănăstirile din Munții Apuseni și județul Sălaj, iar de această dată, în 25 iulie, s-au...

Seară de pricesne la Gherla, în prima zi a Postului Sfintei Mării

Seară de pricesne la Gherla, în prima zi a Postului Sfintei Mării

Începând de vineri, 31 iulie 2015, Biserica Ortodoxă va intra în Postul Adormirii Maicii Domnului. La nivelul Municipiului Gherla, intrarea în Postul Maicii Domnului va fi marcată, în mod deosebit, la Biserica cu hramul „Sfântul Nicolae”, unde va avea loc sâmbătă, 1...